O maseuză thailandeză, care s-a căsătorit cu un român, și locuiesc la Ploieşti, a fost la un pas să fie expulzată din ţară pentru că nu se înțelegeau cu soţul ei.
Fiecare zodie are un set unic de caracteristici și nu există o perioadă specifică în care zodiile de foc (Berbec, Leu, Săgetător) sunt mai norocoase decât celelalte zodii. Cu toate acestea, există anumite trăsături ale zodiilor de foc care le pot oferi o
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost gazda evenimentului Women of NeurotechEU, cea de-a treia reuniune a femeilor din cadrul alianței The European University of Brain and Technology (NeurotechEU). Evenimentul a avut l
V-ați gândit să vă faceți grădina mai atractivă? Dacă da, atunci s-ar putea să vă gândiți la plasarea unor foișoare din lemn în curtea din spate, deoarece toată lumea iubește să își petreacă timpul liber cu familia și prietenii lor. Prin urmare, adăugarea
La Cinema ”Dacia”, din cartierul Mănăștur, se fac proiecții de desene animate la care nu merge nimeni. Promovarea acestor activități și diversificarea lor lipsește complet, astfel că s-a ajuns ca tot mai puțini să meargă la cinematograful, unde Primăria a
Unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai U Cluj, ”Elevul” Ilieș Alexandru, a explicat de ce Universitatea este echipa Clujului.
Toate zodiile au ambiții și țeluri în viață, dar unele au o determinare ieșită din comun și niciun obstacol nu le poate împiedica să-și atingă obiectivele.
Luna martie 2023 vine cu surprize uriașe pentru trei zodii. Luna martie corespunde și cu venirea primăverii, iar succesul va fi dublat de ”renașterea naturii”.
Connect-R a devenit un propovăduitor al mesajelor creștine și acum a lansat un discurs de ziua femeii.
Președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, este uimit că scandalul mutilării statuilor de pe strada Mihail Kogălniceanu a devenit unul naționalist.
Majoritatea românilor o duc rău în 2023, când viața s-a scumpit și salariile nu au de unde să crească. Cu toate acestea, există și români care câștigă sume cuprinse între 111.150 şi 117.000 de lei net pe lună, adică între circa 22.600 şi 23.780 de euro.
Îndrăgitul Laurențiu Cazan s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a mutat la Buzău, departe de viața zbuciumată a showbiz-ului.
Părinții unui băiat de 16 ani au alertat Poliția Cluj în 8 martie, în jurul orei 01.00, după ce au constatat că băiatul lor, Pop Bogdan Andrei a plecat de acasă în 7 martie, în jurul orei 16.00.
Anton Ionescu a murit la vârsta de 83 de ani. Politicianul a fost ministru al Transporturilor în anul 1998, iar timp de două mandate a fost deputat în Parlamentul României.
Suporterii U Cluj sunt pregătiți să domine atmosfera în Gruia, la meciul cu CFR Cluj, din 13 martie.
Un turist britanic a povestit, în mediul online, prin ce experiență a trecut, după ce a călătorit cu trenul de la Timișoara, la Cluj. Se pare că drumul nu a fost deloc așa cum se aștepta bărbatul. Iată ce declarații a făcut.
Iată că luna martie și-a făcut apariția. Acum, astrele au toate motivele să vină și cu veștile noi.
Judecătorii au decis că nu pot fi poprite conturile Revolut și nu pot fi blocați banii, în lipsa existenţei raporturilor juridice directe între Libra Internet Bank (deținătorul în România al conturilor Revolut) şi clienţii Revolut.
Fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi a afirmat că un ordin al Ministerului Sănătăţii prevede ca, la două ore de la finalizarea internării unui pacient în spital, aparţinătorii trebuie să primească informaţii privind diagnosticul.
Medicii trag un semnal de alarmă! Alimentele păstrate prea mult timp la congelator reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate, dacă nu sunt respectate anumite reguli.
Carburanţii s-au scumpit iar. Benzina, atât cea standard, cât şi cea superioară, s-a scumpit cu 0,05-0,07 lei la Socar, 0,04 lei la Rompetrol şi Mol şi cu 0,03 lei la Lukoil.
O tânără din Sibiu şi-a abandonat bebeluşul în vârstă de şase luni pe câmp, cu o sticlă de lapte lângă el. Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, la marginea satului Boarta din comuna Şeica Mare.
Lucările la malurile Someșului, din cartierul Grigorescu și din zona Sălii Sporturilor avansează, dar cu tot mai mult beton turnat.
Cele mai mari salarii din România depăşesc 20.000 de euro net pe lună şi sunt în industrii precum intermedieri financiare şi asigurări, comerţ şi IT&C.
Clujul nu a fost gândit pentru a face față epocii de dezvoltare ”Emil Boc”, în care se construiește peste tot, ci s-a vrut a fi un oraș degajat și care să se dezvolte pe orizontală.
Doi nativi din Horoscop vor avea parte de șansa vieții lor în luna martie. Aceste două zodii vor fi în culmea fericirii pentru că vor obține ceea ce visau de ceva timp.
O mamă din judeţul Satu Mare a fost plasată sub control judiciar după ce şi-a asfixiat bebeluşul şi l-a aruncat într-un canal din spatele casei, informează, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea mai multor ore de pregătire suplimentară.
Primarul Emil Boc a organizat un fel de prezentare / conferință de presă, dar nu a invitat presa pentru a-i pune întrebări, deși sunt multiple chestiuni de lămuri cu centura metropolitană. Edilul a mai făcut astfel de prezentări, dar expune numai chestiun
O nouă lege, care a intrat în vigoare în martie, va permite rudelor unei persoane moarte să aibă acces la documentele medicale, considerate până acum date confidențiale.