Naționala României nu a mai pierdut de ceva vreme un meci, însă egalurile i-au costat în clasamentul FIFA.
Dacă ești pasionat de culturile unor țări îndepărtate sau doar curios să afli despre specificul națiunilor străine, Iulius Mall și AIESEC Cluj-Napoca te invită într-o incursiune multiculturală.
Compania Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, lansează, de 1 decembrie, cea de-a doua ediție a campaniei „ Pașaport Gerovital”, menită să facă o bucurie românilor de pretutindeni
Naționala de fotbal a României a scăzut în clasamentul mondial, potrivit topului publicat joi de FIFA.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a dezvăluit care este obiectivul naționalei pentru EURO 2016. De asemenea acesta l-a reconfirmat pe Anghel Iordănescu drept selecționer.
Croația se alătură țărilor europene care legalizează folosirea marijuanei în scopuri medicinale, pentru afecțiuni precul sclezora multiplă, cancer, epilepsie și SIDA, potrivit AFP.
Premierul Victor Ponta a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, o listă cu întrebări adresate partidelor politice, în contextul reunirii Senatului, luni dupăamiază, în cadrul unei sesiuni
Echipele românești sunt ocolite de jucătorii din Portugalia și ligile inferioare din Franța. Sportivii se tem că nu își primesc salariile și află informații de la fotbaliștii care joacă acum în România.
IOAN RUS şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, dupa că pentru câteva sute de euro în plus pe care îi câștigă acolo "copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”.
Netflix s-a extins în ultima perioadă, iar românii ar putea avea șansa să beneficieze de acest serviciu în perioada următoare.
Muzeul de Artă Cluj va găzdui un program special de Noaptea Muzeelor ”O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”.
Patru avionae F-16, care aparțin Forțelor Aeriene din portugalia, au fost tirmise la baza aeriană de la Câmpia Turzii, pentru un exercițiu militar NATO.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, crede că demararea lucrărilor din cadrul Master Planului de transport îi va aduce în țară pe căpșunari.
Compania care deține site -ul de anunțuri olx.ro va cumpăra firma care controlează tocmai.ro.
Iulius Mall Cluj sărbătoreşte iubirea în această săptămână printr-un târg de cadouri, un eveniment multicultural şi numeroase premii oferite din inimă.
România va participa în prima semifinală la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision, care va avea loc pe 19 mai, marea finală urmând să aibă loc pe 23 mai, la Viena.
Andreea Marin luptă pentru a le ajuta pe femeile care sunt victimele abuzurilor comise de soți.
Românii sărbătoresc Crăciunul alături de familie și cei dragi, se reunesc la mese festive și merg la colindat, însă tradiții asemănătoare se regăsesc pe tot globul.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este încântat de evoluția naționalei din ultima perioadă, tricolorii reușind să urce de pe locul 32, pe locul 15 în clasamentul FIFA.
Opera Maghiară din Cluj va găzdui sâmbătă, 20 decembrie 2014, de la ora 19.00, SEARA OMAGIALĂ KŐRÖSSY JANCSI.
Oraşul bulgăresc Varna a fost desemnat, miercuri seară, la Cluj-Napoca drept Capitală Europeană a Tineretului în anul 2017, de către Forumul European al Tineretului.
Un scandal a izbucnit luni seara, într-un autocar ce trecea prin Gherla.
Pubelele stradale din Cluj-Napoca au fost colorate cu ajutorul unei idei simple, dar de efect. Proiectul a ieșit atât de bine încât at trebui extins și la alte orașe.
Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, în cadrul unei gale, la Cinema Florin Piersic, în prezența a peste 700 de invitați.
Creierul unei persoane este nerăbdător să înceapă weekend-ul încă din timpul programului de muncă.
Celebrul scriitor portughez António Lobo Antunes, multiplu nominalizat la Premiul Nobel, va veni, în perioada 6-7 octombrie 2014, la Cluj-Napoca.
Germania şi Belgia primesc două dintre cele mai importate posturi în viitoarea Comisie Europeană.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a anunțat că până anul viitor să fie gata un nou parc industrial în Câmpia Turzii, demersurile fiind pornite de mai bine de un an.
Andrei Rădulescu, analist senior la Banca Transilvania, este primul economist din România care a observat scăderea economică din Trimestrul 1, care nu a fost anunţată oficial de Institutul Naţional de Statistică.
Conducerea CFR Cluj continuă seria transferurilor, de această dată cu un jucător care valorează un milion de euro.