Lucrările absolvenților de liceu, care au susținut examenul la limba și literatura română în sesiunea de toamnă a BAC -ului, au abundat în perle.
Unicul cangur de la Grădina Zoologică de lângă Ploieşti a fost omorât și mâncate de câinii maidanezi. Un alt cangur a murit la aceeași grădină zoologică după ce a fost mușcat de șobolani.
Un bărbat din localitatea clujeană Căianu și-a ținut tatăl mort în șură o lună și jumătate pentru a-i încasa pensia.
Bogdan Măgurean, alias Kamaz, unul dintre interlopii aduși la Cluj de USL pentru a cumpăra voturi și a face ordine în ziua referendumului din 29 iulie, este considerat de procurori un individ periculos.
Andrei Tantoş, multiplu campion naţional la juniori la schi, a murit într-un accident de maşină.
Marcu Dimitrie Jura, în vârstă de 32 de ani, deşi a urmat 3 facultîţi, spune că este fericit cu ceea ce se ocupă acum: este cioban.
Un bărbat de 43 de ani a fost găsit mort în hotelul Someș din Dej.
Un filmuleţ în care o mamă delfin îşi duce pe spate puiul mort a reuşit să impresioneze mediul online.
Fostul jucător la Chişinău, Boris Cebotari, a fost găsit mort în fața blocului unde locuia. Tragedia a avut loc noaptea trecută, pe strada Sarmisegetuza, în capitala Republicii Moldova.
Fiul lui Sylvester Stallone, Sage, 36 de ani, a fost găsit mort vineri în domiciliul său de la Hollywood, titrează presa americană.
Accidentul dintre cele doua TIR -uri de pe Autostrada Transilvania, care s-a soldat cu un mort, a ținut blocat drumul mai multe ore. Șoferul prins sub TIR -ul parcat pe marginea autostrăzii a fost cules bucată cu bucată de pe asfalt.
Un șofer băut a produs un accident de circulație pe Autostrada Transilvania, în zona podului de peste râul Arieș. Mașina scăpată de sub control a ras jos parapeții de protecție de pe marginea drumului.
Analistul Cristian Tudor Popescu l-a făcut pe Victor Ponta hoț pentru că a furat teza de doctorat.
Un student de 23 de ani de la Universitatea de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca a fost găsit mort în camera de cămin în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un barbat de 32 de ani din SUA a murit dupa ce a jucat 72 de ore ultima versiune a jocului Diablo.
Un barbat a fost calcat cu masina, in noaptea de duminica spre luni, in jurul orei 3.50, pe strada Baia Mare din Dej.
Un accident soldat cu un mort s-a produs azi-noapte, in jurul orei 1.00, pe raza comunei Jucu.
Ministrul desemnat la externe, Andrei Marga, l-a comparat pe Basescu cu Mussolini.
Piermario Morosini, jucatorul echipei Livorno, a murit in urma unui infarct suferit in timpul meciului cu formatia Pescara, din liga secunda italiana. IMAGINI SOCANTE!
O familie din Anglia a avut o surpriza ca hamsterul lor s-a intors pur si simplu din morti, la o zi dupa ce a fost ingropat.
Iulia Lazar, din Cluj-Napoca, a urcat pe scena de la Romanii au talent insotita de cainele Bailey si a facut spectacol.
Un accident a avut loc in jurul orei 20.20, la iesirea din localitatea Stejeris spre Turda.
Un sofer mort de beat a fost depistat de politisti pe raza localitatii Fizesu-Gherlii.
Reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj precizeaza ca Matei Basarab, comisarul in rezerva care a impuscat un caine pe strada Obobesti, avea permis de port arma.
Un caine a fost impuscat pe strada Odobesti, din cartierul Iris, cu o arma cu bile, de un vecin.
Barbatul care a fost gasit mort luni, 27 februarie, in "Biblioteca Janis", in Piata Unirii, locuia acolo de 6 luni, dar avea un "suflet" de artist.
Campionul K1, Mike Bernardo, a fost gasit mort in locuinta lui din Cape Town, iar politistii cred ca este vorba despre o sinucidere.
Un barbat a fost gasit mort in masina, pe strada Emil Racovita, din Cluj-Napoca.
Un bebelus i-a socat pe medici, dupa ce s-a nascut fara o picatura de sange in corp, dar totusi a supravietuit.
Tanarul de 21 de ani care a murit duminica dimineata, 22 ianuarie, in accidentul de la Iclod, este plans pe Facebook de prieteni si fostii colegi de liceu.