Peste trei mii de oameni au ieșit în Piața Unirii, duminică, la ora 17.00, la Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Circa 5.000 de persoane au protestat în Piața Unirii și au cerut salvarea zonei de la Roșia Montană.
Cele două decenii ce ne despart de anii 2030 nu par o perioadă prea îndepărată, însă ca urmare a schimbărilor accelerate ne putem aştepta în anii următori câteva la inovaţii tehnologice extraordinare. George P. Dvorsky, un bioetician şi fut
IPJ Cluj anunță că a luat măsuri și a declanșat o anchetă în cazul polițistului care l-a luat de gât, vineri, 28 iunie, pe un participant la Marșul Bicicliștilor.
IPJ Cluj consideră că incidentul din sensul giratoriu Mărăști, unde un polițist pare că și-a pierdut cumpătul și a sărit să se bată cu un participant al marșul bicicliștilor, a fost o acțiune de ”îndrumare”.
Un biciclist a fost implicat într-un incident, vineri, 28 iunie, în Mărăști, în timpul marșului lunar al bicicliștilor.
Doi motocicliști din Cluj-Napoca au relatat drama prin care au trecut în urma unor accidente de circulație petrecute în luna iunie pe Varianta Zorilor - Mănăștur și pe strada Teodor Mihali.
Peste 100 de motocicliști s-au adunat joi, 20 iunie, la ora 19.00, pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca, de unde au plecat într-un marș pe străzile orașului.
Motocicliștii vor organiza un marș în Cluj-Napoca, joi, 20 iunie, prin centrul orașului, ca răspuns la accidentele în care au fost implicați motocicliștii, care respectă regulile de circulație.
Numai 150 de suporteri ai U Cluj s-au adunat pe Bulevardul Eroilor pentru a susține echipa, care trece prin momente grele, neprimind licența pentru viitorul sezon.
Miercuri va avea loc cea de-a 68-a ediție al Marșului Bicicliștilor CLujeni, iar în aceast an va fi organizat un marș al tăcerii, dedicat bicicliștilor care au fost victime ale accidentelor rutiere.
Circa 1.500 de stundeți maghiari participă la Cluj-Napoca la Zilele Studenților Maghiari 2013. Ei s-au strâns în Piața Unirii, miercuri, 8 mai, de unde au pornit într-un marș spre pădurea Hoia.
Promotorii campaniei ”SOS Lacurile Gheorgheni” au organizat un marș al bicicliștilor prin care își propun să tragă un nou semnal de alarmă.
Circa 80 de clujeni au mărșăluit împotriva crematoriului uman din Mănăștur.
Fostul deputat Mircia Giurgiu a depus o cerere la Primăria Cluj-Napoca pentru autorizarea unui marș împotriva crematoriului din Mănăștur.
Șoferii care circulă pe drumul Oradea - Deva au protestat nemulțumiți de craterele de pe șosea, plantând panseluțe.
Circa 100 de clujeni au ieșit în stradă, joi seara, la ora 19.00, pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de șist.
Firma RDK Cremation, cea care a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru prejudiul suferit prin rezilierea contractului pentru construirea crematoriului din Mănăștur, a câștigat o primă luptă în instanță cu municipalitatea.
Un marș al pietinilor, care va porni din fața Consiliului Județean Cluj și va ajunge la Iulius Mall Cluj, va avea loc duminică, 31 martie, de la ora 11.30.
Peste 100 de clujeni, inclusiv 4 preoţi, au participat la marșul pentru viață, care s-a desfășurat, vineri, 22 martie, în centrul Clujului.
Clujenii sunt chemați, vineri, 22 martie, să participe la ”Marșul Pro-Vita”, care va începe din fața Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu, începand cu ora 16.
Circa 150 de etnici maghiari au participat la marșul tradițional organizat cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în 15 martie.
Potrivit unor studii sunt melodii care te fac să apeşi mai mult pedala de acceleraţie şi altele care îţi impun un stil de condus relaxat.
O organizaţie non profit din Olanda selectează gratuit astronauţi pentru colonizarea planetei Marte.
Revista GQ a alcătuit topul celor mai eleganţi bărbaţi din lume.
Circa 100 de persoane au participat, vineri, 21 decembrie, la un marş de comemorare a eroilor Revoluţiei de la Cluj din decembrie 1989.
Circa o sută de clujeni s-au costumat în Moș Crăciun și au participat, sâmbătă, 8 decembrie, la un marș pe biciclete pe străzile Clujului.
Retragerea cu torțe, sâmbătă seara, de Ziua Națională a României a fost un moment savurat din plin de clujeni.
Platforma de Roboterapie şi Psihologie prin Realitate Virtuală (Platforma Matrix) a fost primită de comunitatea de psihologi din Cluj cu mare scepticism şi neîncredere.
Circa 200 de suporteri s-au adunat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Grupul de simpatizanți ai U Cluj va porni într-un marș până la stadionul Cluj Arena.