Ministrul Educației susține acum că elevii ar putea să să meargă la școală de la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, dacă vor fi îndeplinite patru condiţii.
Planul ministrului Cîmpeanu: La sfârșitul lunii Mai să revină toți elevii, fizic, la școală. Cele patru condiții care trebuie îndeplinite.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Eu zic să facem puncte de vaccinare în zonele de demonstraţie. Să manifestăm, să strigăm, să fim supărați pe virus şi de aceea să ne vaccinăm, să scăpăm de el. Şi pentru asta Guvernul să ne dea 50 de lei şi o zi liberă.
Patronul terasei Che Guevara Social Pub, Mircea Buteanu, care a fost cel mai puțin afectat de pandemie, având localul plin tot anul, a făcut unele aprecieri vis-a-vis de reluarea marilor festivaluri și a concertelor.
Noua structură a anului ar a fost publicată în Monitorul Oficial. Pentru toate clasele, inclusiv cele din învățământul profesional și tehnic, durata cursurilor s-a redus cu o săptămână.
Care sunt cele mai populare zodii. Zodiile de foc și aer sunt iubitoare de viață socială, aglomerație și au nevoie de multă agitație. Acestea sunt vedetele zodiacului. Dacă trăiești alături de un nativ din următoarele zodii, trebuie să știi la ce să te aș
Începând cu data de 1 aprilie 2021, asigurații vor avea posibilitatea să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din țară.
O delegație a European Athletics a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru găzduirea, în premieră pentru România, a Campionatului European de Atletism pe echipe, cu probe pe un stadion. Evenimentul va avea loc în perioa
Primarul Emil Boc a anunțat că din mai - iunie trebuie să apară setul de reguli pentru ac festivaluri precum Untold, să poată avea loc.
În timp ce Ministerul Educației a decis ca elevii să aibă vacanța de Paște de o lună, elevii din anii terminali, nu vor avea parte de atât de mult liber.
Cîmpeanu renunță la propunerile criticate. Examenele naționale rămân la datele stabilite inițial, anul școlar se încheie în 25 iunie.
Vacanța de Paște 2021. Ce spune Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre vacanța de o lună a elevilor: „S-a dorit reducerea mobilității”
Primarul Emil Boc a anunțat că Clujul nu intră în carantină, dar afirmația nu este valabilă ”pentru totdeauna”.
Vacanța de vară 2021. Sorin Cîmpeanu: „Propun o variantă în care să rămânem cu toate examenele naționale la locul lor, fără nicio modificare, să scurtăm semestrul II cu o săptămână.”
Federația Naţională a Asociațiilor de Părinți (FNAP) susţine că o vacanță de primăvară prelungită forțat va duce la "o ruptură" în procesul educațional, iar planificările profesorilor privind activitatea remedială vor fi date peste cap.
Care sunt cele mai singuratice zodii. Aceste zodii nu au nevoie de compania altor persoane pentru a se simți bine. Acești nativi profită de timpul liber în care sunt singuri.
Primarul Emil Boc a spus că din 1 iunie 2021 greul pandemiei va fi depășit.
Cîmpeanu a vorbit despre cum se vor calcula mediile elevilor pentru acest an, dacă tezele sunt suspendate.
Certificatul verde european propus de Comisia Europeană pentru a facilita călătoriile în Uniunea Europeană nu este un pașaport.
Turcia a anunțat lansarea unui program de vaccinare pentru lucrătorii din turism, care va fi condus în comun de Ministerul Turc al Culturii și Turismului, Ministerul Sănătății din Turcia
Clasa pregătitoare 2021. Cererile de înscriere vor putea fi transmise și online de părinți din 29 martie. Calendarul și ce conține dosarul.
Pașaportul COVID - Ce va conține Pașaportul COVID - va apărea până când vor începe vacanțele de vară, pentru a se putea circula în UE, a declarat duminică Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă, informează AFP, potrivit Agerpres.
Deni și Alin Sîrb au ridicat o casă pe roți, de 49 de mp, pe un teren de 1300 metri pătrați în zona Iris-Dâmbul Rotund. Terenul a fost cumpărat în 2017.
Zboruri de la Cluj-Napoca în Zakynthos şi Mykonos vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Bacalaureat și Evaluarea Națională 2021. Vești de ultimă oră pentru elevii din anii terminali, care urmează să susțintă simulările pentru examenele de final de an. Ministrul Educației a anunțat cum se vor susține simulările pentru examenele naționale, în
O femelă alpaca de la Zoo Galați a fost salvată de râie sarcoptică la USAMV Cluj-Napoca. Aceasta a avut parte și de corectări ale unghiilor și dentiției.
Două tinere din Cluj-Napoca au fost arestate pentru furt, în urma unor percheziții efectuate de polițiști.
Vacanta de vara 2021 începe în luna iunie, dar diferențiat pentru elevii din clasele terminale și restul.
George Maior a fost propus ambasador în Austria, după ce a fost retras din SUA, post pe care îl ocupa din septembrie 2015.
Lufthansa reia zborurile regulate pe ruta Frankfurt Main – Cluj-Napoca – Frankfurt Main, din 3 martie 2021, după o întrerupere de aproape 1 an, cauzată în mod evident de împrejurările răspândirii pandemiei SARS CoV2 (Covid-19), la nivel european şi global