Ştiri      instanta

ANAF scoate biciul! Instituțiile publice din România au datorii uriașe – peste 580 de milioane de lei neplătiți la stat!

ANAF scoate biciul! Instituțiile publice din România au datorii uriașe – peste 580 de milioane de lei neplătiți la stat!

ANAF anunță că va notifica instituțiile publice care nu și-au plătit datoriile până la 31 august 2025. Restanțele se ridică la peste 580 de milioane de lei. Autoritățile vizate pot cere eșalonarea fără garanții

Mii de lei furați în miez de noapte dintr-un apartament din Cluj! A intrat pe geam și a plecat nevăzut

Mii de lei furați în miez de noapte dintr-un apartament din Cluj! A intrat pe geam și a plecat nevăzut

Un bărbat din județul Cluj a fost trimis în judecată după ce ar fi pătruns într-o locuință, pe fereastră, și ar fi furat 6000 de lei și o cameră video în valoare de 3000 de lei. Urmele sale papilare au fost găsite la fața locului, iar inculpatul a recunos

Regele „cristalului”, unul dintre cei mai temuți traficanți de droguri din Cluj, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare! A fost capturat în Spania

Regele „cristalului”, unul dintre cei mai temuți traficanți de droguri din Cluj, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare! A fost capturat în Spania

Cazul care a șocat comunitatea din Câmpia Turzii a ajuns la final: Murășan Dan Andrei, cunoscut sub porecla „Deiu”, supranumit de anchetatori „regele cristalului”, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Sentința

Un clujean a fost dat în judecată de fosta soție după ce și-a abandonat cei doi copii. A fugit în Italia și a refuzat să plătească pensia alimentară

Un clujean a fost dat în judecată de fosta soție după ce și-a abandonat cei doi copii. A fugit în Italia și a refuzat să plătească pensia alimentară

Un nou caz de abandon de familie a ajuns în atenția opiniei publice, după ce Judecătoria Turda a dispus începerea judecății împotriva unui bărbat acuzat că, timp de mai mulți ani, nu și-a îndeplinit obligația legală de a plăti pensia de întreținere pentru

Un cunoscut judecător a „obosit” și se pensionează la 48 de ani.  A strâns nouă apartamente și o casă, avere la care 99% dintre români nici nu visează

Un cunoscut judecător a „obosit” și se pensionează la 48 de ani. A strâns nouă apartamente și o casă, avere la care 99% dintre români nici nu visează

Unul dintre cei mai cunoscuți judecători ai instanței supreme, Mihail Udroiu, urmează să se pensioneze la vârsta de 48 de ani. Cererea sa de eliberare din funcție, formulată în baza legii privind pensionarea anticipată a magistraților, va fi analizată de

Abuzurile justiției: Judecătoare trimisă în judecată, după ce 4 ani nu a redactat o sentință. Din cauza ei, 4 acuzați de omor n-au putut fi pedepsiți

Abuzurile justiției: Judecătoare trimisă în judecată, după ce 4 ani nu a redactat o sentință. Din cauza ei, 4 acuzați de omor n-au putut fi pedepsiți

Judecătoare din București, trimisă în judecată pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu după ce a omis redactarea timp de peste patru ani a unei sentințe penale. Rechizitoriul a fost transmis Curții de Apel

Un deputat cere arestarea imediată a lui Călin Georgescu, după ce a făcut din nou salutul legionar: „Locul lui este după gratii, nu în spațiul public”

Un deputat cere arestarea imediată a lui Călin Georgescu, după ce a făcut din nou salutul legionar: „Locul lui este după gratii, nu în spațiul public”

Un deputat cere arestarea imediată a lui Călin Georgescu, după ce a făcut din nou salutul legionar

O clujeancă a găsit un card pierdut și a furat mii de lei din contul unui cetățean vietnamez, lăsându-l fără bani! Care a fost decizia Tribunalului Cluj

O clujeancă a găsit un card pierdut și a furat mii de lei din contul unui cetățean vietnamez, lăsându-l fără bani! Care a fost decizia Tribunalului Cluj

O femeie a găsit un card bancar într-un centru comercial din Cluj și l-a folosit fără drept, efectuând plăți și retrageri de numerar. Acțiunile ei au provocat un prejudiciu de 3.609,17 lei

Hărțuire fără limite în Cluj! Un clujean a încălcat de peste 500 de ori ordinul de protecție. Victima nu a mai avut un moment de liniște

Hărțuire fără limite în Cluj! Un clujean a încălcat de peste 500 de ori ordinul de protecție. Victima nu a mai avut un moment de liniște

Un bărbat din județul Cluj a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de peste 500 de ori, contactând repetat persoana vătămată prin apeluri telefonice, deși avea interdicție totală de comunicare

Prima reacție după ce doi bărbați din Cluj s-au luptat pentru custodia unui câine în instanță: „Prea mare este durerea sufletească”

Prima reacție după ce doi bărbați din Cluj s-au luptat pentru custodia unui câine în instanță: „Prea mare este durerea sufletească”

Cazul din Cluj în care doi bărbați s-au luptat în instanță pentru custodia unui câine a creat ecouri în lumea iubitorilor de animale, în special în comunitatea celor care luptă pentru protecția animalelor. Aici, cel care l-a deținut pe Philip (n.r. numele

Caz cutremurător de proxenetism în Cluj! Timp de un an un clujean a trimis o femeie la mai mulți bărbați acasă pentru a întreține relații cu aceștia

Caz cutremurător de proxenetism în Cluj! Timp de un an un clujean a trimis o femeie la mai mulți bărbați acasă pentru a întreține relații cu aceștia

Un bărbat din Cluj a fost prins exploatând o femeie în prostituție. Acesta o transporta la mai multe persoane pentru întreținerea de relații sexuale contra cost

Un control al poliției a scos la iveală un pericol iminent pe străzile Clujului! Un bărbat prins la volan cu alcoolemie halucinantă și „substanțe” în sânge

Un control al poliției a scos la iveală un pericol iminent pe străzile Clujului! Un bărbat prins la volan cu alcoolemie halucinantă și „substanțe” în sânge

Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat la 2 ani de închisoare după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive. Instanța i-a interzis dreptul de a conduce timp de 4 ani și a impus măsura controlului judiciar

Caz neobișnuit în Cluj: Un clujean a cerut în instanță custodia câinelui pe care l-a dat spre adopție. Acesta acuză actualul proprietar de neglijență

Caz neobișnuit în Cluj: Un clujean a cerut în instanță custodia câinelui pe care l-a dat spre adopție. Acesta acuză actualul proprietar de neglijență

Un caz juridic atipic s-a întâmplat în Cluj-Napoca, după ce un bărbat a cerut în instanță custodia câinelui pe care l-a dat spre adopție în urmă cu mai mulți ani. Fostul stăpân susține că patrupedul, un câine în vârstă de 11 ani, ar fi grav bolnav și negl

Scandal la Aeroportul Cluj: Trei polițiști de frontieră acuzați de abuz în serviciu, după ce au lăsat cetățeni străini să treacă cu pașapoarte false

Scandal la Aeroportul Cluj: Trei polițiști de frontieră acuzați de abuz în serviciu, după ce au lăsat cetățeni străini să treacă cu pașapoarte false

Trei polițiști de frontieră de la Aeroportul Cluj-Napoca au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, după ce ar fi lăsat cetățeni nigerieni să treacă frontiera folosind pașapoarte pe numele altor persoane. Dosarul va fi judecat la Tribunal

Un bărbat din România a fost reținut pentru terorism! Avea multiple dispozitive explozive în casă. Arestul preventiv a fost decis la Cluj-Napoca

Un bărbat din România a fost reținut pentru terorism! Avea multiple dispozitive explozive în casă. Arestul preventiv a fost decis la Cluj-Napoca

DIICOT Bistrița-Năsăud și SRI au reținut un bărbat de 33 de ani acuzat de terorism. Instanța din Cluj a dispus arestarea preventivă după ce la locuința lui au fost găsite bombe artizanale și sute de materiale pirotehnice.

Dosarele de malpraxis nu se judecă în România! Pacienți lăsați fără o soluție, cazuri întinse pe 5 ani cu costuri uriașe si contestații fără sfârșit

Dosarele de malpraxis nu se judecă în România! Pacienți lăsați fără o soluție, cazuri întinse pe 5 ani cu costuri uriașe si contestații fără sfârșit

Actuala procedură de soluționare a cazurilor de malpraxis medical în România blochează pacienții ani de zile. Dosarele rămân în instanță fără soluție, iar costurile expertizei medico-legale pot ajunge până la 2.000 de euro, limitând accesul la justiție

Clujeancă condamnată  la 1 an și 6 luni de închisoare! A jucat banii firmei la păcănele fiind sigură că „va câștiga”

Clujeancă condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare! A jucat banii firmei la păcănele fiind sigură că „va câștiga”

O angajată din Turda a fost condamnată la 1 an și 6 luni pentru delapidare, după ce a folosit sume din gestiunea unei săli de jocuri electronice pentru propriile pariuri și a lăsat un prejudiciu de peste 13.000 lei.

Klaus Iohannis, executat silit de ANAF. Faimoasa casă din Sibiu va fi scoasă la licitație, instituțiile statului nu au milă

Klaus Iohannis, executat silit de ANAF. Faimoasa casă din Sibiu va fi scoasă la licitație, instituțiile statului nu au milă

Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, se confruntă cu una dintre cele mai mari probleme juridice și financiare de după încheierea mandatului. Conform informațiilor obținute de G4Media și Economedia din surse din instituție, ANAF a pus în executar

Medic exclus în UK pentru practici medicale pentru satisfacția lui sexuală, lucrează la Spital în Cluj/Colegiul Medicilor: „Nu facem investigații”

Medic exclus în UK pentru practici medicale pentru satisfacția lui sexuală, lucrează la Spital în Cluj/Colegiul Medicilor: „Nu facem investigații”

Iuliu Stan, medic radiat din registrul profesional britanic pentru administrarea de medicamente invazive pacienților pentru propria satisfacție, lucrează în prezent la un spital din Cluj. Colegiul Medicilor din Cluj declară: „Nu avem ce investigații să fa

Pericol public! Un bărbat a fost arestat după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție. El și-a rupt brățara electronică

Pericol public! Un bărbat a fost arestat după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție. El și-a rupt brățara electronică

Un bărbat a fost arestat după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție. El și și-a rupt brățara electronică

Ce păcănele joacă românii în 2025?

Ce păcănele joacă românii în 2025?

Preferințele românilor pentru păcănele în 2025 reflectă o transformare dramatică a gusturilor și comportamentelor de joc, influențată de digitalizarea accelerată, schimbările generaționale și evoluția tehnologică care a redefinit complet peisajul jocurilo

De 20 de ani, o stradă din Cluj e doar pe jumătate asfaltată! Ce spune viceprimarul Dan Tarcea despre situația care îi revoltă pe oameni

De 20 de ani, o stradă din Cluj e doar pe jumătate asfaltată! Ce spune viceprimarul Dan Tarcea despre situația care îi revoltă pe oameni

De peste două decenii, Strada Galați din Cluj-Napoca rămâne asfaltată doar pe jumătate. Oamenii cer rezolvarea problemei, dar autoritățile spun că nu pot interveni, fiind vorba de teren privat

Jurnalist și proprietar de ziar, trimis în judecată pentru șantajarea unui martor și divulgare de secrete

Jurnalist și proprietar de ziar, trimis în judecată pentru șantajarea unui martor și divulgare de secrete

Jurnalistul a fost trimis în judecată pentru șantaj, influențarea declarațiilor martorilor și divulgarea de informații nepublice. Parchetul explică detaliile cazului și modul în care au fost comise faptele.

Furt de foame în Cluj: Un tânăr de 26 de ani a spart o ladă frigorifică în parcarea Kaufland și a furat mâncare: „Soția însărcinată plângea de foame”

Furt de foame în Cluj: Un tânăr de 26 de ani a spart o ladă frigorifică în parcarea Kaufland și a furat mâncare: „Soția însărcinată plângea de foame”

Un tânăr de 26 de ani din Cluj a fost condamnat la închisoare după ce a spart o ladă frigorifică în parcarea Kaufland și a furat alimente pentru soția însărcinată care plângea de foame. De curând a devenit tătic, dar va rămâne după gratii.

Fost taximetrist din Cluj, devenit tâlhar: A atacat o mamă cu doi copii mici și o tânără în Florești pentru a le fura telefoanele. Cum a ajuns așa

Fost taximetrist din Cluj, devenit tâlhar: A atacat o mamă cu doi copii mici și o tânără în Florești pentru a le fura telefoanele. Cum a ajuns așa

Un fost taximetrist din Cluj, în vârstă de 52 de ani, a atacat o mamă cu doi copii mici și o tânără în Florești, încercând să le fure telefoanele. Instanța i-a suspendat pedeapsa, ținând cont de traumele personale și dependența de alcool.

Haos creat într-o localitate din Cluj din cauza unui șantier blocat: „Lucrări de mântuială”/ Constructorul: „Cum să lucrăm dacă nu suntem plătiți?”

Haos creat într-o localitate din Cluj din cauza unui șantier blocat: „Lucrări de mântuială”/ Constructorul: „Cum să lucrăm dacă nu suntem plătiți?”

Cetățenii din Valea Drăganului se plâng de haosul creat de lucrările începute în luna iunie pentru introducerea canalizării în sat. După cum se va vedea, acești oameni sunt victime colaterale într-un război rece între Primăria Poieni, condusă de primarul

Escrocherie de amploare la Cluj: O rețea bine organizată a înșelat zeci de pensionari prin schema „Oana Cuzino” cu „Oalele de AUR” de 10.000 lei

Escrocherie de amploare la Cluj: O rețea bine organizată a înșelat zeci de pensionari prin schema „Oana Cuzino” cu „Oalele de AUR” de 10.000 lei

Membrii unei rețele infracționale extrem de bine organizate, specializată în înșelăciunea persoanelor în vârstă au fost condamnați de judecătorii de la Turda. Instanța a reținut că faptele au fost comise premeditat, fiind organizate în prealabil până la c

A fost reținut tânărul suspectat că e în spatele sutelor de mesaje de amenințare trimise școlilor și spitalelor din Cluj și din țară. Are doar 17 ani

A fost reținut tânărul suspectat că e în spatele sutelor de mesaje de amenințare trimise școlilor și spitalelor din Cluj și din țară. Are doar 17 ani

Forțele SRI în colaborare cu polițiștii români l-au identificat pe cel ce stă în spatele celor 400 de mesaje de amenințare trimise școlilor, grădinițelor și spitalelor din România. Este vorba despre un tânăr de 17 ani, deci fără nicio legătură cu Rusia, c

Locuitorii din Colonia Sopor „se sufocă” din cauza prafului și-l invită pe Emil Boc la o plimbare: „Domnule primar, vi se pare normal?”

Locuitorii din Colonia Sopor „se sufocă” din cauza prafului și-l invită pe Emil Boc la o plimbare: „Domnule primar, vi se pare normal?”

Locuitorii din Colonia Sopor „se sufocă” din cauza prafului și-l invită pe Emil Boc la o plimbare

Noi informații terifiante în cazul Emil Gânj: Tatăl victimei susține că aceasta ar fi fost presată să declare că nu a fost răpită de cel care a ucis-o

Noi informații terifiante în cazul Emil Gânj: Tatăl victimei susține că aceasta ar fi fost presată să declare că nu a fost răpită de cel care a ucis-o

Informații șocante ies la iveală în cazul Andei Maria, tânăra ucisă de Emil Gânj în județul Mureș. Recorder a publicat o conversație telefonică cutremurătoare dintre tatăl victimei și un operator 112, pune la îndoială modul în care polițiștii au gestionat