„Trump Tower” la Cluj-Napoca! Primul pas pentru hotelul de 30 de etaje, într-un proiect de 500 de milioane de dolari. Rol cheie jucat de SDC Imobiliare
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din Cluj-Napoca revine în prim-plan. Așadar, proiectul imobiliar asociat brandului Trump a făcut un pas important înainte: studiul de oportunitate pentru faza a doua a proiectului a fost depus recent și a primit aviz favorabil în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU), în ședința din 19 martie 2026.
„Trump Tower” prinde contur la Cluj: primul pas oficial pentru turnul de 30 de etaje, într-un proiect de peste 500 de milioane de dolari
Acest aviz reprezintă prima etapă oficială dintr-un proces mai amplu, urmând ca documentația să fie înaintată în perioada următoare pentru autorizare. Proiectul este promovat de SDC Imobiliare, compania controlată de omul de afaceri clujean Ștefan Berciu, partener al Trump Organization în România.
Elementul central al dezvoltării este un turn de aproximativ 30 de etaje și circa 140–150 de metri înălțime, care ar putea deveni cea mai înaltă clădire din Cluj-Napoca. Clădirea va include aproximativ 250 de apartamente, dar și funcțiuni mixte: hotel cu circa 150 de camere și apartamente hoteliere, spa, fitness, restaurante, zone de shopping și săli de conferințe.

CITEȘTE ȘI: FOTO. Cum arăta hotelul pe care Donald Trump ar putea să-l construiască la Cluj-Napoca. „Poate transforma orașul într-o destinație mondială de top”
Valoarea totală a investiției este estimată la peste 500 de milioane de dolari, iar proiectul face parte din portofoliul internațional al Trump Organization, fiind promovat inclusiv la evenimente de profil din industria hotelieră de lux, alături de destinații precum Dubai, Maldive sau Arabia Saudită.
Foto: Patronul SDC Imobiliare, Ștefan Berciu, alături de Eric Trump la Mar-a-Lago, Statele Unite ale Americii

Ansamblul va fi dezvoltat pe Dealul Borzaș, cu acces de pe strada Moș Ion Roată, pe terenul fostului proiect Transylvania Smart City. Deși prima fază a proiectului (aprobată prin PUZ în 2021) este în continuare blocată în instanță din cauza litigiilor legate de teren, dezvoltatorul a decis să meargă mai departe cu faza a doua. Practic, investiția este relocată și reorganizată: elemente importante din faza I sunt mutate în faza II pentru a evita blocajele juridice.
Eric Trump ar fi așteptat în România pentru a inaugura construirea acestui hotel
Un exemplu concret este creșa prevăzută inițial în faza I, care va fi acum integrată în faza II, alături de o grădiniță. Ambele vor fi construite pe cheltuiala dezvoltatorului și ulterior donate municipalității. Avizul de oportunitate a fost acordat cu mai multe condiții, printre care realizarea unor studii obligatorii: de altimetrie, trafic și analiză sectorială privind nevoile de dotări publice. De asemenea, pentru turnul înalt este necesar și avizul Autorității Aeronautice Române, așteptat în aprilie.
În paralel, proiectul presupune modificări ale masterplanului inițial, fără a schimba indicatorii urbanistici principali (POT și CUT), dar adaptând etapizarea și funcțiunile la noile realități economice și sociale. Proiectul din Cluj face parte dintr-o strategie mai largă a Trump Organization în România, care include și planuri pentru un „Trump Tower” în București și un cartier rezidențial în zona Băneasa. În acest context, Eric Trump ar urma să vină în România pentru lansarea oficială.

13 Comentarii