Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației și Cercetării, susține că sistemul românesc de educație are nevoie de schimbări profunde pentru a răspunde cerințelor unei societăți moderne. Potrivit acestuia
Parcarea Sălii Polivalente BTarena va fi închisă temporar în trei zile, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de asfaltare pe strada Uzinei Electrice și în zonele adiacente
Peste 1.000 de seturi educaționale de construcție vor ajunge gratuit în școlile din 18 orașe, într-un demers de conștientizare și educație pentru solidaritate și sprijin pentru comunitate
Un pieton a fost la un pas să fie lovit de o mașină în zona Turzii, într-un incident care ar fi avut loc joi dimineața, 1 octombrie. Momentul a fost surprins de camera de bord a unui autoturism, iar imaginile au fost făcute publice de șofer.
În anul în care sărbătorește 20 de ani de prezență pe piața locală, Auchan România continuă seria inițiativelor aniversare printr-un program care aduce împreună mii de oferte, beneficii pentru membrii MyCLUB Auchan, experiențe dedicate familiilor și proie
România rămâne deschisă investițiilor străine și are o serie de avantaje pentru atragerea capitalului internațional, însă mediul de afaceri este afectat de probleme persistente precum instabilitatea legislativă, birocrația, deficitele macroeconomice și co
Pericol într-un sens giratoriu din Cluj. Un șofer a circulat pe contrasens și a fost la un pas de accident O cameră de bord a surprins o situație periculoasă într-un sens giratoriu de pe o stradă din Cluj-Napoca. Incidentul a avut loc în 27 septembrie, în
Emil Boc a anunțat că proiectul Trenul Metropolitan Cluj a intrat în linie dreaptă și au fost demarate primele lucrări în cadrul proiectului, iar în următorii 3 ani ar trebui să fie finalizat.
Lucrările pe tronsonul Autostrăzii Transilvania dintre Nădășelu și Zimbor se apropie de finalizare. Constructorul român UMB Spedition a ajuns la un stadiu fizic de 99,2% pe cei 30,6 kilometri ai șantierului. Sute de muncitori și utilaje sunt mobilizate
Un bărbat aflat în stare de recidivă postexecutorie a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru tentativă la omor, furt, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis. Potrivit anchetatorilor,
Imagini video cu ultimele clipe înaintea accidentului mortal de la Podul IRA din Cluj. Șoferul de 33 de ani a murit după ce mașina s-a izbit de un stâlp.
Schimbări importante sunt propuse pentru administrația fiscală din România în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Documentul prevede reunificarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și a Autorit
Imagini dramatice după accidentul mortal de la Podul IRA din Cluj-Napoca. Mașina a fost distrusă, iar șoferul de 33 de ani a murit.
IULIUS devine primul operator național de malluri care își integrează la nivel național rețeaua de publicitate indoor în Generatik, o platformă românească ce își propune să digitalizeze modul în care brandurile își planifică și rezervă campaniile publicit
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se alătură și în acest an evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, iar clujenii sunt invitați să descopere cercetarea într-un mod cât mai interactiv. Pe 25 septembrie, Platoul din fața Sălii Sporturilor
Speranța de viață a crescut din nou în Uniunea Europeană după scăderile provocate de pandemia de COVID-19, însă România continuă să se afle printre statele cu cele mai scăzute valori din UE. Datele Eurostat arată și diferențe importante între regiunile ță
Transferul lui Nicolae Stanciu la Universitatea Cluj produce deja reacții puternice în fotbalul românesc. Dumitru Dragomir crede că internaționalul român ar putea ridica echipa lui Cristiano Bergodi la un alt nivel și chiar să o transforme într-o candidat
Transferul lui Nicolae Stanciu la Universitatea Cluj ar putea fi una dintre cele mai importante mutări din Superliga României din ultimii ani. Căpitanul echipei naționale este dorit pe Cluj Arena, iar discuțiile dintre cele două părți au avansat față de v
Depășire periculoasă pe drumul european E58, în județul Cluj. Un TIR care transporta o încărcătură dublă ar fi trecut peste linia continuă, într-o curbă, iar șoferul unui autobuz a fost nevoit să iasă de pe carosabil pentru a evita un impact. Momentul a f
O fetiță de doar 3 ani, transportată pe un scuter, a murit într-un accident cu o motocicletă. Mesajul dur al unui polițist: „Ne ucidem copiii”.
Accident cu trei mașini pe Calea Turzii din Cluj-Napoca: o șoferiță de 32 de ani ar fi pierdut controlul într-o curbă periculoasă, pe asfalt ud, și a intrat frontal într-o autoutilitară. O tânără de 19 ani care venea din spate a lovit și ea autoutilitara,
Accident pe Feleacu, în județul Cluj: traficul se desfășoară cu dificultate, iar la fața locului au intervenit pompierii ISU Cluj cu o autospecială de descarcerare și un echipaj de ambulanță
UTCN găzduiește pe 18 și 19 septembrie o conferință internațională despre inteligența artificială în inginerie, organizată cu Academia de Științe Tehnice din România. La deschidere, prefectul Maria Forna a spus că AI „nu mai aparține viitorului, ci prezen
Clujenii au parte de un nou weekend bogat în evenimente. În perioada 17-20 septembrie, Cluj-Napoca găzduiește concerte, spectacole de teatru, activități pentru copii și familii, târguri cu produse locale și evenimente dedicate comunității.
Șoferii care alimentează cu motorină primesc o veste importantă la jumătatea lunii septembrie. Ministerul Finanțelor a decis să păstreze reducerea temporară de 25% a accizei pentru motorina standard și în perioada 16-30 septembrie 2026. Autoritățile sp
Turismul românesc trece printr-o perioadă dificilă, iar cifrele din prima parte a anului 2026 arată cât de puternic au fost afectați operatorii din industrie. Mai bine de trei sferturi dintre aceștia spun că au înregistrat scăderi ale veniturilor, în timp
Un accident rutier în care a fost implicat un copil de numai 9 ani s-a produs luni, 14 septembrie, în municipiul Câmpia Turzii. Minorul se deplasa cu o trotinetă și ar fi pătruns pe partea carosabilă, unde a fost acroșat de un autoturism.
Un copil de doar 8 ani a trecut printr-o experiență cumplită după ce a fost implicat într-un accident rutier grav
U-BT Cluj a încheiat turneul amical Gloria Cup din Antalya cu o înfrângere în fața puternicei Anadolu Efes Istanbul. Clujenii au condus la pauză, dar formația din Turcia a întors partida după revenirea de la vestiare și s-a impus cu 87-69. Un parțial de 1
Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Oașului din Cluj-Napoca. O femeie de aproximativ 30 de ani a fost transportată la spital. Nicio persoană nu a rămas încarcerată