Ştiri      destin

Precizări privind situația generată de schimbările aduse de Consiliul Județean Cluj la Aeroportul Cluj

Precizări privind situația generată de schimbările aduse de Consiliul Județean Cluj la Aeroportul Cluj

Conducerea Aeroportului Internațional Cluj a făcut unele aprecieri privind situația creată la nivelul managementului de Hotărârile Consiliului Județean nr. 220/22.09.2017 și cea din 09.10.2017.

Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România, inaugurat la Cluj-Napoca

Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România, inaugurat la Cluj-Napoca

Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII), inaugurat la Cluj-Napoca, este al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București, în cadrul Institutului Fundeni, în luna mai 2017.

Clujul, pe lista celor mai ieftine destinații din Europa pentru turiștii spanioli

Clujul, pe lista celor mai ieftine destinații din Europa pentru turiștii spanioli

Cluj-Napoca a fost introdus în lista celor mai ieftine 33 de destinații din Europa, în funcție de prețul biletului de avion. Clasamentul a fost realizat de cel mai important ziar spaniol, El Pais.

A început ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, la Cluj! Vezi care sunt cele mai importante acțiuni din județ

A început ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, la Cluj! Vezi care sunt cele mai importante acțiuni din județ

Luni a început cea de-a doua ediție din acest an a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, acțiune ce se desfășoară la nivel național, în perioada 2 - 6 octombrie,

Noul an universitar începe cu un curs intens de curățenie! (P)

Noul an universitar începe cu un curs intens de curățenie! (P)

Magazinul online Cosmeticom vine în ajutorul studenților cu super-oferte și pachete promoționale. E timpul să începi un nou an universitar fresh, așadar accesează

Proiect de aducere a copiilor din Câmpia Turzii la școală

Proiect de aducere a copiilor din Câmpia Turzii la școală

Primăria Municipiului Câmpia Turzii și o Asociație Adventistă implementează un nou proiect pentru elevii din comunitate, proiect denumit ”Vreau la școală!”.

Români prinși transportând 1,7 TONE de droguri în TIR

Români prinși transportând 1,7 TONE de droguri în TIR

Autoritățile din Franța au depistat doi români care transportau o cantitate uriașă de droguri.

Cluj-Napoca: Amenzi pentru șoferii care au parcat pe locul de parcare al persoanelor cu dizabilități

Cluj-Napoca: Amenzi pentru șoferii care au parcat pe locul de parcare al persoanelor cu dizabilități

În perioada 25-27 septembrie 2017, poliţiştii locali din cadrul Direcției Ordine Publică și Trafic Rutier au desfăşurat acțiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilități.

Premii savuroase pentru clienții Iulius Mall Cluj, cu ocazia Zilei Internaționale a Cafelei

Premii savuroase pentru clienții Iulius Mall Cluj, cu ocazia Zilei Internaționale a Cafelei

De Ziua Internațională a Cafelei, Iulius Mall Cluj, îndrăgita destinație de shopping și petrecere a timpului liber își răsfață clienții cu premii care să le ofere doza zilnică de energie.

Nocturna Bibliotecilor, la Cluj, în acest weekend.Vezi cum poți să îți petreci seara la bibliotecă

Nocturna Bibliotecilor, la Cluj, în acest weekend.Vezi cum poți să îți petreci seara la bibliotecă

Clujenii sunt invitați la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, sâmbătă, 30 septembrie 2017, între orele 18.00 – 24.00 să petreacă o seară inedită la Bibliotecă, în cadrul evenimentului ,,Nocturna Bibliotecilor 2017”.

Iclodul dă lecții Clujului. Containere ecologice - FOTO

Iclodul dă lecții Clujului. Containere ecologice - FOTO

Primăria Iclod a achiziționat și montat containere ecologice.

Clujul alocă fonduri suplimentare pentru modernizarea infrastructurii drumurilor județene

Clujul alocă fonduri suplimentare pentru modernizarea infrastructurii drumurilor județene

Clujul alocă fonduri suplimentare pentru modernizarea infrastructurii drumurilor județene, dar și pentru rezolvarea problemelor cauzate de vijelia din 17 septembrie.

#OamenidinUBER: Andreea conduce cu UBER pentru a ajuta copiii

#OamenidinUBER: Andreea conduce cu UBER pentru a ajuta copiii

Cea mai mare pasiune a Andreei este să ajute oamenii. Ardeleancă crescută în Teleorman, are 32 de ani, este de profesie kinetoterapeut și a lucrat mereu cu copii.

Poliția locală i-a amendat pe vânzătorii de legume care vând în centrul orașului

Poliția locală i-a amendat pe vânzătorii de legume care vând în centrul orașului

Poliţiştii locali din Cluj-Napoca au verificat vânzătorii de legume și fructe care își expun marfa exteriorul spațiilor comerciale, în plin centrul orașului.

Pasagerul cu 2 milioane pe Aeroportul Internațional Cluj! E un nou RECORD - FOTO

Pasagerul cu 2 milioane pe Aeroportul Internațional Cluj! E un nou RECORD - FOTO

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a sărbătorit joi, 21 septembrie, pasagerul cu numărul 2 milioane, fiind un nou record în acest sens.

Banca Transilvania acordă IMM -urilor finanțări cu garanții europene

Banca Transilvania acordă IMM -urilor finanțări cu garanții europene

Banca Transilvania şi Fondul European de Investiții (FEI) acordă, din 20 septembrie, finanțări cu garanții europene, destinate creşterii afacerii sau susținerii capitalului de lucru.

Campanie gratuită de testare a memoriei, de Ziua Internațională Alzheimer, la Cluj

Campanie gratuită de testare a memoriei, de Ziua Internațională Alzheimer, la Cluj

Clujenii își pot testa memoria gratuit, în cadrul unei campanii derulate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, la nivelul municipiilor Cluj-Napoca și Dej, cu ocazia Zilei Internaționale Alzheimer, sărb

Dragnea susține că Legea antifumat nu se schimbă, dar deputații discută

Dragnea susține că Legea antifumat nu se schimbă, dar deputații discută

Legea fumatului ar putea fi modificată printr-un proiect legislativ dezbătut marți, 19 septembrie, în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor.

”Secret Garden”, colțul de natură din Iulius Mall Cluj, pentru pauza dintre sesiunile de shopping FOTO

”Secret Garden”, colțul de natură din Iulius Mall Cluj, pentru pauza dintre sesiunile de shopping FOTO

Clujenii pasionați de shopping au acum parte de o surpriză când vizitează Iulius Mall Cluj, care îi așteaptă cu un spațiu în culorile toamnei, în care se pot relaxa între pauzele dintre sesiunile de shopping sau să își savureze cafeaua.

Aeroportul Cluj va înregistra, pentru prima oară în istorie, 2 milioane de pasageri

Aeroportul Cluj va înregistra, pentru prima oară în istorie, 2 milioane de pasageri

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va înregistra în data de 21 septembrie 2017, pentru prima dată în istoria sa, 2 milioane de pasageri.

Banca Transilvania lansează campania de shopping bancar online: Bank to School - pentru cei mari şi cei mici

Banca Transilvania lansează campania de shopping bancar online: Bank to School - pentru cei mari şi cei mici

Banca Transilvania organizează un nou eveniment de shopping bancar online, Bank to School, în perioada 18 – 19 septembrie a.c.

Trafic Tube Cluj: Clujenii sunt cei mai infecti soferi de pana acuma - VIDEO

Trafic Tube Cluj: Clujenii sunt cei mai infecti soferi de pana acuma - VIDEO

Un șofer cu camera pe bord a criticat modul în care circulă șoferii din Cluj.

MAE: Alți trei români au fostg evacuați după uraganul din Caraibe

MAE: Alți trei români au fostg evacuați după uraganul din Caraibe

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți după-amiază, că alți trei cetățeni români au fost evacuați, în cursul serii de 11 septembrie, din insula Saint Martin, afectată de trecerea uraganului Irma.

MAE: Patru români au fost evacuați din calea Uraganului Irma

MAE: Patru români au fost evacuați din calea Uraganului Irma

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că patru cetățeni români au fost ajutați se părăsească zona afectată de uraganul Irma, prin Celula de Criză a ministerului.

Transfero isi extinde activitatea de pe Aeroportul Cluj si ofera 2 noi servicii: transfer privat si info point rent-a-car! (P)

Transfero isi extinde activitatea de pe Aeroportul Cluj si ofera 2 noi servicii: transfer privat si info point rent-a-car! (P)

Calatoriile pe cont propriu sunt ideale pentru cei care nu se pot abtine din a incerca sa controleze totul, insa reprezinta adesea o sursa de stres in plus, caci "pe cont propriu” inseamna adesea ca cineva trebuie sa conduca pana la aeroport

#OamenidinUBER: Fost candidat la președinție este acum șofer Uber

#OamenidinUBER: Fost candidat la președinție este acum șofer Uber

Imaginează-ți că ai chemat un UBER, ajunge la tine în câteva minute și pornești la drum cu un… fost candidat la Președinția României. Citește povestea incredibilă a unui fost candidat la președinție, care este acum unul dintre oamenii din

Trei români sunt blocați în Insulele Caraibe, după ce a lovit Uraganul Irma. Nu pot fi contactați

Trei români sunt blocați în Insulele Caraibe, după ce a lovit Uraganul Irma. Nu pot fi contactați

Ministerul Afacerilor Externe anunță că trei cetăţeni români care se aflau pe insula Saint Marteen nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma.

Primăria Cluj-Napoca oferă ghiozdane și rechizite gratuite elevilor - FOTO

Primăria Cluj-Napoca oferă ghiozdane și rechizite gratuite elevilor - FOTO

Primăria oferă ghiozdane și rechizite gratuite pentru elevii clujeni din familii defavorizate.

Oferte pentru a călători toamna în Egipt. Zborul e direct din Cluj

Oferte pentru a călători toamna în Egipt. Zborul e direct din Cluj

Amatorii de vacanțe se mai pot bucura de soare și căldură ca în mijlocul verii cu o excursie în Egipt, din data de 28 septembrie.

Tarom reia zborurile Otopeni-Cluj-Otopeni

Tarom reia zborurile Otopeni-Cluj-Otopeni

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță programul zborurilor operate din și spre Cluj-Napoca, valabil pentru perioada 1 – 30 septembrie 2017.