Sambata 7 Decembrie

Laszlo Tokes i-a trimis o scrisoare deschisă lui Johannis, după ce i-a retras ”Steaua României”

 

Laszlo Tokes i-a trimis o scrisoare deschisă lui Johannis, după ce i-a retras ordinul ”Steaua României”, distincție acordată de președintele Traian Băsescu.

 

Europarlamentarul a precizat că nu a primit niciun anunț oficial din partea Administrației Prezidențiale și că a aflat de retragerea ordinului din presă.

 

Ieri după masă (joi) am aflat din presă cu tristeţe și dezamăgire că ați decis retragerea ordinului ”Steaua României”, distincție ce mi-a fost acordată de către președintele Traian Băsescu. Mulţi am fost şi mulţi suntem care am crezut că după Revoluţia de la Timişoara libertăţile fundamentale şi drepturile omului vor fi pe deplin respectate în România. Şi iată, acum sunt pedepsit exact pentru ce am fost persecutat înainte de decembrie ’89 – pentru libertatea de exprimare.

 

În 2009 am acceptat distincţia oferită de preşedintele de atunci, pentru că ştiam că prin acesta nu eu, ci timişorenii au primit recunoştinţă „în semn de înaltă apreciere a curajului şi demnităţii de care au dat dovadă”, declanşând revolta istorică împotriva dictaturii comuniste. Iar acum retrageţi această distincţie, cu motivul că toţi cei care au vreo decoraţie trebuie să respecte Constituţia României”, a scris Tokes.

 

Acesta susține că dacă a criticat unele ”articole ale Constituției într-un stat de drept” nu înseamnă nerespectarea ei, ci ”este pur și simplu uzul unui drept fundamental din Constituție, și anume, a libertății de exprimare. Dar se iveşte de la sine întrebarea: toţi cei care au fost condamnaţi pentru corupţie şi au vreo distincţie din partea statului român au fost supuşi aceluiaşi procedeu? Veţi analiza sau nu faptele sau declaraţiile lor, dacă sunt conforme cu Constituția României? 

 

Domnule Președinte, ca fost lider al Forumului Democratic German din România, trebuie să știți foarte bine că granițele culturale ale națiunilor și granițele politice ale țărilor europene de obicei nu coincid. Am susținut și susțin și acum, că asemenea poziției Austriei față de comunitatea de limba germană din Italia și asemenea României, care în mod just îşi ridică vocea pentru apărarea drepturilor comunităților românilor din Moldova, din Ucraina sau din Serbia, și Ungaria are dreptul – ba chiar obligația constituțională – să protejeze comunitățile maghiare de dincolo de granițele ei.

 

Practica politică dusă de Austria, Croaţia, Suedia, Danemarca, Germania și România trebuie să fie valabilă și justă chiar și în cazul Ungariei. Acest lucru l-am susținut în repetate rânduri, și îl susțin și acum. Gestul dumneavoastră inspirat din demersul pornit de domnul Victor Ponta este nu numai contrar spiritului Timișoarei, ci și un imens autogol politic și diplomatic. Care v-a fi legitimitatea morală a demersurilor politicii externe românești vizavi de românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau chiar Ungaria?”.

 

Lazlo Tokes se întreabă dacă nu cumva președintele Iohannis continuă practica ”de standard dublu: ce este bine și permis pentru romȃni, este interzis pentru maghiari?”.

 

Europarlamentarul susține că va rămâne fidel idealurilor Revoluției de la Timișoara. ”Stimate domnule Președinte, nu știu dacǎ aţi luat aceastǎ decizie din proprie convingere, sau v-aţi lǎsat ghidat și supus presiunilor din partea lui Corina Creţu, Victor Ponta și alți socialiști, dar nici nu este important. Cu sau fǎrǎ Dumneavoastrǎ, cu sau fǎră distincţie, eu rămân fidel idealurilor revoluţiei din Timişoara. Ȋn aceastǎ regiune, romȃnii si maghiarii trebuie sǎ-şi respecte reciproc libertatea celuilalt, și dacǎ e cazul, trebuie sǎ luptǎm unindu-ne forţele pentru libertatea și drepturile noastre. Așa cum am fǎcut în decembrie 1989 la Timișoara. Uniţi în libertate: romȃni, germani, maghiari”, a încheiat Laszlo Tokes scrisoarea.

 

Klaus Iohannis a spus că i-a retras distincția primită în 2009 pentru că nu respectă Constituția României.

 

Klaus Iohannis i-a retras lui Tokes Ordinul Steaua României

Comentarii Facebook