DNA s-a dus și la sediul CTP Cluj: Sunt infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

 

DNA a descins și la sediul Companiei de Transport Public Cluj, după ce procurorii s-au dus la Primăria Cluj-Napoca și au făcut percheziții la 22 de locații în București, Cluj-Napoca și Brașov. 

 

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2012 – 2015.

 

În cursul zilei de 10 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Cluj și Brașov, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca”, precizează procurorii. 

Comentarii Facebook