Consilierii USR Cluj, Alexandra Oană și Radu Boloveschi, propun extinderea sistemului de transport public pe timpul nopții.
Un șofer a fost scos de pe carosabil, pe Autostrada Transilvania, după ce a fost acroșat de un alt conducător auto.
Emil Boc spune că el a rezolvat prima dată infrastructura, deci drumurile, și apoi i-a lăsat pe cei câțiva mari constructori din Cluj să facă blocuri.
Un tânăr din Cluj-Napoca, fost elev la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, trage un semnal de alarmă! De mai multe zile, în presă au apărut zvonuri potrivit cărora liceele pedagogice din țară se vor desființa.
Castelul Banffy din localitatea Răscruci, comuna Bonţida, a fost reabilitat, până acum, în proporţie de 65%, iar potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, acesta ar urma să fie redat circuitului turistic din vara lui 2023.
Compania de Trasport Public Cluj-Napoca S.A. anunta ca incepand cu data de 18.11.2022 se vor eliberara abonamentele pentru transportul public in comun pentru persoanele varstnice si pensionarii cu domiciliul in comunele APAHIDA, BACIU, FLORESTI si FELEA
Copiii sunt așteptați și în acest an în tramvaiul lui Moș Crăciun, cu surprize care mai de care mai speciale.
A devenit o tradiție ca în noaptea de Revelion, românii să folosească tot felul de petarde, pocnitori sau artificii.
O femeie în vârstă de 36 de ani a fost lovită joi dimineață, pe o stradă din municipiul Gherla, de o mașină condusă de un polițist.
ISU Cluj intervine în aceste momente la un accident rutier care s-a produs pe Calea Turzii. Din primele informații, conducătorul unui autoturism a intrat în plin cu mașina într-un stâlp.
Cântărețul Culiță Sterp, 30 de ani, a produs un accident în noaptea de miercuri spre joi, în Cluj-Napoca, conducând cu viteză excesivă.
Cântărețul Culiță Sterp, 30 de ani, a produs un accident în noaptea de miercuri spre joi, în Cluj-Napoca, conducând cu viteză excesivă. Acesta a fugit de la locul accidentului și a fost prins după.
În tot mai multe cluburi din București, dar și din orașele mari din țară, printre care și Cluj, „G” sau „Gina” se pune pe ascuns în băuturile femeilor. O picătură în plus poate duce la deces.
Culiță Sterp a fost implicat într-un accident de circulație la Cluj-Napoca, în noaptea de miercuri spre joi.
Un portofel în care se aflau 2900 de euro a fost găsit pe o stradă din municipiul Dej. Deși ar fi putut să păstreze banii, mai ales că era vorba de o sumă consistentă, bărbatul care a găsit portofelul a dat dovadă de corectitudine și a predat bunul poliți
Un taximetrist poate juca într-un film SF fără nicio problemă. Bordul mașinii este plin cu ecrane de telefoane, tablete, camere de filmat.
ISU Cluj a intervenit în noaptea de miercuri spre joi la un accident rutier, care a avut loc în Piața Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca.
O clujeancă a relatat pățania cu un taximetrist de la Aeroportul Cluj, care nu a vrut să pornească ceasul, deși acest lucru înseamnă evaziune fiscală.
Ceața surprinsă de la distanță prezintă o iluzie optică imteresantă în Cheile Turzii.
Un taximetrist a înșelat o clientă cu zeci de mii de euro după ce s-a dat procuror, președinte al CSAT în Ardeal, promițând că poate opri o presupusă anchetă asupra soțului acesteia.
Bărbatul de 29 de ani care a murit în accidentul tragic de pe Autostrada Transilvania își ducea bpiatul la medic, la Satu Mare.
Clujenii sunt chemați în stradă pentru a protesta împotriva scumpirilor exagerate.
Nicolae Stanciu ar putea ajunge la CFR Cluj, unde i s-a oferit un salariu uriaș pentru fotbalul românesc.
Un incendiu auto a fost semnalat miercuri, 16 noiembrie, pe varianta Grigorescu - Mănăștur, pe sensul spre Grigorescu, la ieșirea de pe Calea Floresti.
O propunere venită din rândul societății civile vorbește despre posibilitatea conectării întregului municipiu, non-stop, cu numai trei linii de noapte.
După cele mai recente discuții purtate cu reprezentanții Companiei de Transport Public, vor fi introduse încă trei curse suplimentare pe rutele din Florești, începând de luni 21 noiembrie, în funcție de necesitățile comunicate de pe traseu.
Fanii Untold vor putea cumpăra alte 10.000 de abonamente la festivalul din 2023 în seara lansării aftermovie -ului Untold 2022.
Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, va găzdui joi, 17 noiembrie a.c., începând cu ora 18:30, meciul amical de fotbal dintre reprezentativele României și Sloveniei.
Un floreștean a postat un mesaj extrem de apreciat de comunitate prin care îi invită pe cei care vor să circule cu el cu mașina, pentru a reduce traficul.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a anunţat, marţi seară, că judeţul Cluj este primul în România la accesarea de fonduri europene în perioada 2014 – 2020, fiind vorba de atragerea unei sume de aproape 9,5 miliarde de lei.