Trei bărbați suspectați de furt din bancomate au fost reținuți de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, duminică, 30 iunie.
O cofetărie bio de pe strada 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca se confruntă cu probleme tehnice de 4 luni de zile din cauza unei vitrine frigorifice defecte, pe care compania de la care a fost procurată refuză să o repare.
La proba de Limba Română a examenului de Bacalaureat s-au prezentat 4.345 de elevi, din totalul de 4.421 înscriși.
Elevii absolvenți ai clasei a XII-a au susținut, luni, 1 iulie, prima probă scrisă la examenul de bacalaureat din 2013, cea la limba și literatura română.
Fundașul CFR Cluj, Ivo Pinto, a fost vândut echipei Dinamo Zagreb. Iuliu Mureșan a explicat că decizia a aparținut FC Porto.
CFR Cluj a adus în probe un brazilian. Obina a fost urmărit de Iuliu Mureșan de circa 2 ani.
Tehnologia ne ajută din ce în ce mai mult să avem o viață cât se poate de confortabilă, chiar și atunci când plecăm în vacanță, iar o serie de aplicații te poate ajuta să te descurci oriunde ai pleca.
Camioanele încărcate cu piatră circulă fără prelată dinspre Florești, fiind un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Un clujean rămas imobilizat în urma unui accident cu parapanta a reușit să se vindece cu ajutorul unui câine din rasa Akita Inu.
Un șofer clujean a filmat momentul în care un TIR era să se urce peste mașina în care se afla. Șoferul autotrenului a intrat pe contrasens pentru a depăși o altă mașină.
Poliţistul Sergiu Todea, cel care a fost umilit în 2012 de adjunctul şefului IPJ Cluj, comisarul şef Cristian Pintea, după ce l-a oprit în trafică pentru că nu a acordat prioritate unui pieton, a câștigat procesul cu IPJ Cluj.
Vremea călduroasă revine la Cluj în această săptămână, fiind anunțate temperaturi de peste 25 de grade și cer însorit pe tot parcursul săptămânii.
În zilele de sâmbătă și duminică, clujenii pot pativcipa la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15).
Un bărbat și-a făcut sâmbătă, 29 iunie, cumpărăturile la Penny Mănăștur, pe Calea Florești, dar a plecat de la supermarket cu tot cu cărucior.
Drumul Național 1 C Cluj-Napoca - Dej a fost blocat duminică după amiaza în zona municipiului Dej de o rupere de nori.
Un cititor Știri de Cluj a surprins o scenă amuzantă, dar care arată și dezinteresul pentru imagine al unor supermarketuri. În acest caz vorbim despre Cora.
Mai multe persoane au fost rănite într-un accident produs duminică, 30 iunie, în jurul orei 14.30, în Dej.
IPJ Cluj anunță că a luat măsuri și a declanșat o anchetă în cazul polițistului care l-a luat de gât, vineri, 28 iunie, pe un participant la Marșul Bicicliștilor.
Probele scrise de la examenul de Bacalaureat 2013 încep luni, 1 iulie, când 5001 tineri ar trebuie să dea proba scrisă de Limba Română.
Colegiul Național Emil Racoviță este și în 2013 cea mai bună școală generală din județul Cluj.
38 de elevi din Cluj au obținut media 10 la examenul de EVALUARE NAȚIONALĂ în acest an, cu 20 mai multe față de anul 2012.
IPJ Cluj consideră că incidentul din sensul giratoriu Mărăști, unde un polițist pare că și-a pierdut cumpătul și a sărit să se bată cu un participant al marșul bicicliștilor, a fost o acțiune de ”îndrumare”.
88,15% din elevii din județul Cluj au obținut cel puțin media 5 la examenul de Evaluare Națională 2013.
Rezultatele la examenul de evaluare națională 2013 se afișează sâmbătă, 29 iunie, la centrele de examinare.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, a participat vineri, 28 iunie, la o dezbatere pe tema viitorului Autostrăzii Transilvania, dar nu a oferit la final niciun termen privind continuarea lucrărilor.
Procurorii DIICOT au reușit să destructureze o grupare infracţională specializată în savârşirea de infracţiuni informatice, ce acţiona în state membre ale UE, în America de Sud şi în Statele Unite ale Americii.
Una dintre firmele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Diesel Club, situat în centrul oraşului, a fost amendată de către Garda Financiară Cluj cu suma de 8.000 de lei. Activitatea a fost suspendată trei luni.
Primarul Emil Boc i-a atras atenția lui Dan Șova, ministrul Marilor Proiecte, să nu înceapă și autostrada Târgu Mureș - Iași, până când nu sunt gata cele actuale.
Gabi Mureşan a plecat de la CFR Cluj şi a semnat cu nou-promovata Tom Tomsk, din prima ligă din Rusia.
Ministrul Dan Șova a fost atacat cu o roșie, la Cluj-Napoca, de o militantă Roșia Montană.