Margareta Jula, femeia de 62 de ani din Floreşti care şi-a aruncat apartamentul în aer, a vrut să se răzbune pe cei, care spune ea, auz înşelat-o. Instanţa de judecată nu i-a făcut dreptate, aşa că a reecurs la acest gest extrem.
Deși Gică Popescu este până acum favoritul pentru postul de președinte al Federației Române de Fotbal, după ce Mircea Sandu își va da demisia, acesta ar putea avea un contra-candidat surpriză.
Concurența este tot mai acerbă în acest an pentru admiterea la cele mai bune licee din România. Două licee instituții școlare din Cluj se află în topul celor mai bune 20 de licee din țară.
Margareta Jula, femeia din Florești care și-a aruncat în aer apartamentul, a fost arestată pentru 29 de zile.
Iulius Mall Cluj şi-a desemnat câştigătorii campaniei „Kilometri de vacanţă”, desfăşurată în perioada 31 mai – 30 iunie 2013. Trei norocoşi pasionaţi de shopping îşi fac bagajele pentru a pleca în trei sejururi de răsfăţ, în cele
În perioada 1-4 august Clujul va prinde culoare în cadrul primei ediții a festivalului ”Colours of Cluj” unde peste 20 de artisti vor da viata orasului prin 60 de manifestari si activitati în diverse locuri publice din Cluj-Napoca, in cadrul teme
Doi elevi au fost eliminați de la proba de matematică a examenului de Bacalaureat.
Inspectorii OPC Cluj au controlat în noaptea de 22 spre 23 iunie mai multe cluburi din oraș și au aplicat amenzi de 22.500 de lei.
Reprezentanții ISU Cluj atrag atenția cetățenilor privind utilizarea instalațiilor de acest fel în condiții de siguranță, în urma incidentului din Florești unde 16 apartamente au fost afectate de o explozie cauzată de scurgeri de gaze.
Bătrâna din Florești, care și-a aruncat apartamentul în aer, a fost reținută și cercetată de distrugere.
Sistemul de ticketing din Cluj-Napoca va funcționa până în iulie 2014, Primăria semând contractul pentru adjudecarea acestui proiect european.
Proprietara apartamentului în care s-a produs explozia de la blocul din Florești, de pe strada Gheorghe Doja, este cercetată penal pentru distrugere.
Primul lungmetraj de animație din istoria cinematografiei, ”Aventurile prințului Achmed”, va rula la Cluj-Napoca, pe terasa Casino, din Parcul Central.
Elevii care au terminat liceul și s-au înscris la Bacalaureat susțin miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului.
Un tânăr de 21 de ani a fost salvat de la înec, marți, în jurul orei 19.00, la lacul Tarnița.
Dorel Oros, actualul director interimar al Direcției Silvice Cluj, a fost acuzat în 2005 de mai mulţi pădurari că au fost sancţionaţi pe motiv că au întocmit dosarele penale unor persoane care au fost prinse la furat de lemne.
Bicicliștii sunt considerați persoane cu nevoi speciale și își pot lăsa bicicletele într-un țarc special.
Arpad Paszkany a tăiat din bugetul echipei pentru sezonul viitor, fiind cu 50% mai mic față de cel din sezonul 2011-2012, când echipa a luat titlul.
Fosta contabilă șefă a Agenția de Dezvoltare Nord Vest, Cosmina Druță, a fost condamnată la opt ani de închisoare după ce a furat 2,7 milioane de euro din conturile instituției la care lucra.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială efectuează, zilnic, verificări privind comerţul ambulant neautorizat desfăşurat pe domeniul public de pe str. Ploieşti şi str. Argeş, în imediata vecinătate a Complexului "Multip
La Cluj au fost descoperiți părinți care încasau alocații pentru copii lor care decedaseră, fără ca ei să fi declarat acest lucru instituțiilor abilitate. Au fost identificate 49 de astfel de cazuri.
Un clujean a găsit în fața Teatrului Național o legătură de chei de la o mașină Land Rover, motocicletă și o casetă de valori. Acum încearcă să îl găsească pe proprietar.
Un șofer băut a produs un accident de circulație pe strada Lombului, luni, 1 iulie, la ora 15.00, după care a vrut să fugă.
Un italian și-a declarat mașina furată pentru a putea primi banii de pe asigurare, însă a fost vorba de o tentativă a acestuia de a înșela compania de asigurări auto.
Fostul director al Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, a fost condamnat cu suspendare după ce procurorii DNA Cluj l-au reținut când primea șpaga în plic de lșa pădurari.
Insula Rodos poate fi ”cucerită” în două feluri: cu autocarul, dar călătoria este ușor mai obositoare, sau cu vaporul. Această ultimă opțiune nu este costisitoare și vă va oferi amintiri pentru o viață întreagă.
Explozia din Florești, din noaptea de luni spre marți, i-a panicat pe locuitorii de pe strada Gheorghe Doja. Un cititor Știri de Cluj ne-a trimis pe adresa redației o serie de fotografii cu blocul avariat de explozie.
EXPLOZIE ÎN FLOREȘTI - Un apartament din Florești a sărit în aer azi-noapte, în comuna Florești, în jurul orei 2.00.
Potrivit topului mondial Net index, o localitate din România deține locul 1 pentru cea mai mare viteză de download din ,lume, de 90,27 Mbps.
Despre vechiul primar al comunei Floreşti, democrat liberalul Ioachim Vancea, s-au scris multe, începând de la fapte de corupţie şi până la faptul că girat haosul urbanistic din localitate.