După victoria cu FC Voluntari, U Cluj a încheiat pe locul zece în play-out. Singurul gol al partidei a fost marcat de Dan Nistor, din penalty.
Spitalul de Urgență din Cluj face angajări. Noile posturi scoase la concurs sunt pentru o perioadă nedeterminată, anunță conducerea unității sanitare. Înscrierea se face până în data de 25 mai.
În mijlocul agitației urbane a municipiului Cluj-Napoca, Someșul, râul care străbate orașul, a devenit o oază de biodiversitate, oferind momente care bucură comunitatea locală.
Nu schimbi calul când urci dealul, spune Emil Boc. Psd îi dă replica: În primul rând, nu urcăm ,ci coborâm. Iar mai apoi, caii ăștia sunt mârțoage! Deci trebuie să schimbă nu unul, ci mai mulți cai!
Evenimentul de lansare oficială a candidaților PSD Cluj la alegerile locale și europarlamentare a avut loc sâmbătă, 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Vești noi pentru trei zodii din horoscop! Luna Mai va fi decisivă pentru ei, astfel că trebuie să se aștepte să treacă prin schimbări radicale, care le vor decide destinul.
Vremea a fost extrem de schimbătoare în ultima vreme. Și chiar dacă până astăzi au predominat ploile, iar temperaturile nu au fost tocmai ridicate, iată că începe să se încălzească și la noi în țară.
De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – de
Uite stâlpul, nu e stâlpul. Un șofer clujean a plecat de pe trotuarul de pe Calea Moților distrugând stâlpișorul antiparcare.
Gruparea de Jandarmi „Ștefan Cicio-Pop" Cluj-Napoca organizează o campanie de recrutare până pe 14 mai pentru tinerii interesați de o carieră militară în Jandarmeria Română, în cadrul sesiunii de admitere Aprilie-Iulie 2024.
Studenții nu mai pot să fie obligați să participe la mai mult de 8 ore de activități didactice pe zi, potrivit noului Cod al drepturilor și obligațiilor studenților, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Administrația locală a vorbit de nenumărate ori despre marea problemă a traficului clujean, dând vina pe șoferii care preferă comoditatea mașinii în locul transportului public.
Șeful Poliției Cluj, comisarul șef Mihai Rus, a anunțat că polițista care și-a dat cu spray un coleg în timpul operațiunii de reținere a unui scandalagiu este anchetată.
Un complex turistic cu vedere la lacul Someșul Cald, din Gilău, a fost discutat de urbaniștii de la nivelul Consiliului Județean Cluj.
Un raport al Registrului Comerțului arată importanța IMM-urilor la nivel național, și, implicit, impactul digitalizării acestora.
Alin Oprea, co-fondatorul trupei Talisman, și Medana locuiesc la Cluj și sunt foarte fericiți. Cei doi au o casă ca în filme. Soția artistului a arătat pe rețelele de socializare câteva imagini din spectaculoasa vilă.
La finalul acestei săptămâni va fi prezentat din nou pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” un spectacol foarte apreciat de-a lungul generațiilor, din repertoriul instituției. Este vorba de „Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen, în regia Ibolyei
Poate un candidat independent fără o mașinărie de partid în spate să câștige cursa pentru Primărie?
Jumătate din mierea importată nu este 100% naturală, arată o anchetă a Comisiei Europene.
Universitatea Cluj se pregătește deja pentru sezonul următor, în care ar putea evolua în cupele europene.
Complexul hidroenergetic de la Tarnița este o construcție revoluționară din perioada comunistă.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) le-a oferit unor români oportunitatea de a face câțiva bănuți în plus, prin reciclarea ambalajelor.
Fost antreprenor, aflat la primul lui mandat de deputat, Viorel Băltărețu candidează la Primăria Cluj-Napoca cu un program de priorități printre care se numără și sprijinirea mediului de afaceri local.
În timp ce alții se chinuie o viață întreagă să aibă succes, acești nativi nu trebuie să facă nimic și tot ce și-au dorit vine spre ei.
Consiliul Județean Cluj va achiziționa o instalație soficticată prin care deșeurile vor fi dezintegrate și vor rezulta gaze naturale.
Dacă în 2024 Paștele Ortodox s-a sărbătorit la o distanță de mai bine de o lună după Paștele Catolic, anul viitor situația se schimbă.
Bărbatul care a furat o bancă de lemn din fața Clinicii Veterinare Calvaria a returnat-o, după ce Știri de Cluj a făcut public cazul.
Un accident de circulaţie a avut loc marţi seara pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca.
Seara trecută, Florin Piersic a fost transferat de la Institutul Inimii, din Cluj Napoca, la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD.
CSM Oradea s-a calificat in aceasta seara in finala Ligii Nationale de Baschet Masculin, dupa ce a invins categoric echipa din Voluntari, scor 93-66.