Un șofer clujean a „plecat” cu tot cu stâlpișorul antiparcare de pe Moților: „Nu s-ar trage un pic și stâlpișorul ăla” - FOTO


Uite stâlpul, nu e stâlpul. Un șofer clujean a plecat de pe trotuarul de pe Calea Moților distrugând stâlpișorul antiparcare. Un conducător auto a observat situația și a semnalizat cazul pe un grup destinat șoferilor clujeni, în speranța că acesta ar fi pe grup și își va verifica mașina în urma incidentului.

tt.jpg

Mulți clujeni s-au amuzat copios pe seama situației:

„Doar o verificat stabilitatea stâlpului”;

„Mult curaj trebuie sa ai!”;

„Nu s-ar trage un pic și stâlpișorul ăla!!!”;

„O crezut ca are frana de mână trasă”;

„Sa nu simți că te dai de stâlp, aia da treabă”. 

Codul Rutier actualizat în 2024 impune sancțiuni pentru cei care încalcă regulile de oprire sau staționare în anumite zone sau intervale orare. 

De exemplu, oprirea sau staționarea pe trotuar este interzisă conform Articolului 72 din OUG nr. 195/2022 privind circulația pe drumurile publice. Acest lucru se datorează faptului că se impune ca un spațiu de minimum un metru să fie lăsat liber pentru circulația pietonilor. Astfel, chiar dacă mașina este parcată pe trotuarul din fața casei, șoferul poate fi amendat. 

Poliția poate aplica sancțiuni de până la 6 puncte amendă pentru cei care parchează neregulamentar. În plus, parcare neregulamentară pe drumul public atrage și ea sancțiuni, cu o amendă minimă de două puncte. Aceasta se calculează la valoarea de 5% din salariul minim brut, ceea ce înseamnă o amendă minimă de 330 de lei.

În funcție de situație, conducătorii auto pot fi sancționați și pentru staționarea neregulamentară, cu amenzi care pot ajunge până la 825 de lei și trei puncte de penalizare.

De la 1 ianuarie 2024, punctul amendă a crescut de la 145 la 165 de lei.

Comentarii Facebook