Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, candidează la șefia PNL la viitorul Congres al partidului. După 25 de ani în PNL, liberalul clujean spune că partidul a luat-o pe o direcție greșită și cere un PNL „fără dependență de USR, PSD sau de oric
Planul Guvernului de a trece treptat la impozitarea locuințelor în funcție de valoarea de piață ar putea duce la creșteri foarte mari ale taxelor pentru unii proprietari, în special pentru pensionarii care locuiesc în zone centrale ale marilor orașe. Aver
Radu Marinescu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Justiției, a declarat marți, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, că numărul victimelor infracțiunilor este în creștere. Printre prioritățile anunțate se numără î
Familiile dintr-un cătun al comunei Negreni spun că își pierd an de an câinii, atacați de câinii unei turme de oi care ajunge în zonă. Marți, o cățelușă a fost găsită moartă după o zi întreagă de căutări
Un tânăr de 25 de ani a fost prins la volanul unei autoutilitare în care transporta 27.479 de pachete de țigări, adică 549.580 de țigarete, de proveniență extracomunitară, pentru care nu fuseseră plătite taxele vamale. Bărbatul a încercat să scape de poli
Avocatul Ciprian Păun lansează varianta Alin Tișe premier, în plină criză politică. Șeful CJ Cluj este unul dintre principalii contestatari ai lui Ilie Bolojan.
Avocatul Mihaly Andor Andras, membru al Baroului Cluj timp de 27 de ani, între 1980 și 2007, a murit. Și-a început cariera înainte de 1989 și a profesat și după reorganizarea avocaturii din anii 90
Un părinte anunță că, împreună cu un avocat, pregătește o acțiune în justiție prin care sunt contestate actele ISJ Cluj care au dus la reducerea unor cercuri și activități extrașcolare.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) i-a apărat reputația profesională avocatului Călin Budișan, decanul Baroului Cluj, după o serie de atacuri și acuzații publicate în mediul online de un bărbat care a fost condamnat definitiv în două dosare
Un fost soldat care lucra la Unitatea Militară Cincu din Brașov al unei unități militare a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj după ce a furat, în două rânduri, echipamente și arme Airsoft din incinta unității în care își desfășura activitatea. Bărb
Consiliul Local Cluj-Napoca a acordat aviz favorabil proiectului imobiliar de pe Calea Turzii, nr. 235-237, la aproximativ un an distanță de la momentul în care a primit aviz negativ
ANAF a deschis un capitol nou în controale: majorează profitul impozabil al firmelor, pe motiv că a fost „diminuat în mod artificial". Avocata Luisiana Dobrinescu explică două cazuri din rapoartele de inspecție din august 2026,
Un bărbat acuzat că a violat repetat o fetiță de 10 ani pe care o avea în îngrijire a încercat să blocheze procesul cu un memoriu de 30 de file. Judecătoria Gherla i-a respins toate cererile și a dispus începerea judecății
Ștefan Gadola a dezvăluit pentru Știri de Cluj că a demisionat din Consiliul de Administrație al CFR Cluj și explică de ce nu mai vrea să revină, indiferent cu se încheie povestea cu acuzația de infracțiune fiscală.
Deputatul de Cluj Csoma Botond s-a căsătorit și a renunțat la burlăcie. Mireasa a atras toate privirile într-o rochie superbă, romantică și elegantă.
Se prezenta pe internet drept maică stareță la Mănăstirea Sfânta Treime și promitea că repară căsnicii prin rugăciuni și magie albă. O femeie cu probleme conjugale i-a trimis 328.100 de lei în mai puțin de două luni, iar 60.000 i-a predat mână în mână, în
Lumea academică și juridică din Cluj este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Mircea Nicolae Costin, una dintre personalitățile importante ale dreptului românesc. Profesorul a lăsat în urmă o carieră de peste cinci decenii, sute de lucră
Victorie importantă pentru Viorel Pașca. Tribunalul Bihor a dispus ridicarea tuturor sechestrelor instituite de DIICOT. Decizia este definitivă.
Un bărbat care a cumpărat de curând o casă nouă pe strada Sub Cetate din Florești acuză lucrări de mântuială la fundație și soclu: hidroizolație aplicată pe jumătate, polistiren de doar 2 centimetri și infiltrații de la canalizare spre fundație
Un fost soț a cerut la partaj jumătate din implantul mamar al fostei soții, susținând că a plătit el operația. Instanța a respins cererea: corpul uman este inviolabil și nu poate fi bun partajabil.
Avocatul Alex Dîlv susține că Facultatea de Drept din Cluj este mai bună decât cea din București și afirmă că UBB este cea mai bună din țară.
Comunitatea medicală din Cluj-Napoca este în doliu după trecerea la cele veșnice a conf. univ. dr. Ioan Parasca, medic specialist reumatolog, fost cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și fost șef de sec
Diana Șoșoacă și fostul său soț, Silvestru Șoșoacă, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul care vizează incidentul petrecut în decembrie 2021, când o echipă de jurnaliști italieni d
Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese și au sesizat organele de urmărire penală
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a organizat în mare discreție petrecerea de nuntă la un resort de lux din Turda. Printre invitați s-a aflat și liderul PNL, Ilie Bolojan.
Fostul senator UDMR de Cluj, Eckstein-Kovacs Péter, susține că actualul blocaj politic din România ar putea face parte dintr-un joc strategic mult mai amplu, în care numele lui Ilie Bolojan ar urma să revină în forță pentru funcția de premier, dar nu imed
Ce spune Spitalul Județean Cluj despre conflictul în instanță cu medicul ginecolog Florin Stamatian, după ce contractul acestuia nu a fost prelungit. Cazul a ajuns la Curtea de Apel Cluj.
Avocatul clujean Eckstein-Kovács Péter a reacționat după rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria, în urma cărora Viktor Orbán, liderul care a condus țara timp de 16 ani, a pierdut puterea. Fostul membru al UDMR vorbește despre o „schimbare” inevit
Un clujean a ajuns să fie chemat la DNA și să aibă datorii de sute de mii de lei la stat după ce o cunoștință i-a cerut buletinul la 18 ani și l-a pus să semneze acte fără să îi explice nimic