Un clujean nu a suportat modul în care au blocat strada Cardinal Iuliu Hossu doi foști mari arbitri români, Adrian Porumboiu și Patrițiu Abrudan, și le-a bătut obrazul.
Căminele din Mărăști au rămas fără curent electric, în urma unei avarii, iar studenții cazați au erupt.
Un accident de circulație soldat cu avarii serioase la un autoturism s-a produs pe strada Traian Vuia, sâmbătă, în jurul orei 18.30.
Muncitorii firmei Kiat au reușit să taie cablul subterag de alimentare a străzii Oașului. Tramvaiele și troleibuzele au fost afectate.
Un accident rutier a avut loc, luni dimineața, pe raza localității Fundătura, între două autoturisme.
Un bărbat a fost prins, ieri, de polițiștii clujeni, acesta fiind cercetat pentru uz de fals şi fals în declaraţii date în urma unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
O clujeancă și-a tăiat roata de la AUDI în gropile de pe strada Oașului.
Un șofer a fost nevoit să urce cu mașina pe trotuar pentru a evita un accident. Oricum, s-a ales cu unele avarii minore.
Canalizarea a refulat la ansamblurile rezidențiale din Florești, iar oamenii au ajuns să epuizeze rezervele de apă plată de la magazine, pentru că au rămas și fără apă potabilă.
Un accident de circulație soldat cu două victime s-a produs, luni seara, în jurul orei 19.45, la intersecția străzilor Teodor Mihali și Sarmisegetuza.
Un accident rutier a avur loc vineri seară, în jurul orei 19.30, pe DN1C, între localitățile Coplean și Câțcău.
Un accident de circulație s-a produs joi seara, în jurul orei 18.45, pe Splaiul Indepedenței, iar circulația tramvaielor a fost dată peste cap.
Câteva blocuri de pe strada Fabricii nr. 3 nu au gaz de 72 de ore ca urmare a unei avarii.
O fetiță de 12 ani din Arad a ajuns la spital după ce s-a curentat, accidental, de un panou electric aflat la intrarea în blocul în care locuieşte.
Doi tineri din Gherla, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au mers la o cunoștință, taximetrist, pe care l-au rugat să îi ducă acasă, însă acesta i-a refuzat.
Doi tineri băuți au bătut un taximetrist care a refuzat să îi transporte și i-au furat mașina.
Un BMW Seria 5 făcut praf în urma unui accident a fost abadonat direct pe Centura Apahida, la Dezmir
Un accident rutier grav a avut loc joi dimineața, în cartierul Gheorgheni, la intersecția străzilor Deaconu Coresi și Heltai Gasar. Un șofer de 24 de ani nu a fost atent când a intrat în intersecție și nu a respectat indicatorul de oprire,
Clujenii care au internet de la UPC, prin fibră optică, au probleme din cauza unei avarii.
O avarie provocată pe strada Republicii a dus la închiderea circulației.
Un accident produs în Dej, vineri, în jurul orei 14.45, pe strada 1 Mai, s-a soldat cu pagube materiale.
Un șofer de TIR a fost bătut la Turda pentru că nu a participat la greva transportatorilor.
Mai mulți hoți de brazi de Crăciun din comuna Călățele au aruncat cu pietre după o mașină de poliție, care le-a periclitat ”afacerile”.
Un clujean reclamă faptul că muncitorii i-au ridicat mașina și i-au mutat-o fără a-i cere acordul.
Un bărbat de 56 de ani din Constanța, negru de supărare că șeful său i-a tăiat din salariu, a aruncat într-o prăpastie mașina firmei.
Șoferul unui autobuz 30 a fost fotografiat miercuri seara, pe strada Fântânele, după ce și-a parcat ”mastodontul” blocând o bandă de mers.
O limuzină BMW a fost implicată într-un accident de circulație la intrare în Florești, în dreptul benzinăriei Rompetrol.
Compania de Apă Someș anunță sistarea furnizarea apei pe mai multe străzi, în vederea efectuării unor lucrări de remediere avarii si reabilitare a reţelei de alimentare cu apă, lucrări pentru care nu se pot asigura modalităţi alternative de
Angajații de la E.ON Gaz Cluj au reușit să spargă conducta de apă de pe strada Andrei Mureșanu, în timp lucrau la remedierea unei avarii la rețeaua de gaze.
Smiley a fost implicat într-un accident rutier pe DN3, pe raza localităţii ilfovene Pantelimon. Vedeta nu a respectat distanța corespunzătoare în mers și a fost sancţionată cu patru puncte de amendă şi trei puncte de penalizare.