Compania E.ON Gaz sparge trotuarele de pe strada Venus pentru a schimba țevile, deși strada a fost refăcută de curând si aceste lucrări puteau fi făcute atunci.
Biserica de lemn din Dealu Negru, comuna Călățele, a ars în întregime, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. Pompierii au ajuns greu în zonă deoarece lăcașul de cult este izolat.
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită marti, 26 iunie, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Administratorul Băilor Cojocna, Remus Beldean, a anunțat că au fost puse la punct o serie de măsuri împotriva țiganilor care vandalizează stațiunea.
Urmare a celor două cazuri petrecute la acest sfârșit de săptămână, în care doi copii din localitățile Bonțida, respectiv Câmpia Turzii s-au înecat în râurile Șomeș și Arieș, ISU Cluj a emis o atenționare.
Ziua internaţională antidrog va fi marcată astăzi la Cluj-Napoca printr-o campanie publică stradală de conştientizare a populaţiei cu privire la problematica consumului de droguri etnobotanice.
Un cititor Știri de Cluj a surprins accidentul de la Suceag la cateva minute de la producere și a realizat fotografii la locul incidentului.
Asociaţia 11even, Dolce Sport şi Fundaţia World Vision România vă invită la lansarea seriei de evenimente "Family Olympics”, ce vor avea loc între 30 iunie – 1 iulie 2012, în Cluj-Napoca. Participarea la competiţii este gratuită.
Ministerul Educației a dat publicitații baremul de la proba de limba și literatura română.
Parcul Chios din Parcul Central a fost populat luni, 25 iunie, cu 800 de kilograme de pește.
Preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu şi-a ras mustaţa luni, în urma pariului pe care l-a pus cu Victor Ponta chiar înainte de alegerile locale.
Asociaţia Habitat for Humanity Cluj găzduieşte, în perioada 25-29 iunie 2012, a treia echipă de voluntari internaţionali din acest an, venită prin programul Global Village.
Un accident a avut loc în jurul orei 12.30 pe strada Zorilor, din Cluj-Napoca. Două mașini s-au ciocnit, una dintre ele răsturnându-se.
Un copil în vârstă de aproximativ 13 ani s-a scăldat în fântâna arteziană din Piaţa Mihai Viteazu, deşi acest lucru nu este permis.
Scafandrii ISU Cluj au găsit corpul copilului dispărut în râul Arieș, duminică, 24 iunie.
Un student de 23 de ani de la Universitatea de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca a fost găsit mort în camera de cămin în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Băile cu apă sărată de la Cojocna sunt evitate de turiști din cauza țiganilor care își fac de cap.
La proba de limba și literatura română, elevii au primit ca subiect opera Cireşarii de Constantin Chiriţă.
Zeci de profesioniști în rezolvarea cubului Rubik s-au adunat la Cluj în weekendul trecut. Între ei a fost si Cristian Leana, cel care a uimit întreaga țară la Românii au talent.
Sute de clujeni au luat cu asalt în acest week-end bazinele cu apă sărată de la Băile Cojocna.
O firmă din Zalău comercializează apă minerală Primavera, dar pe pet a trecut 2 LITRII, în loc să scrie de 2 Litri.
Conducătorul unui scuter s-a răsturnat, în urma unui accident de circulație produs sâmbătă, 23 iunie, în jurul orei 15.00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.
Un grup de localnici din satul Sânnicoară au depus o plândere împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie în privinţa furnizării gazului de către CPL Concordia.
Melodia lui Connect-R, "Vara nu dorm", este noul hit al verii. Melodia a fost postată pe YouTube și a adunat in cateva zile peste 2,5 milioane de accesări.
Aparatele radar vor monitoriza principalele drumuri naționale și artere de circulație din Cluj-Napoca, duminică, 24 iunie.
Fiul comisarului șef Ioan Radu Purdea, șef de catedră la Școala de Poliție ”Septimiu Mureșan” și fratele purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea, a fost implicat într-o bătaie în fața clubului After Eight.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă continuarea lucrărilor de ”Modernizare a linie tramvai pe ruta Piaţa Gării - B-dul Muncii - în municipiul Cluj-Napoca” pe strada Căii Ferate începând din noaptea de luni spre marţi.
Un accident soldat cu o victimă s-a produs în jurul orei 14.30 pe strada Spaliul Independenței. Un BMW a întors în plină stradă și a fost lovit de șoferul unui autoturism marca Peugeot.
IPJ Cluj anunță ce străzi vor fi închise în centrul orașului cu ocazia desfăşurării competiţiei Transilvania Rally.
Aparatele radar vor monitoriza, sâmbătă, 23 iunie, principalele drumuri din județ, dar și din municipiul Cluj-Napoca.