Roberta Anastase a fost schimbată din fruntea Camerei Deputaţilor, în urma unei decizii a plenului camerei luată cu 160 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".
Agenţiile de presă Reuters şi France-Presse scriu despre evoluţiile politice din România, menționând că lucrurile ar putea degenera într-un blocaj instituţional şi al reformelor economice cerute de FMI.
Preşedintele Traian Băsescu i-a atenționat pe Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să nu mai atace instituţiile statului român.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă pe scena politică din România.
Acuzați de Andrei Marga că au mințit, jurnaliştii spanioli de la El Pais au publicat înregistratrea audio cu Victor Ponta care a anunţat că-şi va da demisia dacă se va demonstra că a plagiat în redacatarea tezei de doctorat.
Mihai Gâdea a prezentat în cadrul ediţie de luni seară a emisiunii "Sinteza Zilei" dezvăluiri incredibile care-l vizează pe şeful statului.
Deputatul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat în plenul Parlamentului că USL se comportă ca și puterea nazistă.
Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, acuză că Victor Ponta şi USL "se şterg pe picioare cu Constituţia, legea şi instituţiile democratice".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, după şedinţa grupurilor reunite ale USL, că este pregătit să preia conducerea Senatului.
Biroul permanent al Senatului a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului pentru ora 17.00, în care să se discute revocarea din funcție a președintelui Senatului, Vasile Blaga.
Liderul PNL, Crin Antonescu, ar urma să ocupe funcția de președinte al Senatului, dacă USL va reuși să îl revoce pe Vasile Blaga din funcție, anunță Realitatea TV.
USL va solicita înlocuirea din funcţie a Robertei Anastase la şefia Camerei Deputaţilor, a preşedintelui acestei camere, Vasile Blaga, dar şi revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu. Cererea a fost deja depusă la Birourile celor două Camere
PSD Cluj a numit deja doi șefi ai unor instituții descentralizate, dar mai are pregătită o listă întregă cu nume care trebuie ”unse” în funcții.
Proiectul Modernizare şi dotare centru maternal „LUMINIŢA” a fost lansat marţi de către Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
Premierul României Victor Ponta le-a spus miniştrilor că a primit din nou din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care şeful statului promite că va demisiona dacă va fi modificată Constituţia.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va fi depusă în această săptămână, în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.
Premierul Ponta a primit din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care acesta anunţă că îşi dă demisia dacă va fi modificată Constituţia.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat că, în calitatea sa de consilier judeţean, a solicitat informaţii despre proiectul de refacere a drumului turistic de la Rachiţele - IC Ponor.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că şi masterul dat în Norvegia de preşedintele Traian Băsescu ar trebui verificat, lăsândsă se înşeleagă că şi şeful statului ar fi plagiat.
Cristian Tudor Popescu îl critică dur pe ministrului de Interne, Ioan Rus, care a declarat că ”de la Aristotel şi Platon toţi au plagiat”.
Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat că premierul Victor Ponta nu a spus în interviul pentru El Pais că va demisiona, dacă se dovedește că a plagiat în teza de doctorat.
Premierul Victor Ponta propune ca el si Traian Băsescu să demisioneze împreună, pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.
Deputatul PDL Cluj, Adrian Gurzău, a cerut OSIM înregistrarea mărcii Uniunea Popular Liberală (UPL).
Alin Tişe a fost ales azi, 30 iunie, vicepreşedinte al PDL în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare.
Noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a spus că alegerea lui în funcţie înseamnă "o nouă etapă a PDL".
Noul preşedinte al PDL este Vasile Blaga, care a câştigat cu 1.197 voturi "pentru" şi 28 "împotrivă" potrivit Mediafax.
Democrat-liberalii s-au întâlnit sâmbătă, de la ora 10:00 la Palatul Parlamentului, în Convenţia Naţională Extraordinară a partidului pentru a-l alege pe Vasile Blaga preşedinte al PDL şi a stabili noua conducere a partidului.
Premierul Victor Ponta a declarat, la plecarea de la Bruxelles, că nu își va da demisia și că va demonstra că nu a comis niciun plagiat.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, la Convenţia extraordinară a partidului, că plagiatul lui Ponta trebuie privit ca o șansă de credibilizare a sistemului de educație.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a anunțat că, în urma analizării lucrării lui Victor Ponta, 85 de pagini sutn copy - paste.