Adriana Bahmuţeanu a recunoscut că este victima violenţei domestice şi că nicio femeie nu pleacă de acasă dacă îi este bine.
Andreea Raicu, una dintre cele mai frumoase femei din Românie, a plecat într-o vacanţă în India, locul unde îşi dorea de mult să ajungă.
Jurnaliştii postului de televiziune NBC au fost criticaţi pentru montarea unui filmuleţ numit "Bodies in motion" (Trupuri în mişcare).
O fetiţă în vârstă de un an şi jumătate a fost opărită chiar în casa bunicilor ei, care nu au dus-o la doctor crezând că rănile îi vor trece de la sine.
Mediafax Group, compania care furnizează cel mai diversificat conţinut media din România, a lansat aplicaţia GoListen, prima aplicaţie Android care le citeşte utilizatorilor ştirile de pe internet.
Ministrul de finanţe Florin Georgescu a declarat, sâmbătă seară, după negocierile cu FMI că există suficienţi bani pentru refacerea salariilor bugetarilor.
Un nou proiect de anvergură pentru România a fost anunţat de Ministerul Transporturilor.
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că SRTv are o pierdere de 145,6 milioane de euro, iar desfiinţarea TVR Info şi TVR Cultural, deşi dureroasă, e necesară.
Fostul fotbalist Mihăiţă Neşu, aflat la tratament în SUA, a fost impresionat de povestea campioanei Florica Lavric şi a donat o sumă considerabilă pentru campioana olimpică la canotaj, informează Antena 3.
Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american Hillary Clinton, se va afla în 12 august, la Bucureşti, pentru a discuta despre îngrijorarea SUA legată de recentele acţiuni ale Guvernului român care ameninţă echilibrul puterilor în stat
Cumpărăturile devin un adversar atunci când banii sunt prea puţini. Din această cauză este bine să învăţăm să facem economii cât mai multe cu ajutorul unor sfaturi neaşteptat de simple.
Fiecare bărbat are fantezii ascunse şi nu ştii cu exactitate ce este în mintea lui, însă sunt unele mişcări pe care orice bărbat ar vrea să le încerce.
Prinţul William al Marii Britanii îşi pierde părul pe zi ce trece, şi dacă nu face nimic în această privinţă, peste câţiva ani va avea chelie, susţin specialiştii.
Un cunoscut jurnalist specializat pe politică, Fareed Zakaria, a fost suspendat de angajatorii săi de la revista Time şi de la CNN după ce a fost prins că s-a inspirat dintr-un articol al publicaţiei The New Yorker, scrie The Guardian.
Celine Dion a făcut o declaraţie emoţionantă despre Nadia Comăneci, pe care a admirat-o încă de la Olimpiada de la Montreal, din 1976.
O căţeluşă din Chile a reuşit să îşi salveze puii dintr-o casă cuprinsă de flăcări, transportându-i în maşina pompierilor.
Un top 5 cu cele mai groaznice creaţii care trăiesc îna dâncuri a fost realizat de site-ul Cracked.com, citat de realitatea.net, al cărui motto este: "Natura este inspăimântătoare, ieşiţi din casă numai în caz de urgenţă".
Nişte cercetătorii canadieni au publicat un studiu care ar putea din nou afecta "reputaţia" ouălor, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Cel mai bogat miliardar tânăr din lume este fondatorul reţelei sociale Facebook, Mark Zuckerberg, potrivit businessmagazin.ro.
Actorul Ashton Kutcher s-a fotografiat cu manechinul Victoria's Secret, Alessandra Ambrosio, pe un yacht de lux aflat în Marina del Rey, California.
Un cuplu celebru de la Hollywood se pegăteşte de nuntă după 7 ani de relaţie.
Naomi Campbell (42 de ani), unul dintre cele mai faimoase supermodele, arată deplorabil din cauza extesiilor de păr.
BMW-ul care a aparţinut Regelui Mihai I va fi scos la licitaţie pe 26 august în cadrul primei Licitaţii de Maşini de Colecţie, un eveniment organizat de casa de licitaţii Artmark, scrie realitatea.net
O nuntă între doi puşti de 15 ani, din zona Banatului a făcut ravagii. Rochii scumpe, maşini luxoase şi băuturi fine au fost regulile de bază ale unei petreceri de 100.000 de euro.
Un experiment realizat de doi psihologi arată că bărbaţii stresaţi consideră femeile supraponderale sau chiar obeze mai atractive, spre deosebire de bărbaţii care sunt relaxaţi.
Angajaţii de la securitatea aeroportului Fiumicino din Roma au fost şocaţi când au pe monitor un corp uman.
Mesajul "We know about this" i-a uimit pe mulţi dintre pasagerii care au văzut mesajul, scrie realitatea.net
Secretele pe care restaurantele le ascund şi pe care niciun chelner nu le-ar spune clienţilor lor sunt multe.
Henrik Rummel, canotor american, a avut parte de un moment stânjenitor când a urcat pe podium să primească, alături de echipa sa, medalia de bronz.
Principalul motiv invocat de femei pentru comportamentul alimentar necorespunzător este lipsa timpului, în timp ce bărbaţii spun că nu au un program fix al meselor, arată un studiu Unilever Food Solutions.