Nicușor Dan a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție. Vor fi mai multe runde de discuții
Nicușor Dan, președintele României, a anunțat că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție.
„Așa cum am promis, le parcurg în acest weekend, iar la finalul zilei de luni voi reveni cu concluzii, după discuțiile cu cei care s-au înscris în audiență. Consultările de luni vor avea loc în mai multe runde de discuții: atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual, cu cei care au solicitat explicit acest lucru în e-mail”, a transmis Nicușor Dan.
Nicușor Dan a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție. Vor fi mai multe runde de discuții
De asemenea, președintele României a precizat că pentru a asigura confidențialitatea participanților, accesul jurnaliștilor nu va fi permis în sala de discuții.
„Concluziile le voi face publice la finalul zilei în cadrul unei conferințe de presă. În paralel, colegii mei lucrează la o sinteză a documentelor primite, pe care o vom publica mâine, fără a dezvǎlui identitatea expeditorilor”, a conchis Nicușor Dan.
1 Comentariu