Un gel intranazal care se administrează înainte de raportul sexual va rezolva problema femeilor care nu reuşesc să aibă orgasm.
Vineri seara a devenit destul de evident că Bianca a participat la "Dansez pentru tine" doar de dragul imaginii.
Cafeaua, băutura criticată de unii şi lăudată de alţii, este atât benefică cât şi dăunătoare.
După schimbările aduse cu Insignia şi cu Astra, cei de Opel s-au hotărât că e timpul pentru următorul nivel: crearea unui model cu totul şi cu totul nou.
Cercetătorii au făcut o nouă descoperire, ce implică vinul şi cancerul.
O fetiţă din China, de 11 ani, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale aparte. Acesteea i-a fost îndepărtată o malformaţie extrem de rară: o mână şi un sân crescute pe spate.
Are 39 de ani, este bunică şi îşi petrece mai tot timpul la sala de sport.
Cercetătorii Universităţii din Florida au descoperit că mai multe porţiuni din creierul lui Eistein erau diferite de cele ale unui om obişnuit.
Smartphone-urile sunt din ce în ce mai populare, iar numărul aplicațiilor disponibile pentru acestea se află într-o continuă creștere, chiar și cele realizate de dezvoltatorii români.
Claire Alsop, o britanică de 30 de ani, a reușit performanța de a slăbi aproape jumătate din greutatea ei printr-o metodă inedită.
Google a anunțat că se pregătește să lanseze un proiect misterios, numit Ingress. Prin acest proiect Google încearcă să schimbe modul în care utilizatorii săi privesc lumea din jurul lor.
Primarul Constanței, Rad Mazăre, a șocat din nou la un eveniment, când s-a costumat în celebrul spion James Bond și a coborât prin acoperișul unei clădiri.
Cercetătorii au gasit gena responsabilă cu întinerirea şi vor să o activeze.
Piaţa auto din România a suferit o scădere de 13,4% în luna octombrie. La nivelul Uniunii Europene, scăderea a fost de 4,8%, potrivit statisticilor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/.
Pepe s-a gândit că decât să angajeze o bonă româncă care ar putea deveni oricând aliata presei, una filipineză i-ar oferi discreţie maximă. Doar că filipineza pe care a angajat-o este anchetată pentru furt.
De mai bine de 10.000 de ani, de când a fost domesticit porcul, omul şi animalul se află într-o strânsă relaţie. O analiză a genomului porcului, dezvălui noi analogii ale porcului cu omul.
Vânzările companiei finlandeze Nokia au scăzut drastic de la apariția sistemelor de operare iOS și Android, dar aceștia speră să se ridice din nou in top prin intermediul unui nou serviciu de hărți numit HERE.
Un grup de astronomi europeni şi canadieni au anunţat că au descoperit o planetă... hoinară, care nu se află pe orbita vreunei stele şi pluteşte liberă în spaţiul interstelar.
Cu o idee simplă şi deloc costisitoare, afacerea ta se poate trasnforma într-un adevărat succes. O sală de sport din Rusia a dezvăluit reţeta succesului.
Denis Avner, faimosul "om pisică", nu a mai reuşit să facă faţa presiunilor pe care i le facea societatea şi a hotărât să-şi pună capăt zilelor.
Hainele și accesoriile vestimentare au provocat diferite afecțiuni de sănătate unui număr mare de persoane din întreaga lume. Multe dintre articolele vestimentare pot avea un impact negativ asupra corpului uman daca nu sunt purtate corespunzător.
Dr. Oz a prezentat o dietă revoluționară: 90% alimente sănătoase şi 10% ”junk-food”.
Actorul Daniel Craig, interpretul agentului 007, a dezvăluit că pentru revista Rolling Stones că și-a ajutat iubita să fure o raţă congelată dintr-un supermarket.
Absolvenţii români de facultate, liceu sau şcoli profesionale nu reuşesc să convingă angajatorii că merită să fie angajaţi.
Când vine vorba de un interviu de angajare, întotdeauna prima impresie contează.
Murgan Salem al-Gohary, lider islamist, a cerut musulmanilor adepţi ai jihadului să distrugă aceste monumente de la Giza, care nu respectă religia musulmană, ce interzice "idolii”.
Madonna a făcut un adevărat show la Madison Square Garden, cu care şi-a delectat fanii din New York în cadrul turneului MDNA.
Britanicii care au călătorit cu metroul din Londra au avut parte de un moment amuzant, pe care unul dintre ei a avut inspirația să-l filmeze.
Diamantul botezat "Arhiducele Joseph", a fost vândut, în cadrul unei licitaţii, în Eleveţia, contra unei sume de 21 de milioane de dolari.
Gary Doudran, unul dintre actorii din celebrul serial CSI, trece printr-o perioadă financiară foarte proastă, fiind nevoit să trăiască doar cu aproximativ 300 de dolari pe lună.