Un clip filmat la un botez va stârni cu siguranță hohote de răs din parte celor care-l vizionează. S-a întâmplat la Cluj, iar protagoniștii par a nu avea nicio treabă cu dansul.
Un clujean reclamă o situație care deja irită tot mai multă lume. Cea a garajelor construite pe domeniul public imediat după Revoluție și care le aduc venituri proprietarilor tupeiști.
Un apartament din Barcelona a câștigat premiul apartamentul anului 2013, la concurență cu alte 2000 de locuințe din 68 de tari.
Cel mai puternic cutremur din ultimii 4 ani s-a produs în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
O vorbă din înțelepciunea populară spune: ”după război mulți viteji se-arată”. Sergiu Todea, agentul transformat în erou național peste noapte, a fost aproape invizibil pentru opinia publică în cei doi ani în care a luptat SINGUR
Mult apreciatul nugget de pui nu este făcut chiar din piept de pui așa cum se crede.
Conducerea RATUC Cluj a anunțat că analizează posibilitatea introducerii unui autobuz EXPRES de la Aeroport la IRA, pentru a spăla fața Clujului.
Drumul național Cluj - Turda este asfaltat în această perioadă, după ce în urmă cu câteva luni a fost proaspăt trasat și marcat.
Agentul de poliției Sergiu Todea, cel care a demisionat a doua zi după ce și-a recâștigat onoarea în justiție, a povestit despre umilințele prin care a trecut într-un interviu.
Aproape în toată țara au fost temperaturi sub 0 grade Celsius în noaptea de vineri spre sâmbătă, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Sănătatea ficatului este tot mai greu de păstrat având în vedere felul în care cele mai multe persoane apelează la mâncarea gata pregătită care se găsește în magazinele fast-food și mai puțin la mâncarea gătită în casă.
Licența Realitatea TV poate fi retrasă de CNA, conform Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Doi inspectori din cadrul Corpului de Control al Guvernului României au ajuns la Cluj şi au demarat o anchetă cu privire la cazul agentului umilit de şef Sergiu Todea.
Realizatorul de radio Mihai Morar a scris un text impresionant care descrie exact povestea polițistului de la Cluj, Sergiu Todea, persecutat de șefi pentru că l-a amendat pe unul dintre ei în trafic.
Un magazin de bijuterii din Singapore are expus în colecția sa cel mai scump colier din lume, care poartă numele de ”L'Incomparable”.
Mircea Sandu a cerut Comisiei de Disciplină a LPF să ia măsuri extreme împotriva lui Mihai Stoica pe motiv că "din cauza comportamentului său, îndepărtează toţi sponsorii din fotbalul românesc". Acesta ar putea ajunge să fie declarat persona n
Șeful ISU Cluj, generalul Vasile Șomlea, a predat ștafeta Inspectoratului în cadrul unei ceremonii la care au participat oficialitățile și angajații.
O reporteriță din România a fost protagonista unui moment amuzant în timp ce filma un reportaj de la un adopost pentru câinii fără stăpân.
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a participat vineri la inaugurarea noului sediu al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia.
Faceti cel putin 30 de minute de miscare pe zi, astfel suna indemnul medicilor, dar si al spoturilor publicitare pentru o viata mai sanatoasa. Dar cat de mult conteaza sportul in ceea ce priveste prelungirea vietii?!
Actorul Alexandru Arșinel a fost externat de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, unde a fost reinternat în 23 septembrie.
Compania Boston Dynamics a prezentat cel mai nou robot al lor, WildCat, care poate alerga în aer liber.
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, la comisia parlamentară privind Roşia Montană, că ”în forma actuală” proiectul nu este acceptabil.
Studenții clujenii se plâng că nu își pot prelungi abonamentele RATUC în timpul week-end -ului, riscând că fie luați la bătaie de controlori.
Arpad Paszkany i-a cerut lui Iuliu Mureșan să vândă un alt jucător emblematic al echipei, pentru a mai reduce din cheltuieli.
Președintele PNL, Crin Antonescu, l-a criticat duc pe colegul său de guvernare, Victor Ponta, pentru amestecul în problemele justiției.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca anunță că va acorda abonamente gratuite studenților, dar acuză conducerea RATUC că a greși actele necesare încheierii protocolului de decontare a abonamentelor.
Influentul CEO -ul al Emerson, David N. Farr, aduce reproșuri indirecte Primăriei Cluj-Napoca, dar rezultatul a fost construirea unei fabrici la Oradea și nu la Cluj.
O noua campanie de colectare de la domiciliu a deșeurilor electrice și electronice de mari dimensiuni va avea loc la Cluj în perioada 7-12 octombrie 2013.
Fondatorul rețelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg va investi 120 de milioane de dolari pentru a construi un oras în care să locuiască angajații companiei.