Ioan Petran, președintele PNL Cluj-Napoca, îi cheamă clujeni să se alăture ”Cruciadei” împotriva abuzurilor de pe strada Măceșului, dar și în cazul altor abuzuri din urbanism.
Deși scandalul pentru guvernarea României este din ce în ce mai aprig, partidele fondatoare ale coaliției USL par să meargă în aceeași direcție când vine vorba de salariile primarilor.
Omul de afaceri Gigi Becali, care este în prezent închis la Penitenciarul Poarta Albă, le-a transmis un mesaj de încurajare verilor săi, Ioan Becali și Victor Becali, care așteaptă să afle sentința Curții de Apel București în ”Dosarul tra
Central Park Residence refuză în continuare să deschidă clujenilor poarta spre aleea din parcul Rozelor.
Cercetătorul clujean, Radu Silaghi Dumitrescu, merge la București, dar nu să ”rupă” ușa Ministerului Cercetării, așa cum se aștepta toată lumea.
Coreenii de la Samsung au lansat ieri seară noul flagship al companiei, Galaxy S5, însă acesta nu a fost primit foarte bine nici de presă și nici de fani, majoritatea fiind dezamăgiți de asemănările mult prea mari dintre noul gadget și Galaxy
Compania germană de bricolaj Praktiker și-a vândut afacerea din România omului de afaceri de origine turcă Omer Susli.
Un șofer a fost prins beat la volanul unui autoturism, luni dimineața, de către polițiștii clujeni, în timp ce încerca să ajungă la Baia Mare.
Lavinia Pârva seamănă foarte bine cu Andreea Marin, dar a spus că s-a săturat de comparația cu fosta soție a iubitului ei, Ştefan Bănică junior.
Biletele pentru partida amicală dintre naționala României și cea a Argentinei vor fi puse la vânzare începând cu 25 februarie, la casa de bilete ale Arenei Naționale din București (cele de la intrările din Bulevardul Basarabia și din strada M
Federația Română de Fotbal a anunțat cifrele celei de-a XX-a etape din Liga I, precizând că aceasta a marcat și stabilirea unui nor record de către Adrian Mutu.
Taximetriștii de la Nova Taxi și Taxi Daniel fac presiuni pentru majorarea tarifelor, după ce Napoca și Diesel Taxi au scumpit valoarea curselor.
Diesel Taxi s-a făcut de râs atacându-l pe liderul taximetriștilor din Cluj-Napoca, Alexandru Ursu. ”A vrut să ne facă rău pentru că el lucrează la Nova Taxi”, au tunat cei de la Diesel.
Mark Zuckerberg a prezentat, luni, la Mobile World Congress de la Barcelona planurile pe care le are Facebook cu aplicația WhatsApp, pe care a plătit 19 miliarde de dolari.
Forbes a alcătuit topul celor mai bine plătiți actori de la Hollywood, iar pe primul loc se clasează actorul care i-a dat viață personajului Tony Stark, Robert Downey Jr.
Samsung a lansat, luni seara, la Barcelona, cea de-a cincea generatie a smartphone-ului Galaxy S, dar fanii sunt dezamăgiți.
Curtea de Apel București se va pronunța, marți, în cazul Dosarul Transferurilor, în care opt dintre cei mai influenți oameni din fotbalul românesc sunt acuzați de spălare de bani și evaziune fiscală.
Celebrul tabloid britanic Daily Mail a recunoscut că o parte din informațiile publicate despre ”invazia românilor” au fost false.
Un șofer a intrat într-o depășire, pe un drum în condiții de ceață, dar a ”paralizat” de frică în timpul manevrei.
Samsung a lansat smartphone -ul Galaxy S5, cu un ecran de 5,1 inci, care nu s-a îndepărtat, însă, ca aspect de seria S, dar are unele dotări de top.
Universitatea Cluj a reușit numai un egal cu Ceahlăul, deși ar fi avut nevoie de o victorie.
Deputatul PNL Cluj, Steluţa Cătăniciu, a încercat cât a putut să zădărnicească pe cât posibil procesul în care este acuzată de ANI de conflict de interese.
Au fost stabilite datele partidelor din cadrul celei de-a XXII-a etape din Liga I, iar de Ziua Femeii echipele clujene se află pe terenul de fotbal.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că ”negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat”.
Mihai Bendeac are o reputație de artist nonconformist, iar actorul nu ratează absolut nicio ocazie de a demonstra acest lucru.
Polițiștii clujeni au depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un tânăr de 19 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, în centrul orașului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni l-au prins, în noaptea de duminică spre luni, pe un bărbat care a pătruns în incinta unui imobil de unde a furat mai multe obiecte.
Ministrul interimar al Finanţelor din Ucraina, Iuri Kolobov, a anunțat că țara are nevoie urgentă de suma de 35 de miliarde de dolari și că solicită organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor.
Un bărbat de 39 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a împușcat o potârniche, în urmă cu două luni, în timp ce se afla la vânătoare de mistreți.
Un clujean care s-a urcat la volan sub influența alcoolului și fără să dețină permis de conducere a intrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu mașina într-o țeavă de gaze naturale de la Bonțida.