Aproape în toată țara au fost temperaturi sub 0 grade Celsius în noaptea de vineri spre sâmbătă, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Sănătatea ficatului este tot mai greu de păstrat având în vedere felul în care cele mai multe persoane apelează la mâncarea gata pregătită care se găsește în magazinele fast-food și mai puțin la mâncarea gătită în casă.
Licența Realitatea TV poate fi retrasă de CNA, conform Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Doi inspectori din cadrul Corpului de Control al Guvernului României au ajuns la Cluj şi au demarat o anchetă cu privire la cazul agentului umilit de şef Sergiu Todea.
Realizatorul de radio Mihai Morar a scris un text impresionant care descrie exact povestea polițistului de la Cluj, Sergiu Todea, persecutat de șefi pentru că l-a amendat pe unul dintre ei în trafic.
Un magazin de bijuterii din Singapore are expus în colecția sa cel mai scump colier din lume, care poartă numele de ”L'Incomparable”.
Mircea Sandu a cerut Comisiei de Disciplină a LPF să ia măsuri extreme împotriva lui Mihai Stoica pe motiv că "din cauza comportamentului său, îndepărtează toţi sponsorii din fotbalul românesc". Acesta ar putea ajunge să fie declarat persona n
Șeful ISU Cluj, generalul Vasile Șomlea, a predat ștafeta Inspectoratului în cadrul unei ceremonii la care au participat oficialitățile și angajații.
O reporteriță din România a fost protagonista unui moment amuzant în timp ce filma un reportaj de la un adopost pentru câinii fără stăpân.
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a participat vineri la inaugurarea noului sediu al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia.
Faceti cel putin 30 de minute de miscare pe zi, astfel suna indemnul medicilor, dar si al spoturilor publicitare pentru o viata mai sanatoasa. Dar cat de mult conteaza sportul in ceea ce priveste prelungirea vietii?!
Actorul Alexandru Arșinel a fost externat de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, unde a fost reinternat în 23 septembrie.
Compania Boston Dynamics a prezentat cel mai nou robot al lor, WildCat, care poate alerga în aer liber.
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, la comisia parlamentară privind Roşia Montană, că ”în forma actuală” proiectul nu este acceptabil.
Studenții clujenii se plâng că nu își pot prelungi abonamentele RATUC în timpul week-end -ului, riscând că fie luați la bătaie de controlori.
Arpad Paszkany i-a cerut lui Iuliu Mureșan să vândă un alt jucător emblematic al echipei, pentru a mai reduce din cheltuieli.
Președintele PNL, Crin Antonescu, l-a criticat duc pe colegul său de guvernare, Victor Ponta, pentru amestecul în problemele justiției.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca anunță că va acorda abonamente gratuite studenților, dar acuză conducerea RATUC că a greși actele necesare încheierii protocolului de decontare a abonamentelor.
Influentul CEO -ul al Emerson, David N. Farr, aduce reproșuri indirecte Primăriei Cluj-Napoca, dar rezultatul a fost construirea unei fabrici la Oradea și nu la Cluj.
O noua campanie de colectare de la domiciliu a deșeurilor electrice și electronice de mari dimensiuni va avea loc la Cluj în perioada 7-12 octombrie 2013.
Fondatorul rețelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg va investi 120 de milioane de dolari pentru a construi un oras în care să locuiască angajații companiei.
Primarul Dejului, Morar Costan, a declarat că Dejul are nevoie de investiția pe care vor să o facă cei de la Zewa în localitate.
Un clujean în vârstă de 37 de ani a provocat un accident rutier în localitatea Uriu din Bistrița-Năsăud. Acesta a adormit la volan și a intrat cu mașina într-o autilitară.
Tehnicianul stelist Laurențiu Reghecampf a anunțat că a fost sunat de către Gigi Becali, acesta fiind îngrijorat de forma slabă a unuia dintre jucătorii săi preferați.
Tetarom SA Cluj a reușit să câștige procesul cu milionarul de carton Cristian Baboș, cel care ține blocat de 6 ani un teren de 1,3 hectare în parcul în parcul industrial Tetatom 1.
Meteorologii au emis o informare de răcire accentuată a vremii până sâmbătă și o hartă cu cele mai frigoroase zone.
Cantinna este un nou restaurant clujean ce se va deschide luni, 7octombrie, la Iulius Mall.
Administratorul căminului Colegiului Tehnic ”Raluca Ripan” este acuzat de cei care ocupă camerele de un comportament dictatorial.
Problema căldurii în mijloacele de transport în comun revine, o dată cu temperaturile negative de afară. Foarte multe întrebări ale cititorilor i-au fost adresate pe această temă directorului RATUC, Liviu Neag.
Un clujean a fost amendat de către polițiști pentru neplata parcării, însă, parcometrul era defect. Bărbatul a fost nevoit să plătească amenda și a fost tratat cu dispreț de către polițiști.