Înălțarea Domnului este sărbătorită, în calendarul creștin-ortodox, la 40 de zile de la Paște. Sărbătoarea este numită în popor și Ispas. În 2022, această sărbătoare cade pe 2 iunie.
Un incendiu devastator a distrus un atelier mecanic din Suceava, după ce acesta a fost lovit de un fulger. Pompierii au intervenit de urgenţă pentru a stinge focul, însă nu au mai putut salva nimic din clădire. Aceştia au reuşit să oprească flăcările care
Un fost director de spital, medic oncolog în Timișoara, a fost arestat marți, 31 mai. Doctorul ar fi cerut bani de la bolnavii de cancer în schimbul unor operații și intervenții care sunt gratuite.
Un număr mare de arme trimise în Ucraina vor ajunge în mâinile infractorilor din Europa şi nu numai, a afirmat miercuri directorul general al Interpol, care a cerut statelor să se intereseze de urmărirea acestor arme, relatează Agerpres.
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se
În semn de omagiu și recunoștință pentru eroii căzuți la datorie, în localitățile din zona de responsabilitate a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” vor avea loc joi, 2 iunie, ceremonii militari și religioase dedicate Zilei Eroilor, zi în care în biserica orto
Un client al unui local în vogă printre oamenii cu bani din Cluj-Napoca, Da Pino, a fost criticat de un client. Acesta a spus că imediat taxează și sarea și piperul de pe masă.
Inflația face ravagii peste tot. În Polonia a atins un record de 12,4% (în România – 13,8%).
Zece persoane, între care șapte copii cu vârste între 5 şi 14 ani, au fost rănite în urma unui accident produs în Botoşani.
Ploaia cu soare este un fenomen relativ rar, iar clujenii surprinși pe strada miercuri, 1 Iunie, la ora 15:30, l-au putut experimenta.
Controversele etnografice sunt numeroase, iar una dintre cele mai semnificative este cea care vizează titlul de ”moț”. Multe regiuni din Munții Apuseni consideră că fac pate din Țara Moților, dar lucrurile nu stau așa.
Prima iubire este un moment special în viața fiecăruia, așa că această amintire poate rămâne în inima ta pentru totdeauna. Anumite zodii sunt mult mai pasionale și sensibile când vine vorba de prima ta dragoste, iar pentru ele simbolul iubirii este
Potrivit EUROSTAT, peste un sfert (28,05%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, țară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre. Din totalul nașterilor în 2020 (198.302 nașteri), 731 provin de la mame c
În România, deși interzise prin lege încă din anul 2004, abuzul și neglijarea continuă să fie fenomene prezente în viața copiilor. Fenomenul violenței fizice se menține la un nivel ridicat. În 2021, 46% dintre copii afirmau că sunt bătuți acasă de către p
România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, potrivit unei anchete Salvați Copii, dată publicității chiar de 1 Iunie, Ziua Copilului.
Un criminolog a analizat crima tragică comisă zilele trecute de un fost profesor de la Universitatea Sapienția, cu antecedente de violență. Cea omorâtă, Beata Molnar, a fost descrisă de prieteni și apropiați drept o femeie extrem de empatică.
Medicul Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost eliberat pe cauțiune și cere, cu lacrimi în ochi, să nu fie trimis în România, pentru că ar muri.
Ploaia de vineri a scos la iveală din nou demagogia primarului Emil Boc, care spunea, în 2021, că în Cluj-Napoca nu se acceptă lucrări de asfaltare, unde apa băltește la bordură. Ei bine, pe Moților, mai jos de Primăria Cluj-Napoca, un cititor vigilent a
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida.
Fie că îi spuneți e-bike sau bicicletă electrică, nu există un sentiment mai plăcut decât cel de a merge cu părul în vânt, știind că reduceți de unul singur impactul asupra mediului înconjurător prin faptul că vă plimbați cu propriul vehiculul cu emisii z
Traficul în Zorilor și Mănăștur este infernal, mașinile fiind bară la bară de pe Observatorului și până în Mănăștur.
Un avocat trage un semnal de alarmă, după ce etapa de autorecenzare s-a încheiat. Atenție la recenzorii falși, care pot bate de astăzi la ușa dumneavoastră pentru a vă completa datele pentru recensământ. Aceștia pot cere buletinul după care pot face o poz
E deja vară, dar cel mai circulat drum turistic al ţării este încă îngropat sub nămeţi de patru metri, pe anumite porţiuni.
Pachetele turistice pe litoralul românesc au început să se vândă mai bine.
Seceta extremă din ultimele luni din Irak a dus la secarea barajului Mosul, construit pe râul Tigris, care asigură energie electrică și apă pentru o parte importantă a țării.
Finalul anului 2022 va fi unul foarte bun și plin de noroc pentru unele zodii. Ceea ce a început ca o mare dezamăgire, se va transforma într-un mod nemaivăzut. Unii nativi vor cunoaște căile abundenței divine și vor avea noroc triplu.
Noi detalii apar în cazul care a cutremurat o lume întreagă. Surorile Khachaturyan, care şi-au omorât în 2018 tatăl, înjunghiindu-l până la moarte, au fost abuzate sexual şi forţate să participe în materiale cu caracter pornografic şi au fost forţate să-ş
Serviciul de Securitate din Ucraina a făcut publică, marți, 31 mai, o nouă discuție dintre doi ruși, unul aflat în „Operațiunea Militară Specială”, celălalt acasă, în Rusia. Soldatul rus descrie starea deplorabilă în care se află armata rusă și lipsurile
Andreea Rabciuc, de 27 de ani, campioană la tir, este căutată deja de 80 de zile în Italia, unde a dispărut inexplicabil după ce s-a certat cu iubitul ei. Luni, anchetatorii au cercetat pentru a treia oară casa în care a fost văzută ultima dată și împreju
Un tânăr de 21 de ani din municipiul Turda, student la UMF Cluj a fost surprins și accidentat de un autoturism, în timp ce traversa strada, pe trecerea de pietoni din Piața Mihai Viteazu, rezultând rănirea acestuia. Fazekas Vlad se află în stare critică ș