VIDEO Un clujean a făcut ceea ce Boc nu reușește de mulți ani. Loc de scăldat de 1 hectar, gratuit! „Inițial l-am făcut pentru familia noastră”
Un clujean și familia sa au reușit să amenajeze o zonă uriașă de făcut baie, de circa un hectar, în apropiere de Sălicea, Cluj, pe care o vor inaugura mâine.
Lacul de agrement „La Sote” are o adâncime specifică piscinelor, de 1.5-1.6 m adâncime, iar fundul său a fost curățat pentru a permite îmbăierea în condiții bune.
Într-un stil autentic ardelenesc clujeanul cheamă localnicii la distracție, subliniind facilitățile puse la dispoziție:
„Sotică vă salută plin de energie, de aici de la baltă. Noi doar administrăm finanțele pe care le aduceți pentru voi și bineînțeles, și pentru noi. De cînd am venit, acum 16 ani, am tot făcut câte ceva. Anul ăsta venim cu scăldătoarea.
Am făcut scară, cu bazin de spălat picioare, loc unde să vă lăsați șlapii. Aveți dușuri și o trambulină de sărit în apă.
La piscinele existente nu prea e voie să sari în apă că deranjezi, dar aici aveți un hectar, nu veți deranja pe nimeni. Am făcut-o pentru noi, pentru familia noastră, dar de când veniți aici am împărțit cu voi tot ce am avut. inclusiv sufletul nostru!
Aveți mese unde să stați, puteți să vă aduceți saltele, șezlonguri. Am adus mici, bere rece, gheața, sucuri, să vă simțiți cât mai bine la noi.” transmite clujeanul.
Un aspect important este că toate acestea sunt gratiute, scăldatul nu trebuie plătit.
Ceea ce nu a reușit primarul Emil Boc în al doilea oraș ca mărime din România, a reușit „Sotică fără frică” cu dragoste de oameni și bună dispoziție.
„Sotică, fără frică, vă salută! De mâine vă așteptăm, dăm drumul la muzică, la petrecere, să înceapă sezonul estimal! Unde mai puteți face baie cu peștii?” a încheiat clujeanul care administrează lacul „La Sote” aflat în apropiere de Sălicea.
1 Comentariu