Ștrandul municipal Cluj-Napoca va fi reabilitat

 

Ștrandul Municipal din Cluj-Napoca va fi reabilitat, dar nu își va schimba destinația. 

 

Viceprimarul, Dan Tarcea, a declarat la Radio Cluj că investitorul trebuie să aducă mici modificări proiectului pe care l-a gândit, după care poate primi aprobările necesare pentru începerea lucrărilor.

 

Acolo au fost gândite două zone: cea din partea stânga a Canalului Morii va fi un perimetru cu trei bazine și un spațiu de loisir, urmând ca în partea dreaptă să fie zona de terase, unde se poate mânca, oamenii pot sta la masă. De asemenea, ne dorim ca prin aprobarea acestui PUZ să creăm un spațiu, lângă Canalul Morii, care să aibă continuitate. Va trebui să găsim și soluții, cine va face decolmatarea Canalului Morii în zona respectivă”, a spus Dan Tarcea.

 

Ștrandul Municipal din Cluj-Napoca a funcționat până la sfârșitul anilor ’90, dar apoi a fost lăsat în paragină. Unii au încercat să forțeze construcția unor blocuri, dar nu s-a putut. 

 

Norocul a făcut că zona este protejată istoric și nu s-au putut da aprobări. 

 

Am lansat inclusiv propunerea să ne vândă nouă acea parcelă și să amenajăm noi acolo. Persoanele private nu au dorit acest lucru, este dreptul lor, dar important este că vor pune bani ca să investească în acea zonă”, a mai spus Dan Tarcea.

 

Lucrările ar putea începe în 2019.

Comentarii Facebook