Tăriceanu, huidit la Cluj: ”România a devenit cu ajutorul DNA ţara cea mai coruptă din Europa”

 

Călin Popescu Tăriceanu susține că DNA a transformat România în cea mai coruptă ţară din Europa.

 

La noi toată lumea a fost acuzată pe bandă, dosarele instrumentate la DNA pentru corupţie 90% sunt pe abuz în serviciu, infracţiune conexă corupţiei. Toate lucrurile acestea au transformat România într-un exemplu pe care eu îl deplâng, că România a devenit cu ajutorul DNA ţara cea mai coruptă din Europa prin numărul de cazuri de corupţie raportate. Ei îşi imaginează toate grozăviile”, a spus Tăriceanu, la Cluj, într-o conferință de presă. 

 

El a mai susținut că a avut o discuţie cu colegi liberali veniţi în România, care l-au întrebat dacă se modifică cele două coduri şi dacă sub 50.000 de euro se consideră că nu este furt. 

 

Le-am spus că nu este vorba despre sume furate, le-am explicat cum e cu abuzul în serviciu. Dacă urmare a unei decizii administrative, prejudiciul este mai mic de 50.000 de euro se consideră că este o sancţiune administrativă, peste 50.000 e penală, dar nu e vorba de a fura. Între 2000 şi 2017 au fost 6700 de condamnări în România pe corupţie, ăsta este serviciul pe care DNA l-a făcut României, probabil că 90% dintre aceste condamnări nu ar fi avut loc dacă abuzul în serviciu nu era faptă de corupţie. E normal să ne uităm la modul cum sunt alcătuite codurile penale, cum sunt definite infracţiunile, să le aliniem la practica europeană. Dacă vrem să menţinem statutul poliţienesc, cu mentalitatea din anii 1950, şi să începem epurările politice, cum s-au întâmplat, spuneţi că asta e modelul pe care vrem să îl urmăm, de democraţie a la Putin şi poate vor zice unii că aşa le place. Eu, procuror şef DNA, aşa am învăţat de la tata care era procuror comunist că se face treaba”, a mai comentat liderul ALDE.

 

Clujean amendat pentru că i-a arătat ”degetul mijlociu” lui Tăriceanu: Mai bine îl scuipam de banii ăia - VIDEO

Comentarii Facebook