Aplicația gratuită TPARK - Plata parcărilor este una dintre operațiunile pe care șoferii le consideră pe cât de necesare - în principal pentru a evita amenzile - pe atât de consumatoare de timp. În cele mai importante orașe din țară sunt raportate, anual,
Microsoft și-a anunțat, acum destul de multă vreme, utilizatorii că aplicația Skype 7 va înceta să funcționeze în luna septembrie, însă, datorită numeroaselor plângeri, compania a decis să extindă pentru o perioadă deneterminată suportu
Trăim într-o perioadă în care tarifele pentru datele mobile sunt foarte mici. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu semnalul puternic de acasă.
Trăim într-o perioadă în care tarifele pentru datele mobile sunt foarte mici. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu semnalul puternic de acasă. În plus, traficul nu se contorizează
Polițiștii și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat percheziții la persoane bănuite că ar fi infectat numeroase calculatoare cu programe malițioase și ar fi cerut recompense pentru decriptarea fișierelor afectate.
Microsoft a luat o serie de decizii dezamăgitoare pentru utilizatorii săi în ultima perioadă, în pecial pentru cei care foloseau patforma companiei pentru smartphone-uri.
Google și Apple domină indiscutabil piața smartphone-urilor, ducând aproape la extincție alte platforme precum Windows Phone.
Facebook a anunțat că aplicația Messenger nu va mai putea fi folosită de o parte dintre cei peste 1 miliard de utilizatori.
CIA s-a folosit de programe sofisticate pentru a controla și asculta conversații prin intermediul televizoarelor şi smartphone-urilor.
Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, anunță lansarea unei nou și interactive facilități digitale pentru informare turistică a județului Cluj, și anume aplicația Cluj Tourism
Serviciul de mesagerie instant WhatsApp a implementat o nouă funcție, care ajută securitatea contului tău.
Aplicaţia WhatsApp anunță schimbări în privinţa serviciilor oferite, astfel că nu va mai funcţiona pe smartphone -urile mai vechi.
Serviciul de mesagerie instant WhatsApp pregătește o nouă surpriză utilizatorilor săi, în ceea ce privește securitatea.
Compania Google a făcut publice o serie de probleme de securitate ale sistemului de operare Windows 10.
Rețeaua socială Instagram, deținută de Facebook, se bucură de o popularitate enormă, însă cei care doreau să o acceseze de pe PC erau întâmpinați de o interfață anostă, cu o funcționalitate redusă.
Consiliul Județean Cluj scoate la concurs un proiect de realizare a unei aplicații turistice pentru smartphone -uri și tablete.
Compania Microsoft anunță că va renunța la brandul de smartphone-uri în care a investit o sumă uriață de bani.
Compania Microsoft a fost nevoită să plătească daune de 10.000 de dolari unei femei din cauza unei erori cauzate de un update forțat la Windows 10.
Conducerea companiei WhatsApp a făcut un anunț foarte bun pentru utilizatorii serviciului de mesagerie instant.
WhatsApp este cel mai popular serviciu de mesagerie instant din lume, având peste un miliard de utilizatori activi în fiecare lună, iar săptămâna trecută a împlinit 7 ani de existență.
Utilizatorii Windows 10 vor avea parte, în curând, de o cartelă SIM specială, care să le ofere acces la internet mobil, direct de la Microsoft.
Site-ul de specialitate PCBeta a anunțat că Microsoft a început să testeze browserul Edge pentru Android.
Odată cu lansarea noului Windows 10 au apărut și numeroase zvonuri privind faptul că sistemul de operare va șterge fișierele descărcate ilegal.
Noul sistem de operare al celor de la Microsoft le dă mari bătăi ”gamerilor” care au obiceiul de a descărca jocuri piratate de pe internet.
Noul sistem de operare al celor de la Microsoft, Windows 10, devine foarte popular într-un timp foarte scurt.
Întreaga lume a fost plăcut surprinsă când s-a aflat vestea că Microsoft va oferi gratuit update-ul la Windows 10, pentru cei care folosesc Windows 7, Windows 8 sau Windows 8.1.
Microsoft lansează, miercuri, 29 iulie, noul lor sistem de operarw, Windows 10, care va fi livrat gratuit pentru toți utilizatorii de Windos 7, WIndows 8 sau Windows 8.1.
Un simplu sitck de memorie USB vă poate ajuta să vă creșteți peformanța computerului personal, în doar câțiva pași simpli.
Un elev de liceu, de 18 ani, din Roman a creat două aplicații care te ajută să vorbești pe Facebook Messenger și Whatsapp direct de pe calculator.
La scurt timp după ce a apărut pe internet SMS-ul prin care poți da peste cap orice iPhone, s-a descoperit o vulnerabilitate asemănătoare și pe Skype.