CNADNR anunță că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pe un nou tronson din autostrada Transilvania.
Compania de Trasnport Public Cluj-Napoca anunță că se va suplimenta numărul curselor către Agro Transilvania, în perioada desfășurării târgului de miei.
Vremea de afară ne pune pe gânduri. Gândurile se îndreaptă spre soare, vară și plajă.
Inspectorii Antifraudă și procurorii DIICOT Oradea au declanșat investigații la firme importante din domeniul vânzărilor de materiale de construcții.
Mini-autostradă Cluj - Florești a fost strecurată în Masterplan, pe ultima sută de metri. Chiar dacă va fi realizată numai jumătate în prima fază, noul drum va fi exact ceea ce așteaptă locuitorii din Florești.
Consiliul Judeţean Cluj anunţă deschiderea la Dezmir, în incinta pieţei agro-alimentare de gros a Clujului, pentru al treilea an consecutiv, a unui punct autorizat pentru sacrificarea mieilor.
U-Banca Transilvania a câștigat luni seara meciul cu CSU Atlassib Sibiu, fiind prima întîlnire din play-off.
Banca Transilvania se extinde în Italia prin deschiderea Agenției Casilina, a doua unitate BT din Roma.
Meteorologii au emis o estimare a temperaturilor ce se vor înregistra în următoarele două săptămâni.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 18 aprilie - 1 mai.
Deputatul clujean Aurelia Cristea și-a dat demisia, vineri dimineață, din funcția de președinte al organizației locale PSD Cluj-Napoca, după ce partidul a renunțat la aceasta în postura de candidat pentru primăria municipiului.
După ce a rămas fără susținerea partidului pentru candidatura la Primăria Cluj-Napoca, Aurelia Cristea a făcut un gest de onoare și și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD Cluj-Napoca.
Vara se apropie cu pași rapizi, iar agențiile de turism se întrec în oferte pentru iubitorii de vacanțe.
Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a reziliat contractul de construire a 10 km din Autostrada Transilvania pentru că de 12 luni nu au fost expropriate terenurile necesare.
Baschetbaliștii de la U BT au reușit să câștige Cupa României, primul trofeu al anului, iar bucuria de la final a fost electrizantă.
Baschetbaliștii de la U BT au învins la Oradea și au câștigat Cupa României la Baschet masculin.
BT Private Banking Cluj-Napoca s-a mutat în locația Casa Albă, pe strada Emil Racoviță nr. 22, unul dintre brandurile Clujului.
Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 11-24 aprilie.
1.500 de persoane s-au înscris online la Crosul Banca Transilvania, care va avea loc duminică, 10 aprilie, de la ora 9, la Cluj Arena. Crosul este una dintre probele evenimentului sportiv Maratonul Internațional AROBS Cluj.
Rolland Török a cerut-o de soție pe logodnica sa, Amalia Ramona Scheiner, imediat după meciul CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania.
Vara se apropie, iar toții deja stim că ofertele de early booking vin cu prețuri mult mai bune. Alis Holidays, aduce în prim plan, ofertele de early booking cu tarife mici, pentru vara 2016, în Bulgaria - Nisipurile de Aur.
Controversatul medic clujean Ioan Dobrescu a fost amendat de Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, pentru că a refuzat să discute cu aparținătorii unei paciente care nu știau limba română.
CNA a amendat Pro Tv cu 20.000 de lei, după ce în emisiunea ”La Măruţă” din 17 martie artistul Florin Chilian ar fi jignit-o pe deputata Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat.
Recent, trei locații au fost inaugurate în Iulius Mall Cluj. Magazinul pentru copii al brandului italian internațional iDO, noul sediu cu un concept de Mall Banking al Băncii Transilvania și restaurantul Spartan din zona food court sunt noutățile
Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice aferente perioadei 4 aprilie-18 aprilie, pentru toată țara.
Primarul Emil Boc a prezentat un studiu de trafic care sublinează necesitatea investițiilor realizate de Guvern, pentru a decongestiona traficul care intră în oraș dinspre Florești.
Primarul Emil Boc a prezentat Clujul și investițiile europene unei delegații importante din Parlamentul European, în frunte cu Michael CRAMER, președintele Comisiei de Transport din cadrul Parlamentul European.
Fostul director al URSUS, fabrică vândută și apoi închisă la Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, și-a lansat candidatura la Primăria Cluj-Napoca, din postura de independent.
Turcia este Raiul All Inclusive! Stațiunile turcești adună milioane de turiști iubitori de căldură, plaje superbe și mâncare în regim all inclusive!
Compania aeriană poloneză LOT și-a inaugurat, miercuri, prima cursă de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, cu destinația Varșovia.