Adrian Năstase a scris un editorial din închisoare în care a lansat un atac dur la adresa Monicăi Macovei şi a lui Traian Băsescu.
Numai 17 oameni s-au strâns, luni seara, în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a striga ”Jos Băsescu!”.
Președintele Traian Băsescu urmează să revină la Cotroceni, după ce hotărârea Curții Constituționale a fost citită în plenul Parlamentului.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că parlamentarii PNL şi PSD vor asigura cvorumul, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni ”când vine de la crâşmă”.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat luni că sunt foarte mulţi parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la şedinţa de plen reunit, nu pot fi obligaţi să facă acest lucru.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decrete pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială, informează Mediafax.
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţie.
Preşedintele Traian Băsescu a sărbătorit, sâmbătă, împlinirea a 36 ani de la absolvirea Academiei Navale Mircea cel Bătrân, alături de foștii săi colegi, fiind prima ieşire în public după decizia Curţii Constituţionale de invalidare a r
Președintele interimar, Crin Antonescu, a discutat aseară, în cadrul unei emisiuni de pe Antena 3, despre dialogul cu cancelariile străine.
Judecătoarea CCR Iulia Motoc a postat pe contul ei de Facebook un citat plin de semnificaţii din scriitorul Mihail Bulgakov.
Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, a declarat că demisia lui Traian Băsescu ar fi ”ultima cireaşă” pe un ”tort amar”.
Un puști de 8 ani a participat la protestul din Piața Unirii, joi seara, alături de mama lui. Aceasta i-a confecționat și o pancartă, pe care i-a agățat-o de gât.
Fiul Doinei Cornea, Leontin Iuhas, a protestat în Piața Unirii din Cluj-Napoca împotriva invalidării referendumului și a cerut demisia lui Traian Băsescu.
Bugetul de campanie a preşedintelui Traian Băsescu petru regerendum a fost de 336.830 de lei.
Circa 40 de persoane s-au strâns și miercuri seara, în jurul orei 19.00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta față de invalidarea referendumului.
Judecatoarea Aspazia Cojocaru l-a atacat dur pe Victor Ponta.
Judecătorul Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru, cea care a înclinat balanța în favoarea lui Traian Băsescu în privința invalidării referendumului, este acuzată că a colaborat cu Securitatea.
Emil Boc a discutat cu Traian Băsescu după anunțul făcut de Curtea Constituțională. El crede că președintele suspendat nu ar trebui să își dea demisia.
Emil Boc a declarat că nu este surprins de anunțul lui Crin Antonescu că nu se retrage din politică, după ce Curtea Constituțională i-a dat caștig de cauză lui Traian Băsescu în problema referendumului.
Emil Boc a comentat dur ideea avansată de președintele interimar Crin Antonescu, care a spus, marți, că ar putea să fie inițiată o nouă procedură de suspendare a lui Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi,că nu poate coabita cu PDL, partid condus de Vasile Blaga şi M. R. Ungureanu, doi chelneri ai lui Traian Băsescu.
Circa 20 de protestatari s-au strâns abia în jurul orei 18.30, în Piața Unirii, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului.
Premierul Victor Ponta regretă că a acceptat cvorumul de 50% la referendum.
Reprezentanții Raiffeisen Bank sunt de părere că scena politică se va detensiona temportar, dar problemele vor reveni.
PSD Cluj a luat act de decizia Curții Constituționale chiar dacă aceasta ignoră votul a opt milioane şi jumătate dintre români.
Vicepreședintele PNL Cluj și preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că ”decizia Curţii Constituţionale este antidemocratică”.
Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru, cea care a înclinat balanţa în favoarea invalidării referendumului, a dat o declarația șocantă.
Crin Antonescu a aruncat o nouă bombă pe piață, vorbind despre o nouă suspendarea lui Traian Băsescu.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat că va continua lupta cu Traian Băsescu, din postura de lider al PNL.
Crin Antonescu a anunțat că nu se va retrage din politică, deși Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni.