Cum răspunde Aspazia Cojocaru acuzațiilor că ar fi fost turnătoare la Securitate

 

Judecătorul Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru, cea care a înclinat balanța în favoarea lui Traian Băsescu în privința invalidării referendumului, este acuzată că a colaborat cu Securitatea.

 

Cine a zis trădătoare? Trădătoarea cui? Ce înseamnă trădător? Ca să respecți legea, asta înseamnă? (...) Tot ce am făcut în Curtea asta am motivat juridic, eu nu vreau ca ceva să fie altfel motivat, decât juridic. Nu este o Curte nu-știu-care, politico-...cum spun ei, deci tot am motivat juridic, absolut tot. În Germania, judecătorii pot fi și membri de partid și nu am auzit așa ceva. Eu nu am fost nici membru PSD, nici membru al unui partid, nici nimic, eu nu am venit aici din partea unui partid, când m-au votat în Parlament m-au votat și PSD-ul și PNL-ul și PD-ul, deci m-au votat atâția (...) Nu se poate așa ceva, ca un om care își face treaba...”, a explicat Aspazia Cojocaru.

 

Ea a catalogat drept ”mârșăvii” acuzațiile că ar fi colaborat cu Securitatea. ”Domnule, a fost o situație cu două declarații date de mine, nu ascunse, nu nimic, care existau în dosarul unei colege de-ale mele. Colega mea a venit la CNSAS și a zis această situație, nu era vorba de nimic, de nicio persoană, de absolut nimic, au fost două declarații la persoana mea, deci nu cu privire la persoana mea, exact ceea ce a fost în situația...o colegă a plecat de la mine din clasă în străinătate. Apar (aceste atacuri la adresa mea, n.red.) pentru că nu-și pot justifica unii mărșăviile pe care le fac și atunci trebuie să atace Curtea, pe unul, pe altul, dacă ai anumite opinii”, a mai spus magistratul, citat de Newsin.

 

Declarația ȘOC a judecătoarei CCR care a invalidat referendumul

Comentarii Facebook