Conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj, din care face parte și Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) Cluj, consideră că acuzațiile că angajatele dormeau cu capul pe mese și nu muncesc sunt ”informații false și denigratoare”.
O pacientă de la UPU Cluj, Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a fotografat asistentele în timp ce dormeau ca pul pe mese, iar pacienții erau neglijați.
Dr. Dorin Mureșan, fostul șef al Unității de Primire a Urgențelor Cluj, s-a stins din viață.
Un medic din Brașov i-a lăsat un mesaj lui George Buhnici, prin care îi explică prin ce chinuri trece o mamă și ce ”cicatrici rămân!”.
O pacientă a ajuns cu tăietură gravă la UPU Cluj, noaptea târziu, iar acolo s-ar fi lovit de probleme.
Medici de la Cluj, Târgu Mureș și București, marți, 7 iunie, organele unui copil de 13 ani, internat în Secția Clinică ATI din Târgu Mureș cu accident vascular cerebral.
Încă un caz de hepatită de origine necunoscută a fost diagnosticat în cazul unui bebeluș în vârstă de 8 luni, din Constanța, anunță, luni, Direcția de Sănătate Publică (DSP).
O femeie în vârstă de 84 de ani, aflată în moarte cerebrală va da o nouă șansă la viață mai multor persoane, după ce organele sale au fot prelevate de medici din Cluj, Târgu Mureș și București, pentru a fi donate. Rinichii femeii se află la Institutul de
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-a alăturat efortului general de a asigura asistență medicală refugiaților ucraineni. La această oră, 3 persoane refugiate au beneficiat de asistență medicală de urgență și sunt internate în s
Un bărbat de 44 de ani, care a murit în urma unui atac cerebral, a salvat viața a trei pacienți, în urma unor transplanturi de organe. Și un tânăr de 22 de ani a primit la Cluj o șansă nouă la viață după ce fratele său i-a donat un organ.
Clujenii cu venituri modeste se pot duce gratuit la stomatolog, iar Primăria Cluj-Napoca a dublat bugetul pentru acest an.
Un bărbat străin de 31 de ani, stabilit în Cluj-Napoca, a ajuns marți, 22 februarie, la urgențe după ce a fost atacat cu un obiect ascuțit în zona abdominală. Agresorul de 33 de ani, străin și acesta, a fost identificat de către polițiștii clujeni și reți
Spitalul Clinic Județean Cluj are cea mai mai scumpă parcare din România pentru pacienți. Pentru angajați este gratuită.
Medicul Dan L. Dumitrașcu, profesor la UMF ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, face parte din decembrie 2021 din conducerea Organizaţiei Mondiale de Gastroenterologie (OMG).
Spitalul Clinic Județean Cluj scoate la concurs 70 de posturi vacante sau temporar vacante.
O familie din Oradea a decis să doneze organele tatălui lor, care s-a stins din viață. Astfel au salvata viața a două persoane la Cluj.
Guvernul urmează să aprobe, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, în ședința de joi, 27 ianuarie. Proiectul se va construi pe un teren preluat de la Unitatea Militară din comuna Florești.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, medicul chirurg Claudia Gherman, susține că medicul chirurg Lucian Fodor nu a fost hărțuit, ci a refuzat să facă gărzi.
Medicul chirurg Lucian Fodor, demisionat de la Spitalul Județean Cluj, la finalul lunii decembrie 2021, a explicat că și-a dat demisia pentru că a fost hărțuit.
Clujul plătește tratamente stomatologice pentru clujenii cu venituri reduse.
Clujul ar putea rămâne cu prefect de la UDMR, în persoana lui Tasnadi Szilard. Cel care vânează postul mai ceva ca un lunetist este președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, cercetat penal în trecut, alături de soția și fiica lui de DNA Cluj. Soția, Mihael
Plenul reunit al forului administrativ județean a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 noiembrie a.c., alocarea unor fonduri suplimentare, pentru nu mai puțin de 12 spitale clujene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în cadrul proximei ședințe ordinare a forului administrativ județean și care vizează rectificarea bugetului prin alocarea de noi fondur
Femeia care a fost înjunghiată în gât, vineri seara, de un tânăr de 17 ani, a fost operată, fiind la un pas de moarte.
Duminică dimineață, la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș a avut loc a treia prelevare de organe de luna aceasta și a cincea de la începutul anului, transmite Rador.
Pacientele care trebuiau să plece joi spre Viena, pentru a fi internate pe secția ATI de acolo, au decolat vineri, 22 octombrie, spre Austria.
Spitalul Clinic Județean Cluj și-a amenajat parcarea pentru că blocată de mașinile pacienților angajaților, iar ambulanțele intrau cu greu.
Marius Fărcaș, medicul de 33 de ani, profesor de genetică la UMF Cluj până în septembrie 2021, și-a pus capăt zilelor miercuri, 20 septembrie.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, că la nivel naţional, nu mai sunt libere paturi la terapie intensivă, pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.
Brigitta Dachmann, unul dintre cei mai cunoscuți designeri de pălării, și-a pierdut viața vara trecută! Gestul emoționant făcut în amintirea ei!