O familie din România formată din doi adulți și doi copii are nevoie de aproape 11.700 de lei pe lună pentru a duce un trai decent. Valoarea coșului minim de consum a ajuns la 11.668 de lei în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei, respectiv 2,6%, fa
Prețurile gazelor naturale în Europa au depășit pragul de 97 de euro pe megawatt-oră, atingând cel mai ridicat nivel din 2022, pe fondul temerilor privind aprovizionarea în sezonul rece.
Motorina a ajuns la 10,90 lei pe litru, față de 7,89 lei în ianuarie, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 38%. Și benzina s-a scumpit semnificativ, de la 7,67 lei la 10,10 lei pe litru, echivalentul unei majorări de aproximativ 32%.
Profesorul Stelian Brad, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, spune că se simte „captiv” în oraș. Chiriile înghit salariile, „rechinii imobiliari” profită de cerere, iar serviciile sunt mediocre la prețuri exagerate
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie, iar economistul Adrian Negrescu avertizează că România riscă recesiunea. Serviciile și alimentele se vor scumpi în continuare, iar inflația ar putea ajunge la 9% în noiembrie
Prețurile din România au crescut de 1,8 ori din 2017 până în august 2026, arată o analiză a INS. Curentul s-a scumpit de peste 2,6 ori, RCA-ul de aproape 2,9 ori, iar carnea de oaie de 2,5 ori. Vezi ce produse și servicii au explodat la preț și unde scump
România are depozitele de gaze naturale umplute peste media europeană și peste ținta de 80% stabilită pentru 1 octombrie, însă creșterea puternică a prețurilor pe piețele internaționale ridică îngrijorări. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristi
Sorin Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan să recunoască efectele măsurilor economice și susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare alături de PSD. Liderul social-democrat afirmă că românii se confruntă cu scumpiri, iar firmele resimt tot mai puternic
Industria HoReCa din România se confruntă cu o perioadă dificilă, marcată de creșterea costurilor de funcționare, scăderea consumului și impredictibilitatea fiscală. Antreprenorii din domeniu sunt nevoiți să găsească soluții pentru a-și menține afacerile
Ryanair, una dintre companiile aeriene care operează zboruri de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, avertizează că biletele de avion s-ar putea scumpi în perioada următoare, pe fondul prețurilor ridicate la combustibil, generate de
Deputatul PSD de Cluj Remus Lăpușan îl atacă pe Siegfried Mureșan: „România nu poate fi condusă din birourile de la Bruxelles”
Vești importante pentru crescătorii de bovine din România. Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 52 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 277 de milioane de lei, destinată fermierilor loviți de creșterea costurilor
Salariul mediu net din România a ajuns în iulie la 5.820 de lei, cu 86 de lei mai mult decât în iunie, arată datele INS. Juriștii și contabilii au primit cea mai mare creștere, de 23,4%, în timp ce în telecomunicații și farma veniturile au scăzut
Șoferii din România primesc o nouă veste proastă la pompă. Prețurile carburanților au crescut din nou, iar benzina a atins un nivel record. În unele stații, un litru de benzină a ajuns să coste 9,70 lei, cel mai ridicat preț înregistrat până acum. Motorin
Situația financiară a românilor devine tot mai apăsătoare, iar noile date dintr-un studiu de specialitate arată cât de dificil este pentru multe familii să ajungă cu bani până la finalul lunii. Doar 8,7% dintre români spun că au reușit să pună bani deopar
Doar 8,7% dintre români au reușit să pună bani deoparte în ultimul an, arată un studiu publicat marți. Un sfert și-au consumat economiile ca să treacă luna, iar 23% au făcut datorii pentru mâncare, facturi și transport
Banca Centrală Europeană ar putea majora din nou dobânzile în septembrie, pe fondul riscului ca inflația să rămână ridicată din cauza scumpirii energiei și a efectelor războiului din Orientul Mijlociu
Românii încearcă să pună bani deoparte, dar pentru mulți economisirea a devenit o adevărată provocare. Mai puțin de jumătate reușesc să economisească în mod constant, iar aproape jumătate dintre cei chestionați spun că pun deoparte cel mult 500 de lei înt
România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cu o rată anuală de 8,2% în iulie, de aproape trei ori peste media UE, de 3%. Deși scumpirile au încetinit față de iunie, când indicatorul era de 9,2%, serviciile s-au scumpit cu peste 13
Clujenii au al doilea cel mai mare salariu din România, 1.307 euro net pe lună, dar tot nu-și permit o locuință. Județul Cluj are cel mai scăzut nivel de accesibilitate imobiliară din țară, cu un indice de 0,46, la egalitate cu Doljul
Românii au cheltuit 68 de miliarde de lei în primele șase luni din 2026 pe alimente, băuturi și produse Electro-IT, cu 3,2% mai mult decât anul trecut. Creșterea vine însă din scumpiri, nu din cumpărături: puterea de cumpărare a scăzut cu circa 6%
Ministerul Finanțelor anunță o reducere temporară de 20% a accizei la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, pe fondul creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă.
Inflația nu scade atât de repede pe cât spera Banca Națională a României. Potrivit Raportului trimestrial asupra inflației, ediția august 2026, rata anuală ajunge la 6,1% în decembrie 2026 și abia la 2,8% în trimestrul II din 2028
Scumpirea carburanților ar putea ajunge curând și în coșul de cumpărături. Dacă problemele din aprovizionarea cu petrol persistă, românii ar putea plăti mai mult pentru o serie de produse de bază, avertizează vicepreședintele Asociației Naționale a Comerc
Prețul motorinei se apropie din nou de 10 lei/litru, după o perioadă în care scumpirile la pompă s-au temperat, iar șoferii au reușit să alimenteze și cu mai puțin de 9 lei/litru.
PSD a anunțat că a depus un amendament prin care solicită amânarea până la 1 octombrie 2026 a majorării cotei de TVA la 21% pentru achizițiile de locuințe, invocând blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Liderul pa
Valul de caniculă a scumpit din nou factura la curent, pe fondul unui Sistem Energetic Național tot mai dependent de importuri. Președintele Asociației Energia Inteligentă explică de ce România plătește energie printre cele mai scumpe din regiune
Licitația pentru modernizarea drumului din Câmpenești, comuna Apahida, se reia peste două săptămâni, după ce Primăria a câștigat definitiv procesele cu cei cinci contestatari. Firma câștigătoare inițial a renunțat la ofertă din cauza scumpirilor din const
Prețurile carburanților din România au stat sub media Uniunii Europene în perioada martie-iunie 2026, arată Consiliul Concurenței. Din 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 de bani pe litru
Carburanți mai scumpi de la 1 iulie! Motorina ar putea ajunge aproape de 10 lei pe litru