Carburanți mai scumpi de la 1 iulie! Motorina ar putea ajunge aproape de 10 lei pe litru
Șoferii din România vor plăti mai mult pentru carburanți începând de miercuri, 1 iulie 2026, după ce expiră măsurile prin care statul a încercat să limiteze creșterile de preț la pompă.
Motorina s-ar putea scumpi cu 60–70 de bani pe litru, în condițiile în care dispare reducerea accizei la motorină și nu mai este menținută nici plafonarea adaosului comercial la distribuitorii de carburanți. Astfel, motorina ar putea ajunge aproape de 10 lei pe litru.
Carburanți mai scumpi de la 1 iulie! Motorina ar putea ajunge aproape de 10 lei pe litru
Și benzina va fi mai scumpă de la 1 iulie. Estimările arată o creștere de aproximativ 30 de bani pe litru, ceea ce ar putea duce prețul benzinei la aproximativ 9 lei pe litru. Pentru un plin, șoferii ar urma să plătească în plus în jur de 15 lei.
Scumpirile vin în contextul în care ordonanța privind piața carburanților expiră și nu a mai fost prelungită de Guvern. Asta înseamnă că, de la 1 iulie, efectele se vor vedea direct în prețurile afișate la benzinării.
1 Comentariu