Un tânăr de 23 de ani a participat la un concurs extrem: cine bea cel mai repede 25 de pahare de vodcă.
Parchetul i-a deschis dosar penal fostului preşedinte, Traian Băsescu, sub acuzația de amenințare și șantaj a Gabrielei Firea.
Șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost adus cu mandat, luni dimineață, la sediul DNA pentru audieri,
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi, că refuzul Guvernului de a-i acorda o locuinţă arată că premierul Victor Ponta nu vrea să-şi bată joc numai de acesta, ci şi de Klaus Iohannis.
Unul dintre miturile care circulă este acela că dacă tastezi codul PIN invers la bancomat alertezi autoritățile.
Președintele Casei Naționale de ASigurări de Sănătate a declarat, la Realitatea TV, că toți miniștii Sănătății din umtilii șase ani au trecut cu vederea medicamentele plătite de români la suprapreț.
Parlamentarii vor să declare alte trei zile drept sărbători legale. Astfel, aceștia doresc să facă înălţarea Domnului, 10 Mai şi ziua lui Constantin Brâncuşi zile nelucrătoare!
Președintele klaus Iohannis a declarat, în cadrul unui interviu pentru postul public de televiziune, că minoritățile din România sunt discriminate pozitiv.
Gigi Becali ar putea fi eliberat condiționat, după ce judecătorii din Medgidia i-au admis, vineri, cererea de liberare.
Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a fost audiată, joi dimineața, la sediul DNA Ploiești, în dosarul în care este cercetat ginerele său, Iulian Herțanu.
Fostul om de televiziune Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare, decizia Curții de Apel București fiind una definitivă.
Parlamentarii l-au desemnat, luni, pe Eduard Hellvig drept noul director al Serviciului Român de Informații cu 498 de voturi pentru și doar 15 împotrivă.
Grupul de inițiativă ”Musai-muszaj” a lansat premiile pentru intoleranță CKK (Cluj-Kolozsvár-Klausenburg).
Simona Halep s-a întors, marți, în România, după ce a câștigat turneul din Dubai.
Elena Udrea a ajuns, marți dimineață, în jurul orei 8.25, la sediul Direcției Națională Anticorupție, unde este audiată.
Deputații s-au reunit, luni, în ședinta de plen pentru a vota cererea urmăririi penale a Elenei Udrea, formulată de procurorii DNA.
Magistrații de la Înalta Curte au admis, sâmbătă, cererea formulată de Elena Udrea, prin care solicita permisiunea să părăsească domiciliul.
Restaurantele de tip fast-food sunt cele mai căutate de românii care doresc să ia masa în oraș, preferatele lor fiind cele care servesc hamburgeri, cartofi prăjiți sau shaorma.
Ardelenii sunt considerați a fi mai lenți și chiar sunt subiecte de bancuri în alte regiuni ale țării. Specialiștii au demontat această teorie.
Premierul Victor Ponta a vorbit, miercuri, despre arestarea cumnatului său, Iulian Herțanu, precizând că, dacă acesta a făcut ceva ilegal, va plăti.
Un membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Radu Călin Cristea, i-a cerut Laviniei Şandru, realizatoare la Realitatea TV, să pronunţe corect titlul poemului ”Scrisoarea a III-a”, de Mihai Eminescu.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a discutat, luni seara, în cadrul emisiunii "Vorbeşte liber", de pe TVR 1, despre cazul Elenei Udrea.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu a vorbit, în primul său interviu după retragerea din funcție, difuzat la televiziunea publică, despre prestația noului șef de stat.
Un clujean i-a lăsat lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni o petiţie pentru autonomia economică a Ardealului.
Poliţiştii au primit două sesizări de la doi tineri din Ialomița, după ce au fost victimele unor înşelăciuni.
Șeful Statului Major General al Armatei, general-locotenentul Nicolae Ciucă, a spus că analizează extinderea conflictului din Ucraina, asupra Republicii Moldova.
Traian Băsescu a atacat, duminică, postul de televiziune Antena 3, spunând că acesta practică ”jurnalism de prostituție”.
Omul de afaceri Ion Țiriac a făcut o glumă mai deocheată la adresa Simonei Halep, sâmbătă, la finalul meciului sportivei din cadrul Fed Cup.
Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, vineri, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune TV5 Monde, că există corupție în România.
Fiica cea mică a lui traian Băsescu, Elena Băsescu, a născut recent al doilea său copil, un băiețel, iar aceasta i-a ales deja și numele