Pădurea Hoia-Baciu, considerată un loc ”bântuit” de OZN -uri, a fost inclusă într-un top realizat de BBC și postat în secțiunea de călătorii a site-ul său.
Deputatul Mircea Irimie, ales în Colegiul nr. 8 Turda pe listele ARD, și-a dat demisia din PDL și a intrat în PC.
Chimicalele procesate sunt cele care dau dependență, scrie în noul său volum profesorul Ashley Gearhardt, din cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea Michigan.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, victor Piţurcă, a stabilit lotul de 23 de jucători. Toţi sportivii sunt joacă la cluburi din ţară.
Dacă vrei să îţi păstrezi locul de muncă şi să nu ajungi pe lista neagră a şefului, trebuie să şti care sunt greşelile pe care le faci la serviciu.
Reprezentanţii intreprinzătorilor trag un semnal de alarmă şi susţin că majorarea salariului minim la 800 de lei ar putea duce la falimentarea firmelor mici.
Andrei Marga neagă că și-ar fi angajat nepoata le Institutul Cultural Român sau la Universitatea Babeș-Bolyai .
Andrei Marga este acuzat că și-a pus și nepoata într-o funcție de șef la Institutul Cultural Român, pe care l-a transformat în propria feudă.
Comisia Europeană a modificat Directiva privind produsele din tutun, astfel că vor exista restriciţii cu privire la comercializarea anumitor tipuri de ţigări.
Primăria Cluj-Napoca va achiziționa în 2013 autobuze electrice, ecologice, din fonduri oferite de guvernul elvetian.
O alimentaţie sănătoasă ne poate menţine buna dispoziţie fiind un antidepresiv natural.
Anul 2013 poate fi unul reușit pentru tine, totul depinzând și de astre. Vezi ce ți-au rezervat astrele pentru anul următor în funcție de zodie.
Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), neagă decizia CNSAS, potrivit căreia a dat note informative la Securitate, dar nu a fost colaborator.
Adrian Cristea și portarul Mircea Bornescu sunt audiați la DIICOT Cluj.
Andreea Marin a făcut furori la concertul lui Stefan Banica, purtând o fustă și o bluză foarte interesante.
Fostul atacant al U Cluj, Gicu Grozav, este audiat la DIICOT Cluj, în dosarul transferurilor de jucători de la U Cluj la Petrolul Ploiești.
Furtul autoturismelor este o afacere în toată lumea, acestea fiind vândute mai departe pe piața neagră sau ca piese de schimb.
Jucătorii Sebastian Cojocnean și Ionuț Neag au fost audiați, luni dimineața, de procurorii DIICOT Cluj în dosarul privind transferurile gratuite ale fotbaliștilor de la U Cluj la Petrolul Ploiești.
O echipă de medici din Kansas au făcut o descoperire şocantă în timp ce tratau o fetiţă de 7 luni.
Claudiu Niculescu a fost audiat, joi dimineața, timp de trei ore la DIICOT Cluj, dar la ieșire a spus numai că este martor în acest dosar penal.
România este total necunoscută pentru turiștii germani și are o imagine care suferă masiv. TUI aduce anual pe litoralul românesc sub 1.000 de turişti germani, iar în Bulgaria 250.000.
Premierul Victor Ponta a declarat că ”cineva din partid” a contactat mai mulți membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a forma un guvern.
O mașină de lux a fost furată din parcarea hotelului Belvedere din Cluj-Napoca.
Doi jucători de la U Cluj, Cleiton și Paulinho, au fost acuzați și de proprii lor colegi că au luat prea ușor cartonașele roșii în meciul cu Gloria Bistrița.
DANSEZ PENTRU TINE. Inna a dansat foarte bine pe muzica lui Kusturica.
Florin Walter, Ioan Mărginean și Dan Capră, acționarul majoritar al echipei Petrolul Ploiești, sunt urmăriți penal de DIICOT pentru delapidarea Universității Cluj, prin transferul a 18 jucători cu titlu gratuit.
Deși multă lume invoca stresul ca motiv pentru excesul de kilograme, oamenii de știință au confirmat existența unei legături directe între stres și creșterea în greutate.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunțat că șase patroni ai unor echipe de fotbal din Lige 1 vor să se retragă din cauza datoriilor și a anchetelor demarate de procurori.
Doi fani ai U Cluj au publicat pe site -ul suporterilor, ucluj.ro, o scrisoare - sesizare care va fi tradusă în engleză și trimisă la FIFA și UEFA.
Candidata USL, Steluţa Cătăniciu, a declarat că maşina de campanie a USL este flancată în trafic de maşini de poliţie iar afişele de pe stâlpi au fost au fost smulse