ANOFM a centralizat 30.677 de locuri de muncă libere la nivel național, iar mai mult de jumătate sunt pentru oameni fără studii sau doar cu școala generală. Cei mai căutați sunt șoferii, cu 3.625 de posturi, urmați de lucrătorii comerciali și de manipulan
Primăria Cluj-Napoca pregătește și susține trei proiecte dedicate elevilor, care vizează accesul la educație, utilizarea responsabilă a tehnologiei și implicarea copiilor în luarea deciziilor din școli. Biblioteca Digitală va pune la dispoziție gratuit 70
Cele zece bănci sancționate de Consiliul Concurenței cu amenzi totale de 3,7 miliarde de lei în dosarul privind ROBOR au contestat sancțiunile în instanță. Potrivit unor surse citate de Libertatea, aproape toate băncile ar fi solicitat ca procesele să se
Evaluarea Națională din 2027 ar putea veni cu reguli noi pentru verificarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor. Proiectul Ministerului Educației prevede o etapă suplimentară de reanalizare a punctajelor atunci când există diferențe mari între notel
Vremea se schimbă în Transilvania, unde ploile se vor extinde începând din noaptea de miercuri spre joi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că precipitațiile vor cuprinde joi cea mai mare parte a țării, iar în mai multe regiuni sunt
O nouă rută aeriană va lega Cluj-Napoca de capitala Serbiei, iar pasagerii din Transilvania vor avea acces mai ușor și la destinații de pe alte continente. Din 31 mai 2027, compania Air Serbia va introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Belgrad, cu
Luca Niculescu a transmis primul mesaj după votul Parlamentului, afirmând că preia noua responsabilitate cu seriozitate și că activitatea Guvernului începe imediat.
Cât costă indexarea pensiilor? O simulare a Ministerului Muncii arată o cheltuială de maximum 9,6 miliarde de lei. Florin Manole spune că procentul se stabilește după rectificarea bugetară și că pensiile militare ar putea crește mai mult
Doi pacienți au primit rinichi nou la Cluj-Napoca. Organele vin de la un donator de 72 de ani din Sibiu, prima donare din acest an la Spitalul Județean. Familia a spus „da”
Euro a înregistrat o ușoară creștere marți, potrivit cursului de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR). Moneda europeană a fost cotată la 5,3285 lei, față de 5,3272 lei în ședința de luni.
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că rețelele sociale reprezintă, în opinia sa, cea mai importantă provocare cu care se confruntă democrația în prezent. Șeful statului a atras atenția asupra riscului ca vocile legitime să fie acoperite de mesaje p
Dinamo va avea un titular absent la derby-ul cu CFR Cluj, programat pe 25 noiembrie, în Gruia. Martin Pascual a încasat al patrulea cartonaș galben al sezonului în victoria cu FC Botoșani, scor 2-0, și va fi suspendat pentru confruntarea cu echipa pregăti
România s-a clasat pe locul 18 în clasamentul oficial al echipelor europene la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) 2026, desfășurat în Germania. Echipa țării noastre, formată din cinci juniori și cinci seniori, a concurat alături de part
Societatea Națională de Radiocomunicații, compania de stat care difuzează programele radio și TV din România, a raportat luni un incident de securitate cibernetică. O echipă DNSC investighează la sediul Radiocom
Șoferii care transportă ilegal porci riscă să rămână fără mașini! Proiectul de lege prevede inclusiv dosare penale
Românii care se apropie de vârsta pensionării trebuie să fie atenți la momentul în care depun dosarul la Casa de Pensii. Potrivit Legii nr. 360/2023, cererea pentru pensia pentru limită de vârstă trebuie înregistrată în termen de 30 de zile calendaristice
Deputatul clujean Remus Lăpușan a prezentat principalele măsuri avute în vedere pentru dezvoltarea agriculturii românești, în contextul audierilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a înregistrat pasagerul cu numărul 3 milioane în 2026, pentru al patrulea an consecutiv. Pragul a fost atins luni, 19 octombrie, cu 18 zile mai devreme față de anul trecut, potrivit reprezentanților a
Zgomotul trenurilor și al manevrelor feroviare din zona Gării Cluj-Napoca nu le dă pace locuitorilor, mai ales noaptea. Un clujean a trimis o sesizare Primăriei Municipiului Cluj-Napoca în care reclamă poluarea fonică de pe străzile Decebal, Callatis, Tra
Profesorul universitar Simona Rednic, șefa Disciplinei de Reumatologie de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și medic primar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, critică modul în care au fost evaluați viitorii medici specialiști în România.
A crescut la Londra, dar a ales UBB Cluj! A ajuns șef de promoție, iar acum face cercetare în colaborare cu Universitatea Cambridge
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj despre importanța donării de organe, a transplantului și a mișcării, la finalul Crosului Romtransplant „Clujul dă viață”.
România a înregistrat din nou cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în luna septembrie 2026, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Doar 68% dintre români mai cred că locuința lor e pregătită pentru efectele schimbărilor climatice, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât anul trecut. Opt din zece leagă furtunile, caniculele și inundațiile de schimbările climatice
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra apariției unor site-uri frauduloase care folosesc ilegal numele instituției pentru a obține date personale, fiscale și bancare de la contribuabili
Piața imobiliară din România a înregistrat o scădere puternică în perioada iulie–septembrie 2026. La nivel național au fost vândute doar 108.437 de imobile, cu 66.269 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. În acest interval, Agenția Naționa
Aproximativ unul din șase români trăiește în deprivare severă, cel mai mare procent din UE. În același timp, România aruncă anual 3,58 milioane de tone de mâncare, peste jumătate direct din gospodării. Băncile pentru Alimente au salvat în zece ani peste 4
Gărzile din spitale ar urma să fie plătite diferit, în funcție de tipul lor, iar rezidenții ar primi bani din anul I. Programul de guvernare Niculescu leagă sporurile medicilor de performanță și promite finalizarea Spitalului Regional Cluj
Peste 172.000 de imobile din România au fost înregistrate gratuit în sistemul de cadastru și carte funciară în ultimele trei luni, potrivit datelor anunțate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Lucrările au vizat 17 unități
Deficitul de cont curent al României a crescut la 19,93 miliarde de euro în perioada ianuarie-august 2026, față de 18,98 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR).