Gestul care a dat o nouă șansă la viață pentru doi pacienți la Cluj! Familia unui bărbat de 72 de ani, în moarte cerebrală, a acceptat donarea de organe
Doi pacienți au primit rinichi nou la Cluj-Napoca, după prima donare de organe din acest an la Spitalul Județean Sibiu
Doi pacienți aflați pe lista de așteptare au fost transplantați renal la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, cu rinichii prelevați joi, 15 octombrie, de la un donator de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Pentru spitalul din Sibiu a fost prima prelevare de organe din acest an. Donatorul, un pacient de 72 de ani, a fost declarat în moarte cerebrală, iar familia lui și-a dat acordul pentru donare, potrivit Agenției Naționale de Transplant.
Cei doi rinichi au fost transportați la Cluj-Napoca, unde au fost transplantați la doi pacienți care așteptau un organ. Agenția nu a precizat vârsta primitorilor și nici starea lor după intervenție.
Echipa de la Sibiu a fost formată din dr. Tiberiu Toabeș, coordonatorul local de transplant, conf. dr. Alina Bereanu, medicul-șef al secției de Anestezie și Terapie Intensivă, și medicul specialist Mihai Alexandra Maria.
„Cel mai important este gestul profund uman și generos al familiei”
Coordonatorul local de transplant le-a mulțumit aparținătorilor donatorului.
„În astfel de momente, cel mai important este gestul profund uman și generos al familiei, care, prin decizia sa, oferă o nouă șansă la viață unor pacienți aflați în situații dificile. Le transmitem întreaga noastră apreciere și recunoștință pentru solidaritatea și altruismul de care au dat dovadă”, a declarat dr. Tiberiu Toabeș.
Medicul a explicat că donarea presupune coordonarea mai multor echipe medicale, pentru ca organele să fie prelevate în condiții bune și să ajungă la timp în centrele de transplant.
Prelevarea de la Sibiu a fost una dintre cele trei acțiuni de acest fel desfășurate între 15 și 19 octombrie. Celelalte două au avut loc la Spitalul Universitar de Urgență București și au făcut posibile alte opt transplanturi.
Duminică, 18 octombrie, medicii au prelevat organe și țesuturi de la un bărbat de 57 de ani, aflat în moarte cerebrală. Ficatul și cei doi rinichi au fost transplantați la Institutul Clinic Fundeni, iar corneele au ajuns la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. Dr. Mircea Olteanu” și la Spitalul Universitar de Urgență București.
Luni, 19 octombrie, a urmat o nouă prelevare la același spital din Capitală, de la o femeie de 66 de ani, tot în moarte cerebrală, a cărei familie a fost de acord cu donarea. Ficatul a fost transplantat la Fundeni, iar cele două cornee au fost trimise la aceleași două unități din București.
Echipa de la Spitalul Universitar a fost coordonată de Agapie Mihaela, coordonator de transplant, alături de Birjaru Andreea. Agenția Națională de Transplant a mulțumit familiilor donatorilor, echipelor medicale și Centrului de Transfuzie Sanguină București, care a participat la intervenții.
0 Comentarii