Remus Lăpușan anunță planuri importante pentru agricultura României: despăgubiri de până la 200 de euro pe hectar și irigații extinse
Deputatul clujean Remus Lăpușan a prezentat principalele măsuri avute în vedere pentru dezvoltarea agriculturii românești, în contextul audierilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Printre priorități se numără plata la timp a subvențiilor și despăgubirilor, continuarea programelor de finanțare, extinderea irigațiilor și sprijinirea tinerilor fermieri.
Potrivit lui Remus Lăpușan, agricultura românească are nevoie de stabilitate, investiții și măsuri care să ajungă la timp la cei care lucrează pământul. Planurile prezentate de ministrul Florin Barbu vizează atât problemele imediate ale fermierilor, cât și dezvoltarea pe termen lung a satului românesc.
„Agricultura românească are nevoie de stabilitate, de investiții și, mai ales, de sprijin care să ajungă la fermieri la timp. Iar acestea sunt lucrurile pe care ni le asumăm pentru perioada următoare”, a transmis deputatul clujean.
Una dintre măsurile anunțate vizează deblocarea despăgubirilor pentru fermierii afectați de seceta din 2025 și completarea sprijinului până la 200 de euro pe hectar. În plus, începând din 2027, autoritățile urmăresc introducerea unui mecanism permanent de gestionare a riscului de secetă.
Investițiile în irigații reprezintă o altă prioritate, obiectivul fiind ca România să ajungă la o suprafață de 2,8 milioane de hectare irigabile până în 2032. Planurile includ și dezvoltarea infrastructurii secundare de irigații, precum și folosirea energiei regenerabile pentru reducerea costurilor fermelor.
De asemenea, va continua compensarea accizei la motorina utilizată în agricultură, iar programele AgroInvest și Creditul Fermierului ar urma să ofere în continuare finanțare pentru investiții și capital de lucru.
Mai multe fabrici pentru procesarea produselor românești
Planurile prezentate vizează și creșterea capacității de procesare în România, prin programul INVESTALIM și proiecte finanțate din fonduri europene. Scopul este dezvoltarea unor noi unități de procesare, crearea de locuri de muncă și păstrarea unei părți mai mari din valoarea producției agricole în economia națională.
„Nu este suficient să producem materia primă aici și apoi să importăm produsul finit. Cu cât procesăm mai mult în țară, cu atât mai multă valoare rămâne în economia românească”, a transmis Remus Lăpușan.
Zootehnia, fermele de familie și culturile de legume, cartof și usturoi se numără, de asemenea, printre sectoarele pentru care este prevăzută continuarea programelor de sprijin. Sunt vizate și agricultura ecologică, fermele din zona montană și achiziția de animale de reproducție.
Sprijin pentru tinerii fermieri și o nouă lege a arendei
Un alt obiectiv este atragerea tinerilor către agricultură, prin programe pentru instalarea acestora, modernizarea liceelor agricole și facilitarea transferului fermelor către noile generații.
Totodată, este anunțată elaborarea unei noi legi a arendei, care să prevadă reguli mai clare pentru proprietarii de terenuri și pentru agricultorii care le lucrează, precum și contracte transparente și o evidență mai bună a relațiilor de arendare.
În ceea ce privește accesul la piețe, România urmărește să își susțină mai activ exporturile agroalimentare. Pentru sectorul ovin sunt prevăzute demersuri pentru deblocarea exporturilor către țări din afara Uniunii Europene, alături de măsuri sanitar-veterinare și de monitorizare a transporturilor de animale vii.
Potrivit deputatului clujean, planurile pentru agricultură ar urma să fie completate de o strategie de dezvoltare rurală pentru perioada 2026–2036. Aceasta ar viza nu doar producția agricolă, ci și infrastructura, serviciile, digitalizarea, agroturismul, meșteșugurile și dezvoltarea economiei locale.
„Vrem o agricultură care produce mai mult, procesează mai mult în România și își vinde produsele pe piețe cât mai bune. Vrem ferme care pot investi, tineri care aleg să rămână în agricultură și sate care au viitor”, a mai transmis Remus Lăpușan.
0 Comentarii