Nicușor Dan, avertisment despre rețelele de socializare: „A devenit extrem de ieftin să plătești o mie de voci care acoperă o voce legitimă”
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că rețelele de socializare reprezintă, în opinia sa, cea mai importantă provocare cu care se confruntă democrația în prezent. Șeful statului a atras atenția asupra riscului ca vocile legitime să fie acoperite de mesaje promovate artificial, subliniind că este esențial să fie păstrat principiul democratic „o persoană, o voce, un vot”.
Declarațiile au fost făcute în deschiderea Forumului privind statul de drept „Rule of Law Forum”, organizat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.
„Democrația se confruntă cu o provocare - în opinia mea, cea mai importantă în aceste zile – comunicarea pe rețele de socializare. Nu vorbesc de conținut, vreau să vorbesc doar de cantitate. Cum facem ca principiul fundamental al democrației, o persoană, o voce, un vot, să fie păstrat, păstrând evident și libertatea de expresie și de asociere?”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a subliniat că promovarea artificială a unor mesaje poate dezechilibra dezbaterea publică, în condițiile în care resursele necesare pentru a amplifica anumite voci sunt tot mai accesibile.
„A devenit extrem de ieftin să plătești o mie de voci care acoperă o voce legitimă”, a avertizat șeful statului
Nicușor Dan a mai precizat că protestele și exprimarea nemulțumirilor sunt mijloace democratice legitime, însă acestea trebuie completate de dialog și compromis pentru a se ajunge la consens.
„Și protestul și strigătul sunt mijloace democratice legitime și ele trebuie să fie folosite”, a spus președintele, adăugând că, în lipsa dialogului, societatea riscă să ajungă într-o situație în care „avem fiecare bulă cu strigătul ei”.
În cadrul evenimentului, șeful statului a salutat prezența la București a unei delegații a Comisiei de la Veneția, condusă de președinta acesteia, Marta Cartabia. Nicușor Dan a precizat că a discutat cu aceasta despre sentimentul de apartenență al cetățenilor la Uniunea Europeană și despre relația dintre identitatea națională și cea europeană.
„Ne simțim cu adevărat membri ai acestei uniuni sau e o abstracțiune la care ne raportăm cu singura noastră identitate națională? E o întrebare nu doar pentru cetățeni, ci și pentru instituțiile din țara asta care ar trebui să se angajeze într-un dialog mai amplu cu corespondentele lor europene și internaționale”, a declarat președintele.
Totodată, Nicușor Dan a remarcat că termenul „stat de drept” poate părea prea abstract pentru publicul larg și a sugerat că expresia „domnia legii” ar putea fi mai ușor de înțeles.
1 Comentariu