Naționala de fotbal a României a scăzut în clasamentul mondial, potrivit topului publicat joi de FIFA.
Judoka Universității Cluj, Ștefania Adelina Dobre, a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de juniori U21, de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
UNIQA Asigurari simplifică procesul de solutionare a daunelor cu valori mici, pentru a veni în sprijinul clienților.
Meteorologii au emis două avertismente de viscol și ninsori, care intră în vigoare din această seară, pentru mai multe județe din România, printre care și Clujul.
România va participa în prima semifinală la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision, care va avea loc pe 19 mai, marea finală urmând să aibă loc pe 23 mai, la Viena.
Simona Halep s-a clasat printre cei mai buni sportivi din Balcani în anul 2014, potrivit unui clasament realizat de agenția bulgară BTA.
Potrivit unui studiu realizat de institutul britanic Legatum, România se clasează pe locul 60 în topul prosperității pe 2015, în cădere cu 5 poziții.
”Find a job you love and you will never have to work a day in your life!” spunea Confucius. Cu aceste cuvinte in suflet, am pornit atunci cand am adus proiectul Jobs4Hotels in Romania.
Line-up-ul final al celei de-a 18-a ediții a festivalului Delahoya, care va avea loc pe 4 și 5 iulie în Cluj-Napoca, a fost anunțat.
România este ocupanta locului întâi, la nivel global, în topul hotelurilor care oferă clienților săi acces gratuit la internet pri Wireless, cu un procent de 99%.
Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, își scoate la licitatie cele doua telefoane stricate în urma prabusirii avionului.
Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Transilvania se va desfășura la Cluj în perioada 6-11 august.
Politicienii clujeni sunt chemați la un campionat de fotbal pe Cluj Arena, banii strânși din bilete urmând să fie donați familiei clujencei Aurora Morar, care a murit în accidentul din Muntenegru.
Tânăra de 26 de ani din Cluj-Napoca, supraviețuitoare în accidentul de autocar din Muntenegru, este în viață datorită sacrificiului suprem făcut de mama ei, aflată și ea în același autocar.
Una dintre cauzele producerii tragediei din Muntenegru ar putea fi soarele, care l-a orbit de șofer. De asemenea, carosabilul umed a făcut ca manevrarea să fie mai dificilă.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, participă, miercuri seara, de la ora 20.00, la priveghiul clujencei care a murit în accidentul de autocar din Muntenegru.
Aurora Morar, clujeanca moartă în accidentul din Muntenegru, va fi înmormântată joi, 27 iunie, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
O asociație de tineret din Cluj va organiza miercuri, 26 iunie, de la ora 22.00, o ceremonie comemorativă pentru cei 18 români, printre care și o clujeancă, decedați în accidentul din Muntenegru.
Primarul Emil Boc a anunțat că femeia care a murit în accidentul de autocar din Muntenegru va primi un loc de veci în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
Unul dintre cei doi şoferi ai autocarului prăbuşit în Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică.
O clujeancă a murit în accidentul de autocar din Muntenegru.
În accidentul de autocar din Muntenegru au murit 19 români, iar alți 29 sunt internați în spital.
În urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Muntenegru, 30 de persoane au suferit leziuni. 18 oameni au murit.
Un autocar înmatrciulat în România s-a produșit într-o râpă în Muntenegru, cel puțin 16 persoane decedând. De asemenea, alți 30 de români și un cetăţean muntenegrean sunt răniți şi au fost transportați la spital.
U Mobitelco BT a definitivat transferul pivotului muntenegrean Boris Lalovic. Acesta are 32 de ani și a mai evoluat în carieră la echipe din Muntenegru, Cipru, Bosnia și Serbia.
Conform unui raport întocmit recent, bărbații din Europa au rămas cu mult în urma femeilor în privința speranței de viață.
Echipa naţională de handbal feminin a României a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European după meciul pierdut cu Ungaria.
Zi importantă pentru fotbalul românesc, se dispută meciul România-Olanda, în cadrul preliminarilor CM 2014, din Brazilia. România joacă acasă, meciul fiind difuzat în direct de la ora 21.00. .
România ocupă penultimul loc în UE într-un top privind competitivitatea economică și pe locul 78 la nivel mondial.
Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei va juca impotriva Croatiei in optimile de finala a Cupei Mondiale din Brazilia.