Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că ea ar fi trebuit să meargă pe propria mână și să aleagă de la început ministrul Dezvoltării.
Președintele Klaus Iohannis refuză să îi numească miniștri pe Olguța Vasilescu la Transporturi și Ilan Laufer la Dezvoltare.
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă, prin care femeile se pot pensiona, la cerere, la vârsta de 65 de ani, ca bărbaţii, şi nu la 63 de ani, ca în prezent, fără încetarea contractului de muncă.
”Legea împotriva lenei” a intrat în vigoare și își propune să fie retras ajutorul social pentru cei care refuză un loc de muncă.
MArea majoritate a specialiștilor consideră că majorarea salariului minim în noiembrie este paravan pentru înghețarea din 2019, însă, în replică, oficialii spun că înghețarea salariilor este un scenariu, nu o decizie deja luată de Guvern.
Guvernul a adoptat, în cadrul ședinței de miercuri, noul proiect al Legii Pensiilor, documentul având şi avizul Consiliului Economic şi Social.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că, începând de luni, aproximativ 100.000 de pensii vor crește. Măsura vizează persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi care au ieşit la pensie în perioada 1990 - 1 ianuarie
Ministerul Muncii a publicat, vineri, spre dezbatere publică, proiectul de hotărâre pentru majorarea salariului minim pe economie, începând cu data de 1 ianuarie 2019, de la 1.900 de lei la 2.050 de lei lunar.
Problemele din PSD ar vrea să fie rezolvate de premierul Dăncilă cu promisiuni de mărire substanțială a pensiilor.
Zeci de angajați ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au protestat şi au cerut demisia conducerii.
Guvernul Dăncilă dă înapoi după a anunțat, zilele trecute, că pilonul II de pensii va fi suspendat în intervalul iulie-decembrie 2018.
Ministerul Muncii se laudă cu majorări salariale de 3 lei la salariile nete, după publicarea primelor date oficiale de la INS privind efectele ”revoluţiei fiscale”.
Guvernanții discută despre eventualele scăderi ale indemnizaţiilor de creştere a copilului, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale.
Vicepreşedintele PSD, Lia Olguţa Vasilescu, ministru al Muncii, a spus că nu vrea să ocupe funcţia de premier.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, prin intermediul paginii sale de Facebook, faptul că 27, 28 şi 29 decembrie nu vor fi zile libere.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că Executivul va aproba în ședința din această săptămână Hotărârea de Guvern prin care salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a precizat că va da în judecată Ministerul Muncii, dacă nu va fi votată o ordonanță de urgență pentru suplimentarea fondului de salarii pe 2018.
Sindicaliştii Sanitas Cluj susțin că prin legea salarizării asistentele vor ajunge să câștige mai prost decât infirmierele.
Ministerul Muncii va trece la impozitare progresivă a salariilor de la 1 ianuarie 2018, cu două cote: zero și zece la sută.
Polițiștii clujeni au protestat, joi dimineața, de la ora 9.00, în fața Prefecturii Cluj.
Toţi bugetarii vor avea în sporuri voucher de vacanţă şi două norme de hrană, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Salariul minim pe economie din România ar urma să crească în anul 2018, fiind propuse mai multe variante.
Headline Academy este una dintre academiile de prestigiu din Cluj care organizeaza cursuri de coafor-stilist la finalul carora cursantii primesc diplome acreditate de Ministerul Muncii si recunoscute pe plan international.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, marți după-amiază, lista noilor miniștri propuși pentru cabinetul premierului desemnat, Sorin Grindeanu.
Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Muncii, intitulat ”sărăcia în muncă”, din totalul efectivului de salariaţi, „aproximativ 3,8% sunt săraci”, iar în cazul gospodăriilor
Tibunalul București a decis, joi după-amiază, că greva personalului medical din cadrul Federației SANITAS este ilegală, dispunând totdată
Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Sibiu a efectuat, miercuri, plata celei mai mari indemnizaţii de creştere a copilului din România, în valoare de aproximativ 35.000 de euro lunar.
Ministerul Muncii acordă un sprijin de 12.500 de lei șomerilor care se angajează în alt oraș.
Deputatul Iacob Puşcaş a depus la Senat un proiect de lege în procedură de urgenţă prin care se prevede ca tinerii până în 35 de ani primesc 15.000 de lei când se căsătoresc, dar şi la naşterea celui de-al treilea copil.
Un părinte din România primește 35.000 de euro pe lună indemnizația de creștere a copilului, anunță Ministerul Muncii.