Certificatul energetic este unul dintre cele mai importante documente pentru toți cei care dețin un imobil și doresc să cheltuiască sume cât mai mici de bani pentru încălzirea sau pentru răcirea lui.
Un clujean de 37 de ani, profesor la universitatea din Beijing, trăiește o dramă de nedescris, dar statul român nu sare să îl ajute.
Izolarea este cunoscută ca fiind problema numărul unu cu care se confruntă tinerii adulți atunci când au de a face cu un diagnostic precum cancerul.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), vineri au fost confirmate alte două decese cauzate de rujeolă, fiind vorba despre un bebeluş de 8 luni şi despre un copil de 10 ani, niciunul fiind imunizat împotriva virusului. Număru
Traficul în Florești este blocat luni după-amiaza din cauza lucrărilor la canalizare.
UNTOLD și Bursa de Fericire construiesc primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer.
Geamurile de termopan au un regim de iarnă și unul de vară.
Un român și-a zidit o dubă în bloc în urma unor lucrări de izolare exterioară.
Drumul turistic Răchiţele – Ic Ponor a fost finalizat și dat în folosință.
Ansamblul rezidențial Platinia care se află în construcție în acest moment într-o locație privilegiată din centrul municipiului Cluj-Napoca introduce un concept unic pe piața imobiliară din România:
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri în Parlament, la un an de mandat, și și-a exprimat încrederea că anul 2015 este anul în care a început schimbarea clasei politice din România.
Ancheta de la clubul Colectiv arată că shoul pirotehnic nu avea ce să caute într-un spațiu închis și localul a fost super aglomerat.
”Walls of Cluj-Napoca” este numele proiectului din luna februarie realizat sub umbrela ”Day 15” - Ziua 15 - proiect strategic al Capitalei Europene a Tineretului 2015.
Izolarea unui bloc de pe strada Snagov din Cluj-Napoca pare a fi la dificilă decât se aștepta cineva, cu toate că lucrarea se face aproape în întregime din fonduri europe.
Starea de alertă privind virusul Ebola rămâne, iar Minsiterul Sănătății a extins reațeaua sanitară în care ar putea di tratați pacienţii cu un astfel de diagnostic.
Primarul Emil Boc a anunțat că au început lucrările de izolare termică la 7 blocuri din Cluj-Napoca, iar alte 30 de blocuri sunt în diverse stadii de analizare a dosarelor.
Peste 1000 de credincioși greco-catolici s-au adunat la Catedrala Schimbarea la Față pentru a asista la Slujba de Înviere, oficiată de Episcopul Florentin Crihălmeanu.
Un bloc va fi izolat in 2014 cu lână de oaie și plante cățărătoare, in cadrul unui proiect pilot finantat de Primaria Cluj-Napoca.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că preşedintele Traian Băsescu ”a minţit şi a dezinformat naţiunea” când a anunţat că ”România se află cu un picior în prăpastie fiind izolată extern”.
Traian Băsescu face primele declarații din 2014 și afirmă că România este cu un pas în prăpastie.
Consumul abuziv de băuturi gazoase determină tulburări de comportament la copii, încă de la cea mai fragedă vârstă.
La Cluj se va forma cel mai mare COD QR uman din România pentru salvarea câinilor fără adăpost.
Medicul psihiatru clujean Traian Neamţu, unul dintre foștii deținuți politici de la închisoarea Periprava, condamnat la 10 ani pentru că a vrut să îl împuşte pe Gheorghiu-Dej, își amintește de torționarul Ion Ficior.
O imagine în care apare liderul nord-coreean Kim Jong-un la o dezbatere, având lângă el un smartphone, a stârnit o vie dezbatere, marţi, în Asia şi în special în Coreea de Sud.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, le solicită parlamentarilor USL Cluj să nu uite de promisiunile din campania electorală în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul naţional a proiectelor de interes major ale judeţului Cluj.
Potrivit unui raport furnizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în ultimii zece ani au fost activate peste 17 milioane de cartele SIM. Mulți dintre utilizatori au ajuns dependenți de telefon.
Președintele Traian Băsescu i-a atacat dur pe parlamentari în prima lui apariție publică de la întoarcerea la Cotroceni.
Traian Băsescu a repetat și la Iași sloganul lansat la mitingul de la Cluj, din 14 iulie, prin care le cere românilor să meargă la vot și să își apere țara de pușcăriabilii USL.
Presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, ii cere premierului desemnat, Victor Ponta, sa nu isi intoarca privirea de la Autostrada Transilvania.
Mircia Giurgiu, candidatul independent, si-a depus azi, 1 mai, candidatura pentru functia de primal al Clujului.