Fostul premier Victor Ponta a dat publicității o nouă fotografie de la întâlnirile are aveau loc la vilele de protocol, unde Dragnea și ”statul paralel” purtau discuții.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri,că nu a citit întreaga scrisoare a membrilor nemulţumiţi din PSD, dar din câte a înţeles a reieşit că se cere ca PSD să se alinieze cu Iohannis, Opoziţia şi SPP.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a transmis un mesaj omologului său român, Klaus Iohannis, cu ocazia desfăşurării la Bucureşti a Summit-ului "Iniţiativa celor Trei Mări".
Tatăl Adinei Florea, aparent afumat binișor, a intrat în direct la B1TV și a spus că fiica lui îi va face dosar lui Iohannis.
Tatăl Adinei Florea, consilierul județean Dumitru Florea, a declarat joi pentru Adevărul că fiica lui va face ordine la DNA, dacă va fi numită.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a reacționat după ce CSAT nu a dat aviz pentru reactificarea bugetară, acesta anunțând că dacă se mai întârzie rectificarea bugetară pentru septembrie nu sunt bani pentru toate salariile.
Preşedintele Klaus Iohannis a suspendat ședința CSAT pentru că nu s-a ajuns la un concens, în joc fiind bugetele pentru instituțiile din domeniul securității naționale.
Rudolph Giuliani a fost luat la întrebări de presa americană despre scrisoarea trimisă preşedintelui Klaus Iohannis.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost criticat de președintele Klaus Iohannis pentru modul în care s-a intervenit pentru stoparea pestei.
Fostul primar al New York-ului, Rudolf Giuliani, a recunoscut că a primit bani pentru a scrie scrisorea adresată lui Klaus Iohannis, prin care condamnă protocoalele din Justiția românească.
Președintele României, Klaus Iohannis, a solicitat Guvernului, prin intermediul unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare
Un sondaj Sociopol arată că, dacă duminica viitoare alegeri parlamentare, PSD ar avea un scor de 35%, PNL de 19%, ALDE - 10%, iar USR - 8%.
Liviu Dragnea a confirmat că nu o demite pe Viorica Dăncilă.
Preşedintele Klaus Iohannis susține că s-a așteptat ca cineva să fie tras la răspundere pentru violențele de vineri seara.
PSD îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a incitat la ”anarhie socială”.
Dumitru Fărcaș s-a stins din viață la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, în urma unor probleme cardiace.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis să legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) este neconstituțională, transmite Realitatea TV.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a dat replica lui Liviu Dragnea, care a spus că șeful statului este implicat în condamnarea sa.
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, joi, la Bruxelles, în cadrul summitului NATO, cu preşedintele SUA, Donald Trump, cei doi doi şefi de stat vor urmând să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a făcut declarații dure la postul ANtena 3, apropiat PSD.
Senatul României a adoptat, în cadrul ședinței de marți, ca for decizional, un proiect care modifică Legea privind Statutul aleşilor locali şi care prevede sancţionarea prin reducerea cu 10% a indemnizaţiei timp de şase luni, a celor care în
Mircea Badea continuă atacurile la adresa fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, chiar și după suspendarea acesteia.
Liviu Dragnea a fost ”vânat” de jurnaliști pentru a obține o reacție după revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Presa internațională a scris despre revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat în termeni duri revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de revocare din funcție a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR.
Președintele României, Klaus Iohannis, este prezent la Cluj și după ce a participat la deschiderea Olimpiadei Internaționale de Matematică 2018 este în vizită la Institutul Oncologic.
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent, duminică, 8 iulie, la ceremonia oficială de deschidere a Olimpiadei Internaționale de Matematică de la Cluj.
Președintele României, Klaus Iohannis, va veni, duminică, la Cluj-Napoca, pentru a participa la ceremonia de deschidere a Olimpiadei Internaționale de Matematică, ce se desfășoară în această perioadă la Cluj.
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, miercuri după-amiază, după ce Camera Deputaților a aprobat modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală.