Poliția Română a adus în țară miercuri, 7 mai 2025, 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Premieră medicală: Organe prelevate de la o pacientă aflată în moarte cerebrală, transportate în Germania și România
Două echipe studențești reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), au obținut rezultate excelente la competiția internațională de studii de caz Modul Business Champions
Într-o demonstrație de „eficiență” administrativă și grijă față de sănătatea animalelor, Guvernul României a ales să sprijine lupta împotriva febrei aftoase nu prin investiții sau susținere reală, ci printr-o măsură care lovește direct în medicii veterina
După ani de tăcere, scandaluri interne și mușamalizări sub sutane grele, Justiția a vorbit: fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, va merge la închisoare. Decizia este definitivă: 8 ani de detenție pentru viol în formă continuată și agresiune sexual
Un tânăr de 26 de ani din Cluj, dat în urmărire internațională, a fost adus în țară de autorități, după ce a fost găsit în Elveția! Pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat.
Clujeanul Nelson Mondialu și Alex Bodi au intrat într-un conflict public dur, cu schimburi de replici acide pe TikTok și Instagram. Totul a pornit după ce Bodi a făcut comentarii tăioase despre Beinur, un temut interlop din Constanța, iar Nelson s-a simți
Doi clujeni au fost aduși în țară de autorități din Spania și Germania, având numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Un bărbat din Câmpia Turzii a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 2500 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, după ce și-a pierdut banii la jocuri de noroc și s-a răzbunat pe un aparat de păcănele.
Toți medicii de familie vor avea obligația de a furniza servicii de vaccinare, conform noilor prevederi legislative în domeniul medical, a anunțat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel
Vârsta nu contează atunci când visurile tale sunt mari. Acest lucru îl demonstrează Denis Pop, un tânăr de 14 ani din Dej, care a fost cooptat în Germania pentru a face parte din liga U19.
Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” (IOCN) din Cluj-Napoca a realizat o premieră națională, devenind primul centru din România acreditat de Societatea Germană de Oncologie, după ce a obținut o recunoaștere internațională semnificativă.
Rețeaua de sănătate privată Regina Maria va fi preluată integral de Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de servicii medicale din Finlanda. Deși valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită
Visezi la o vacanță în Grecia, Italia sau Spania? Aeroportul Cluj lansează zboruri directe spre zeci de destinații și adaugă curse charter spectaculoase în vara 2025!
Incredibil ce au reușit! U-BT scrie istorie din nou în EuroCup, după un sezon de neuitat
Holdingul german Karl Mayer Group, unul dintre liderii mondiali în producția de mașini textile, a decis să își închidă operațiunile din România, renunțând la proiectul fabricii din Maramureș anunțat anul trecut.
Cunoscut lanț hotelier internațional își va extinde prezența în România prin deschiderea a șapte hoteluri în următorii ani, iar Cluj-Napoca se numără printre orașele vizate.
Mircea Lucescu și-a explicat decizia de a nu îl include pe Louis Munteanu în lotul echipei naționale. El a susținut că atacantul CFR Cluj are mai mult potențial în altă echipă
Uriașa companie din domeniul ingineriei Siemens va face concedieri masive. Gigantul german a anunțat că va renunța, la nivel global la aproximativ 6.000 de angajați, peste 2000 dintre ei din Germania.
Maria Forna, prefectul județului Cluj, a anunțat că s-a întâlnit cu Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, alături de care a decis să oprească importul de carne și de lapte, printre altele, din două țări europene
O scenă impresionantă a fost surprinsă recent în localitatea Recea Cristur, județul Cluj, unde o turmă de bizoni și cerbi a fost filmată în timp ce se plimba pe o pajiște.
Activiștii pentru protecția animalelor din Cluj susțin că soluția propusă de autoritățile locale pentru îndepărtarea animalelor sălbatice de pe teritoriul orașului este o iluzie.
Jucătorul Universității Cluj, Vadim Rață, a fost convocat pentru primele două meciuri pe care naționala Moldovei le va disputa în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Profesorul Mert Erkan, care profesează la unul dintre cele mai mari și prestigioase lanțuri de spitale private din Turcia, are o experiență vastă și în spitale de renume din Germania, fiind medic coordonator în cadrul Universităților din Heidelberg și Mün
Mai multe zboruri cu plecare de pe aeroportul din Cluj-Napoca au fost anulate! Nu au scăpat nici zborurile spre Cluj
Românii care vor să plece în Germania trebuie să știe că în următoarele zile sunt plănuite greve în toată țara.
Un hoț de 28 de ani din Cluj a fost adus din Marea Britanie în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.
Piloții unui avion Wizz Air care a plecat joi seară, de pe aeroportul din Dortmund, cu destinația Cluj-Napoca, au decis să aterizeze de urgență la Berlin.
Doi clujeni au fost aduși în țară de autorități din Italia și Cehia, având numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Adriana Bahmuțeanu și-a șocat urmăritorii de pe rețelele de socializare după ce a postat un clip pe pagina sa, în care apare un bărbat care seamănă izbitor cu fostul ei soț, Silviu Prigoană, decedat în noiembrie anul trecut.