Ştiri      covid

UMF Cluj a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul ”Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler, pentru contribuția adusă la gestionarea epidemiei de

Avizul vaccinului anti-covid de la Pfizer și BioNTech va fi anunțat până la finalul lunii decembrie

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, marţi, că rezultatele privinc comercializarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech va fi anunțat cel mai târziu pe 29 decembrie.

Vești proaste din partea medicilor: Covid-19 poate cauza leziuni pulmonare și la 3 luni după infectare

Potrivit unui studiu al Universitatii Oxford, realizat pe zece pacienti, Covid-19 poate cauza leziuni pulmonare care pot fi observate la trei luni dupa o infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Cercetarea a folosit o noua tehnica de scanare pentru a dep

Klaus Iohannis, de 1 Decembrie: Peste ani vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei pandemii

Președinte Klaus Iohannis a ținut, marți, un discurs, în Piața Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Situația COVID-19 la Cluj: 184 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. S-au făcut doar 430 de teste

La nivel național, până astăzi, 1 decembrie, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Amenzi de aproape 1.2 milioane de lei într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID

Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de luni, aproape 6.700 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19.

Peste 6.900 de români plecați în străinătate au fost infectați cu COVID-19

Peste 6.900 de români plecați în străinătate au fost infectați cu COVID-19

La nivel național, până astăzi, 1 decembrie, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Topul județelor cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Unde se clasează Clujul

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Mai puțin de 4.300 de cazuri noi de covonvirus în toată țara. Câte teste s-au făcut

Un inginer clujean a inventat masca COVID-19 a viitorului, care detectează bolnavii din jur - FOTO

Ciprian Burzo este inginerul clujean care a câștigat competiţia organizată de prestigioasa universitate Massachusetts Institute of Technology (MIT), pentru găsirea prototipului de mască de protecţie de înaltă tehnologie.

Incidența cazurilor de COVID-19 în scădere pe județ. Care este rata de infectare pe fiecare oraș și comună în parte

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a dat publicitații ”Rata incidenței cumulate a cazurilor COVID-19 la 1000 de locuitori pe UAT-uri din județul Cluj, la data de 30.11.2020, pentru perioada 16.11.2020-29.11.2020”.

Situația cazurilor de COVID-19, în Cluj, luni, 30 noiembrie. Sunt numai 328 de teste făcute

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj anunță că în județul Cluj s-au înregistrat sâmbătă, 30 noiembrie, 152 persoane au fost confirmate Covid-19.

Pandemia a schimbat comportamentul oamenilor: Un sfert dintre britanici nu mai fac duș zilnic

Anglia a redus cu aproape o treime numărul cazurilor de COVID-19, după impunerea carantinei, conform unui studiu. Rata de reproducere a virusului a scăzut sub 1, adică, în medie, o persoană infectată transmite virusul către mai puțin de o altă persoană.

Actorul Victor Rebengiuc a învins COVID-ul: ”Am învățat să mai stau pe-acasă”

Actorul Victor Rebengiuc s-a vindecat de COVID-19 și a povestit că a trecut ușor prin boală.

Cazuri COVID la nivel național, sâmbătă, 28 noiembrie: 8.134 de persoane infectate

Până sâmbătă, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Situația cazurilor de COVID-19, în Cluj, sâmbătă, 28 noiembrie

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj anunță că în județul Cluj s-au înregistrat sâmbătă, 28 noiembrie, 402 persoane au fost confirmate Covid-19.

Remus Lăpușan, candidat PRO România la Camera Deputaților: Testarea în masă, singura soluție pentru stoparea răspândirii coronavirus-ului! (P)

Remus Lăpușan, candidatul PRO România la Camera Deputaților, crede că singura soluție pentru stoparea răspândirii coronavirus-ului este testarea în masă.

Fondatorul Trilulilu, afaceristul clujean Sergiu Biriș, a povestit experiența traumatizantă prin care a trecut după ce a fost infectat cu COVID-19

Afaceristul clujean Sergiu Biriș se numără printre persoanele care au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, iar acesta a relatat toate experiențele pe care le-a avut luptându-se cu virusul.

Emil Boc, îngrijorat de o ușoară creștere a cazurilor de COVID-19: Orice ieșire în decor ne-ar putea duce la alte soluții

Primarul Emil Boc a anunțat că pe municipiul Cluj-Napoca, dar și per total pe județ, este o ușoară tendință de creștere a numărului de cazuri de COVID-19.

Situația COVID-19 la Cluj: 434 de cazuri noi și 3 decese în ultima zi

La nivel național, până astăzi, 27 noiembrie, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Cum a fluctuat în ultimele 14 zile incidența cazurilor COVID în Florești, Baciu, Apahida, Feleacu, Chinteni, Ciurila, Gilău

Comunele Florești, Baciu și Feleacu, dormitoare ale Clujului, au rate mari de infectare cu COVID-19. În unele zone numărul cazurilor a scăzut, dar sunt altele unde fluctuează.

Incidența COMPARATIVĂ a cazurilor de COVID-19 în orașele din Cluj: Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin

Rata incidenței cazurilor de COVID-19 scade ușor în marile orașe, conform informării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.

CLUJ: Care este incindența cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate

La nivel național, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 Clujul, pe locul 3 în clasamentul județelor cu cea mai mare incidență a cazurilor de COVID-19

Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Clujul se menține, în continuare, pe locul 2 în clasamentul județelor cu cele mai multe cazuri noi de coronavirus

Aproape 8.500 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi. Câte teste au fost făcute

 Peste 180 de clujeni amendați într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acţionat, joi, în vederea impunerii respectării măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii viruslui COVID-19.