CLUJ: Zeci de voluntari vor duce medicamente persoanelor aflate în carantină


Inițiativa ”Vă ajutăm din Cluj” anunță o nouă campanie pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus, numită ”FarmaVoluntar”, prin care zeci de voluntari le vor aduce medicamente persoanelor aflate în carantină.

”Sosirea în România a valului al doilea al pandemiei a adus cu sine mai multe probleme: suprasolicitarea sistemului sanitar, insuficiența locurilor specializate ATI, reticența oamenilor de a mai respecta restricțiile pe termen lung, friabilitatea educației online și dificultatea pătrunderii ei în mediile sărace, etc.  Noi, cei care în primăvară ne-am unit sub umbrela Vă ajutăm din Cluj pentru a proteja cât mai mulți dintre semenii noștri aflați în situații de risc major de a dezvolta complicații în cazul contactării Covid-19, am considerat că trebuie să continuăm să sprijinim comunitatea. 

Astfel, împreună cu Colegiul Farmaciștilor Cluj și cu sprijinul DIGI am demarat campania FarmaVoluntar. Aceasta este destinată persoanelor din comunitatea clujeană aflate în autoizolare sau carantină şi care nu au vreun ajutor pentru a duce la farmacie reţeta sau scrisoarea medicală şi pentru a transporta medicamentele achiziţionate de la farmacie către casă”, transmit reprezentanții organizației.

Persoanele aflate în această situație pot apela CALL CENTER-ul campaniei, la numărul 0364.406.517, tarif normal, zilnic între orele 09-13 și 15-19.  Va răspunde un farmacist voluntar care va prelua informațiile necesare de la persoana aflată în nevoie și le va transmite mai departe unei farmacii din proximitatea domiciliului solicitantului, care are medicamentele pe stoc, cât și unui alt voluntar, care se va asigura că medicamentele pregătite la farmacie vor ajunge la domiciliul solicitantului. Plata pentru medicamente se va putea face online sau cash, la livrare, iar transportul se va asigura gratuit de către voluntarii noştri.

Toți voluntarii Vă ajutăm din Cluj trec printr-o selecție riguroasă și traininguri solide pentru a ne asigura că riscul transmiterii mai departe a unei posibile infectări cu virusul Sars-Cov-2 este minim.

Campania începe pe data de 10 decembrie și va fi activă atâta vreme cât va fi necesară. 

Deocamdată lansată la nivel local, campania este astfel concepută pentru a putea fi dezvoltată la nivel național.

Vă ajutăm din Cluj este o mişcare civică înfiinţată în data de 16.03.2020 de către asociaţiile VeDem Just, Civic Suport și Clujul Sustenabil, la care s-au alăturat CPVP - Center for Peace and Violence Prevention și Asociația Daisler. După activitatea din primăvară, mișscarea s-a reactivat acum cu scopul de a asigura livrarea medicamentelor necesare persoanelor aflate în izolare, sub umbrela asociațiilor Civic Suport și VeDem Just.. 

Comentarii Facebook